agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-14 | |
În acest har al timpului, găsești viață și o distanță între tine și Dumnezeu. Scara, arderea existenței noastre, urcăm să ne trecem. Adunăm așa cum se cuvine închipuiri și vise. Ar trebui să investim timpul chiar în noi, să ne putem lăsa suspinele pe treapta de jos. Să nu lăsăm timpul să ne piardă precum un lucru, chiar dacă Spinoza a spus că timpul e doar un mod de a gândi...pentru că atunci de ce timpul ne vindecă rănile?
Timpul a rămas alb, suspendat de cer mai strigă încă verde spre pământ. Rugă de ești unde sunt, dar tu nu ai auzit tunetul zăpezii și nu ai simțit muscătura albului, și nu ai trăit iluzia visului în picioarele goale pentru că sufletul face tăcerea să-ți cânte. Sunt aici și te aștept. Serile se roag să dispară, să se facă noaptea scară iar eu să tot urc până la tine. Pe lumina nopții îmi las suspinul. Întinde-mi mâna și-ai să vezi amintirile mele pentru tine. În fiecare lacrimă stă ascuns răsăritul. Cred că am așternut fericirea în fața ploii. E atât de curat în jurul meu încât aud ecoul tăcerii. Încercăm să ne ținem cu sufletul de viață pentru ca rădăcinile să nu ne piardă urma. Am crezut că atunci când viața trece peste om, găsește o speranță. Constați că rămâi cu același vis eronat. Nu se poate trăi cu speranță. Am văzut că oamenii încep lucrurile mici și le termină mari. În paralel cu noi nu merge destinul și nici logica. Am trăit atât cât să-mi dau seama că nu am trăit viața, ci ea m-a trăit pe mine. Punctele se macină la răscruci, acolo nu ai indicator. Pașii merg după cum spune inima, și ea poate greși. Abia acum remarc viața ca pe o soluție, nu ca pe o problemă. Fac parte din proza ei dar arde poezia. Cine să știe ce suntem și unde vrem să mergem? Poate că ne-am oprit de mult dar continuăm să fim de dragul luminii. Echilibrul perfect e o iluzie. Așa cum măsura înalță armonia tot așa rațiunea îmbină perfectul de echilibru. Spațiul se află suspendat între patru puncte iar universul poate susține vârful unei lacrimi. Aici este echilibrul. Nici adevărul nu ne știe pentru că tot rătăcim prin noi după noi. Trebuie să iertăm, atunci vom înțelege totul iar sufletul va plânge de fericire iubirii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate