agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-10 | |
Mă gândesc de-aș avea pornire ca, la vreme de război, să lupt spre a-mi apăra patria.Ce anume să apăr? Sărăcia și nevoile, de-s în pericol să piară, nu-i bai. Neamul? Cine îl formează? Ai mei, care-și gândesc sinele nici liber nici robit? Celalți, străini de durerile și bucuriile mele, șobolani încarcerați în averi furate, maneliști scârboși, vărsându-și veninul pestre zestrea de cultură moștenită din durerile neamului? Pământul strămoșesc, jecmănit de impostori și în care s-au robit cei ce trebuiau să-l stăpânească? Nu văd nimic de apărat aici. Și, de teama cărei subjugări să-l gândesc ocroti? Privesc împrejur. Din toate națiile ce ne rămnaseră vecini, nu-i unul să-l consider inferior sau ticălos. Și de-ar veni să mă subjuge neamț sau ungur, croat sau rus, cu ce mi-ar fi mai rău decât acum? Mai sclav ca în această hazna temporală n-a fost nicicînd românu-n țara lui!
Dar pâinea de la străini e mai ușor de îndurat decât umilința de la ai tăi. Românul comun, țigănit, văduvit de zestrea ancestrală și prea permeabil la kitchul cosmopolit, e vraiște și ură. Ca masă electorală, e târfă ieftină. Masochist și trivial, superficial și încrezut, nu luptă spre a îndepărta batjocura scursurilor străine, ci spre a-i oblădui aproapelui său o batjocură mai mare. E blasfemie pe cugetul acestui popor cuvîntul meu? Nu-i vina mea că funia atârnă de grinda cerului său. Să nu-i jignesc falsa inocență? De ne-nvățară bunii că gloria străbună doar spre măreția lor ar fi de amintit, apoi nici meritul celor ce-și sângeră azi sufletul pe altarul frumuseții umane nu justifică împotmolirea în noroiul turmei. În această mizerie secătuită de rosturi crește o generație ambiguă, debusolată. Cine ar asculta de-i spun: "trezește-te, copile, că ai de apărat ce au clădit ai tăi, că foc și pieire e-n jur și nu din gură de tun se-arată deznădejdia, ci din nepăsarea ta și a aproapelui tău. De te va căuta istoria cu dojana la răscrucea acestui popor să spui, când va fi să dai socoteală, ce scrâșnet s-a scurs în durerile tale și cât vaier a curs prin sângele neamului tău, ce vei răspunde?" Credeți voi, oameni, că sufletul meu e robit deznădejdiei și că soarele meu s-a întunecat de neputință? Nu mi-e rușine de căderea mea cât nu vi-i scârbă de propria lașitate! Îmi iubesc pământul cum n-ați fi în stare să vă urâți ignoranța! Mă cutremură gândul înstrăinării lui cum vă doare amarul copiilor voștri! Dar nu vă simt în durerea mea cum arde încrâncenarea satrapilor jurați a-mi îngenunchia neamul! Nerușinarea și clisma imposturii s-au înrădăcinat amarnic în vraiștea cerului vostru, iar noi, de ne robim puterii cuvântului, nu-i freamăt de nădejde că vom fi stavilă scârbavnicei scursuri, cât graiului vostru îi e soră bună supunerea. Să mă ierte istoria de neplînsul și sila ce-arăt, dar semn de trezire și lumină nu-i în tine, poporul meu, că și Dumnezeu și-a revărsat neîncrederea peste tine, de parcă diavolul ar fi cetățean român!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate