Ce stii tu despre copilaria mea? Habar nu ai cand am ras, cand am plans, cand am iubit, cand m-am jucat. Nu m-ai cunoscut in copilaria mea, nu vorbi despre ea.
Ai spus ca nu-ti place cartea aceea, nu mi-ai spus de ce. Eu iubesc cartea aceea, o iubesc stii tu? O iubesc pentru ca contine franturi din copilaria mea, copilaria mea perfecta asa cum a fost ea.
Mi-a adus aminte de Nenea Nicolae, mi-a adus aminte de el si de faptul ca probabil, candva l-am iubit. Mi-a adus aminte de cat de proasta am fost la 7 ani, la sfarsit de clasa I, cand, cica deveneam o domnisoara si el, el a vrut sa-mi spuna ceva sau sa faca ceva si eu am fost rea si am fugit. Si ma iubea. Eu il iubeam? Nu mai stiu pentru ca atunci era vineri si marti el era mort si eu plangeam dar aveam lacrimi seci. Am ras la inmormantarea lui. Am ras fiindca am primit bani. Si a mai murit o faramitura din copilaria mea. Tu nu stii. Imi aduc aminte ca iubeam cantecele de primavara si cum vizitam cerul si infinitul cand ma dadea in leagan. Doar atunci cand imi impingea el leaganul simteam ca pot ajunge cu picioruele mele mici pana dincolo de gard, aproape de cutu. Si a murit si nenea Nicolae. S-a dus cu tot cu vinul, inmuiat cu apa si cu mult zahar pe care mi-l dadea, cu bomboanele sugus si cu ziua cand m-a uitat in beci, dar pe care eu nu mi-o mai amintesc. S-a dus si a inviat azi, in inima mea. Nu ar trebui sa ne fie permis sa-i uitam pe cei care ne-au iubit cand am fost mici.
-Vei avea si tu copii tai.
-Ba nu, nu-i voi avea. Nu-i vreau. Dar nici sa vorbesc despre asta nu-mi doresc, mi-e dor de copilaria mea.
-Eu nu am avut o copilarie.
Trist, cu fata innecata in lacrimi ce curg pe dinauntru si cu degetele rasfirate pe obrazul meu, cu buzele stranse si privirea in pamant mi-a destainuit cel mai ascuns, cel mai tainic vis al lui, cea mai dureroasa refulare: copilaria.
Eu ce sa-i spun? Eu ce sa-i spun lui cand toata lumea mea era inmiresmata de parfumul de papadie si de gustul de papadie, de iarba si fericire? Cum sa-i alin lui durerea, cum sa-l ascult? șș