XVII

Prietenia lor începea să se închege. Persecuțiile doamnei de chimie o răneau pe Ema, dar o și întăreau și o ambiționau să învețe cât mai bine. O asculta la fiecare lecție și înainte să o trimită în bancă o bălăcărea și o făcea în toate felurile. Colegii se minunau de rezistența fetei.
Profesoara, văzând că tot ce-i spunea Emei o lăsa rece, o făcea proastă și nesimțită. Decebal și Ema în cursul zilei învățau împreună, iar seara se duceau la seral. Meri le făcea gogoși și floricele. George nu știa nimic din ce făcuse băiatul și cum o jignise pe fată. Îl plăcea pe băiat cu anumite rezerve. Ceva îi spunea că omul acesta îi va aduce Emei numai necazuri. Era băiat cuminte, respectuos, dar parcă îi lipsea ceva și nu știa ce.
Până la urmă, după multe insistențe Decebal a reușit s-o facă pe Ema să-i deseneze planșele. Când le făcea pe ale ei le lucra în dublu exemplar.
- Să aducă toate planșele de desen toți cei care nu le-au prezentat până acum. Să vină primul Carol Decebal!
Profesorul se uită la fiecare în parte și se minuna cât de frumos erau executate.
- Sunt foarte frumoase și corecte, treci la loc, îți dau nota cinci! Să vină următorul!
Ema își ia blocul de desen și se repede la catedră. Profu’ ia planșă cu planșă și rămâne stupefiat. Erau ca cele dinainte. Nici o diferență.
- Carol, adu-mi blocul de desen! Cred că i-ai împrumutat planșele tale, sau invers.
Decebal îi întinde desenele. Nimic nu le deosebea.
- Bine... treceți la loc! M-am convins! Tu Ema vei avea media patru, iar Carol media cinci!
- Domnule profesor nu este drept! Ea mi le-a făcut mie! Vă rog să schimbați mediile!
- Stai jos! Aceasta este decizia mea! Știam că ea le‑a făcut, tu nu erai în stare să faci asemenea planșe. Îi cunosc mâna din clasa a opta, când tu nu erai aici. Dacă vrei să-i schimb media să-și faci singur desenele.
S-a încheiat anul școlar. Pentru examenul de maturitate cei doi au învățat împreună. Erau foarte bine pregătiți. Se dădea examen la toate materiile. Examenul de chimie a fost o problemă pentru Ema. Comisia de profesori a fost surprinsă văzând că Ema avea media trei numai la chimie, restul nota maximă. Tot ce i-a căzut în bilet a știut.
- Tovarășă profesoară, de ce i-ați dat media trei în cursul anului? Pare că este o elevă foarte bine pregătită!
- Aveți dreptate, numai pare-se, la mine a fost foarte slabă!
- Să-i punem și alte întrebări în afară de bilet! Cred că este o greșeală! Toată lumea vă cunoaște teoria aceea cu fetele frumoase! Aici cred că nu este cazul! Ema, te rog să-mi desenezi și să-mi explici tabelul lui Mendeleev!
Ema dintr-o suflare spuse tot ce știa. Șeful de comisie, răsfoind manualul de chimie, o întrebă pe sărite din fiecare lecție. Totul mergea perfect.
- Îmi pare rău colega, fata asta nu este de media trei! Cred că ați făcut o mare greșeală! Ema, am terminat, ai și la chimie media anuală și de la examen cinci cu felicitări.
Când a ieșit din sală nici nu putea să vorbească.
- Am reușit, am luat cinci! Doamne, cât m-a chinuit! M-a ascultat din toată materia!
Decebal s-a repezit, a luat-o în brațe și, neținând cont de cei din jur, s-a învârtit cu ea printre cei care își așteptau rândul la examen.
După puțin timp trebuia să-și ridice diplomele pentru a se înscrie la facultate. În cancelarie erau mulți profesori printre care și profa de chimie. Cei doi s-au iscălit și și-au luat rămas-bun de la profesori. Când să iasă pe ușă o voce sugrumată îi strigă:
- Carol, să mă inviți și pe mine la nunta voastră!
Băiatul întoarce capul sictirit, cunoscând această voce care i-a mâncat sufletul Emei timp de un an de zile.
- Doamnă, sărut mâna! Pe dumneavoastră în nici un caz!
Și a trântit ușa.
- Auzi ce tupeu la hoașcă, după ce te-a chinuit fără motiv voia să te vadă mireasă!
- A fost singura de la care nu mi-am luat rămas-bun. Acum pot să-ți spun adevărul, m-am ținut tare, dar m-a marcat pentru tot restul vieții! Când voi auzi de profesoare de chimie am să le ocolesc; numai când mă gândesc ce mi-a făcut femeia asta îmi vine să vărs!
- Te cred! Cu mine s-a purtat frumos și tot îmi vine să vărs!
- Hai acasă la mine să o rugăm pe mămica să ne facă scovergi!
Toată curtea mirosea a scovergi. Meri parcă le citise gândurile. Amândoi și-au arătat diplomele. Ea i-a pupat pe amândoi și i-a servit cu scovergi până s-au săturat.
- Vă odihniți puțin și începeți să vă pregătiți pentru facultate! Tu, Decebal la ce vrei să dai ?
- Doamnă, mie îmi place Polithenica! Tata tot la fel vrea.
- Și tu, Ema?
- Mămico, eu vreau să-mi iau serviciu! Cinci, șase ani de facultate sunt foarte mulți pentru o fată! Mi-ar plăcea să dau la literatură, dar tăticul muncește prea mult pentru bani puțini. Nelu mai are de făcut armată. O să dau mai târziu. Deocamdată să ne punem pe picioare.
- Este o idee!
- Și așa dacă ne căsătorim eu nu te las la serviciu! Ai face facultate degeaba!
Ema nu se aștepta la așa ceva. Dar i-a făcut plăcere. Cu cât trecea timpul el era mai serios. Toată lumea îi lua drept o pereche foarte reușită. Începuse să țină la el. Dar se mira că nici o atingere a lui nu-i provoca nici o emoție. Degetele parcă erau de lemn, nu transmiteau nimic, buzele fade și reci, ochii sticloși și fără viață, îmbrățișările fără ecou. Nu trăia cu adevărat frumusețea vârstei pe care o avea. La șaptesprezece ani multe femei aveau copii. Băiatul acesta nu reușea să trezească dorința în ea. Și lăsa timpul să treacă, crezând că totul se va rezolva de la sine. Dar oare se va rezolva ?
Decebal a dat trei ani la rând la facultate până a reușit. Părinții îl acuzau că numai dragostea pentru Ema îl trage înapoi. Tatăl lui se ruga de ea să îl facă să învețe, dar adormea cu cartea pe piept.
Într-o zi când se întorceau de la film, pe bulevard din sens invers venea profesorul de literatură Păncălăbescu. Fâstâciți, au vrut să-l ocolească, dar acesta s-a îndreptat spre Ema cu brațele deschise, strângând-o la piept ca un părinte bun.
- Spune-mi, Ema, în ce an de facultate ești ?
- Domnule profesor, nu am dat la facultate! Mi-am luat serviciu! Logodnicul meu a reușit la facultate.
- Nu mă interesează de el! Este un om obișnuit! Dumneata aveai un har deosebit. Mare greșeală ai făcut! Îmi pare nespus de rău! Cine te-a sfătuit te-a învățat greșit! Dacă făceai o facultate ajungeai departe! Bună seara!
Și le-a întors spatele.
- Moșul ăsta cred că a fost îndrăgostit de tine! Ai văzut ce zdrobit a plecat.
- Și eu l-am iubit! Cred că a fost omul vieții mele! Când îl ascultam la lecții părea venit din altă sferă. Simțeam cum vorbea numai pentru mine. Dacă știam că suferă atât de mult dădeam la facultate cu toate riscurile care se iveau. M-a făcut să mă simt un nimic! Îl înțeleg, toată truda lui a fost degeaba...
- Dă-l încolo de boșorog, nu-ți strica ziua pentru el! N-o să-l mai vezi niciodată! Nu-mi place că suferi și ești afectată pentru el!
Ema nu auzea ce spunea. Acum, după trei ani, omul acesta i-a deschis capul. A făcut o mare greșeală că nu a dat la facultate. Aceasta o va costa toată viața. Va munci din greu pentru a-și întreține existența.
