...
Demult nu-mi mai colorez ochii și fața. Dacă este ceva ce o face frumoasă pe o femeie este dragostea; nu spoielile și promisiunile mincinoase ale vînzătorilor de cosmetice. Nu vreau să arăt mai tînără, vreau să trăiesc mai mult, Anna.

Cred că iubirea se vede atît de vie în ochii femeii îndrăgostite și femeii care iubește și cred că are atîta putere încît nu poate fi controlată de nimic. De aceea îți spun, să nu te temi, să nu ai îndoieli, să lași inima ta deschisă chiar atunci cînd durerea îți dă tîrcoale. Tu ești sursa, nu lăsa cumva să curgă venin din izvorul tău, oricare ar fi el, inima, cuvintele, rațiunea. Ai putea tulbura energia care îți dă viață și te arată lumii în toată splendoarea ta.

Ai adormit pe spate cu mîinile ridicate ca și cum te-ai preda. Să nu uiți, Anna, să te predai mereu și mereu, vieții. Cîrlionții îți acoperă urechile. Mă uit la tine, semeni cu mama. Și eu semăm cu mama , cred că suntem trei picături despărțite una din alta de jocul vieții. Ești frumoasă și miroși dumnezeiește. Pielea obrazului tău e fermă, o apăs cu sărutări și ai început să rîzi în hohote de ceva vreme.

Să cauți să fii mereu liberă. Nimic nu te eliberează mai mult decît iertarea, Anna. Iertarea se învață. Să plîngi cînd dai drumul durerii, iar de asta să nu-ți fie rușine.
Dacă ai lovit pentru că nu știi, întoarce-te repede și îmbrățișează. Avem nevoie să ne atingem mereu și mereu. Avem nevoie să ne privim în ochi și să nu vorbim. Ca de aer avem nevoie să ne vorbim cu ochii sau poate mai mult decît aerul.

Mi s-a părut că te aud plîngînd, dar tu dormi, așa cum doarme un copil la sînul mamei. Liniștit, respirînd ușor, din cînd în cînd zîmbind. Frații tăi la fel.
De fapt ceva plînge tot timpul în mine după ce voi adormiți. Poate durerea are ecou, timpul meu e diferit de al vostru, poate trăim în lumi paralele și uneori nu ne sincronizăm destul de bine. Nu ne întîlnim. Așa cum știu că am făcut și eu cu mama. Atunci cînd ea zidise cu sînge iubirea în templul din inima ei.

Nu e bine pentru o mamă să aibă mulți copii care trag de ea în multe părți. Ea se rupe. Dintr-o mamă ruptă curge durerea ca dintr-un animal căruia i se taie gîtul, Anna. O mamă ruptă poate să-și piardă puterea de mamă.

Să nu-ți pară rău cînd greșești. Lumea te învață să spui că-ți pare rău. Numai așa ne clădim, Anna, cînd greșim și greșim, pînă greșim din nou. Picătură cu picătură se așază.
În scoică intră un firicel de nisip, o doare, ar vrea să-l scoată și luptă și luptă și se zbate între viață și moarte, moarte care aduce cu ea perla. Perla care crește din firul de nisip. Așa suntem noi femeile, Anna. De aceea zic să înveți să nu trăiești cu regrete.

Destul pentru azi, mine va fi o nouă zi.