Își amintea cum a făcut rost de serviciu. Citise în Informația că o întreprindere are nevoie de desenatori tehnici. S-a prezentat și a luat loc la planșetă printre alți concurenți. Unul din comisie a pus ochii pe ea și a condus-o până la tramvai. Pe drum i-a sugerat că numai dacă este drăguță cu el poate să ocupe un loc. I-a dat întâlnire pentru a doua zi. Ema s-a întors acasă scârbită și decisă să nu se întoarcă să vadă dacă a reușit sau nu.
Întâmplarea a făcut mare vâlvă în familie. Nelu se întorsese din armată, un bărbat adevărat, era furios de ce i se întâmplase fetei. Ema l-a liniștit că nu i-ar fi plăcut serviciul respectiv.
După trei luni de la terminarea liceului, Ema nu avea încă serviciu. Într-o seară apare George cu brațul plin de toate bunătățile, spunând bucuros că i-a găsit serviciu Emei.
- La muzeul militar lucrez cu un pictor care i-a văzut desenele și m-a întrebat cine i le-a făcut. „Fata mea, dar nu îi găsesc serviciu!”
- Să vină săptămâna viitoare la noi, se dă examen, avem nevoie de oameni talentați! După câte văd eu fata dumitale este talentată. La noi sunt multe fete talentate. Meseria de cartograf este migăloasă și grea. Trebuie să pregătim generația de mâine pentru când noi vom ieși la pensie. Așa că spune-i să vină vineri la ora opt! O aștept eu la poartă. Să spună că este fiica dumitale ca s-o recunosc.
- Cred că-i treabă bună dacă-i la armată! Acolo e multă disciplină. Ema nu va fi în pericol din cauza bărbaților care nu-i dau pace. La civili până nu te culci cu ei nici prime nu-ți dau. Sunt niște mizerabili.
- Tăticule, ai făcut o treabă bună! l-a lăudat Nelu.
Ema s-a prezentat la examen. O sală plină de fete și băieți de toate vârstele. Era emoționată. Un ofițer a condus-o la locul ei. Nu-și mai lua ochii de la ea și zâmbea cu toată gura, scoțând la iveală dinți albi și sănătoși. Pe masă era o bucată de hârtie pe care era imprimat un desen mărunt în culoare albastru deschis. Puncte multe, cerculețe, pătrățele, curbe, în care trebuia să bagi patru linii groase cât firul de păr. Până acum nu văzuse așa ceva. Frica a pus stăpânire pe ea. Nu va reuși. Îi anunțase că vor reuși primii trei din patruzeci și trei. Cei mai buni. Avea hârtia, dar nu avea cu ce să deseneze. Ceilalți aveau. Când era mai disperată se apropie de ea un civil, care o întreabă dacă tatăl ei lucrează la muzeul militar. Da, ea era!
- Uite, domnișoară! Þi-am adus două tocuri și tuș negru! Cu penița groasă faci liniile groase, iar cu cea subțire, pe cele subțiri. Mult succes! Ne vedem după terminarea probei. Aveți timp două ore. După aceea vă dăm rezultatul pe loc.
După cele două ore, Ema nu reușise să termine tot desenul. Îi era frică de nereușită. Cineva din comisie roagă un participant să strângă lucrările. Un tânăr slăbuț, de statură mijlocie, se repede la fiecare masă și ia teancul de hârtiuțe și le predă celui care le ceruse.
- Acum trebuie să aveți un pic de răbdare! La noi se dă rezultatul foarte repede. Și a plecat cu lucrările.
Băiatul săritor se îndreptă spre Ema cu un zâmbet larg care îi acoperea toată fața.
- Domnișoară, eu mă numesc Anghel! Nu fiți speriată, dumneavoastră precis luați examenul! Eu am dat de multe ori! Sunt client vechi, așa că le cunosc pretențiile! I-ați dat gata din primul foc! Tot sunt ei militari. Și n-or să lase să le scape o așa fată drăguță!
Ema era contrariată de intervenția tânărului. Unde mai auzise ea asemenea preziceri? O să-i poarte ghinion. A, da! Când a dat examen la liceul de pictură, toți ziceau că e cea mai bună. Și a picat cu succes. Nici acum nu știa de ce.
- Nu aveți dreptate, nu am terminat lucrarea și cred că se ține cont!
- Ei nu țin cont dacă ați terminat-o sau nu. Din câteva linii își dau seama câți bani faci. Aici e vorba de finețe. Toată întreprinderea e plină de fete. Ofițerii majoritatea sunt șefi sau sunt plecați ca topografi pe teren. Munca de migală o fac fetele.
- Și dumneata de ce ai venit aici ?
- Eu sunt cartograf de meserie și lucrez undeva unde fac desen tehnic. Și nu-mi place! Și mie îmi place să fac lucruri fine și migăloase. Când am strâns lucrările m-am uitat la toate. Unii parcă desenaseră cu picioarele. Din toate cea mai reușită era a dumitale, pe urmă a mea și a treia a fetei care stă singură în fundul sălii. Sunt sigur că noi trei o să reușim!
- Uite, a intrat un grup de ofițeri, cred că ne aduc rezultatele!
- Da, primul este șeful de secție!
- Sunt șeful de secție, cei trei ofițeri care mă însoțesc sunt șefii birourilor, unde vor lucra cei trei admiși. De-acum cei trei vor răspunde de dumneavoastră și vă vor pregăti în meseria noastră. E foarte grea. Din cei care au reușit până acum mulți n-au rezistat și au plecat, este o meserie grea. Nu oricine poate să o facă. Dar să nu lungim vorba, din patruzeci și trei de participanți au reușit Ema, Anghel și Corina. Ceilalți puteți pleca. Unii dintre dumneavoastră nu ar trebui să se prezinte în viitor pentru că nu au aptitudini pentru ce se face la noi. Cei trei șefi de birou, luați-vă fiecare omul pe care l-am repartizat.
Ema, încă plină de emoții, cu ochii strălucind de lacrimi, s-a pomenit lângă un locotenent major prezentabil, cu o ținută ireproșabilă, care tot o manevra urcând etaje și scări să ajungă în locul în care mulți ani își va câștiga muncind din greu existența, și-și va irosi tinerețea și frumusețea făcând lucrare după lucrare, care păreau că nu aveau nici un sfârșit.
Biroul era plin de fete tinere și zâmbitoare. Unele o priveau cu simpatie, altele cu fața schimonosită de invidie. Ici-colo, printre mese, câte un tânăr ofițer care strălucea de curățenie. Cu sufletul ei de artist, considera că acest tablou viu e destul de reușit.
- Fetelor, v-am adus o colegă nouă! Să fiți bune cu ea și să o învățați meseria noastră, așa cum alții v-au învățat pe voi! Am vrut să știți de azi, să nu vă speriați mâine când va intra în birou. Să-i pregătiți o masă și o lucrare pe care trebuie să facă exerciții! Domnișoară, aceasta va fi familia dumitale de acum încolo! Sper să-ți placă. Mâine la ora șapte să te prezinți la serviciu! Cineva s-o conducă până la poartă!
Ema avea impresia că visează. Doamne, ce lume serioasă! Și să reușească prima dintre atâția concurenți. Ce se va bucura tăticu’, dar mămica nu mai spun, Nelu... Zbura de bucurie. Avea impresia că îi crescuseră aripi așa din senin. Plângea pentru prima dată de bucurie. Lacrimile le simțea pe buzele fierbinți ca roua dimineții, i se părea că au un gust dulce, binefăcător. Lasă-le se curgă, prea erau înainte numai din cauza suferințelor. Uite ce bine e să plângi de fericire...
- Fă, vaca dracului nu mergi pe unde trebuie! Era să dau cu mașina peste tine! Făceam pușcărie din cauza ta. Nu mai visa cu ochii deschiși! o apostrofă unul.
Ema, speriată, se oprește brusc din visare. Era adevărat! Cel care o jignea se oprise cu botul mașinii chiar în spatele ei.
- Vai, vă rog să mă iertați! Aveți dreptate, am reușit la un examen foarte important pentru mine! Îmi pare rău că v-am supărat!
- Dă-te la o parte! Sunt grăbit! Nu mă interesează ce ți s-a întâmplat! Nu vezi că ai încurcat circulația?
Nu putea să fie supărată. Se simțea vinovată. Ãsta o trezise din visarea ei, trebuie să ajungă repede acasă, să împărtășească bucuria cu cei care o iubeau.
- Mamă, mămico, mămica mea dragă, am reușit! de mâine sunt angajată, am lăsat toate actele la cadre! Sunt fericită, fericită!
Meri o cuprinde în brațe și o lipește cu capul de pieptul ei. Când era emoționată, indiferent, de bine sau rău, ea nu-și găsea cuvintele potrivite. În schimb o îmbrățișare de‑a ei făcea cât o mie de vorbe.