XXVII

Timpul trecea parcă prea repede. Decebal vroia anul acesta să plece toți trei la mare. Se săturase de munte. Cu ani în urmă Sideroza fusese vaccinată în timpul unei gripe. Făcuse umbră pe plămânul stâng. Nici Meri și nici asistenta nu-și dăduseră seama că micuța era bolnavă și n‑avea voie să fie vaccinată. Luaseră bilete pentru mare, dar rana de la mânuța ei nu se vindeca.
- Peste o săptămână plecăm, iar rana se face din ce în ce mai urâtă! Eu mă duc cu fata la doctor! spune Decebal îngrijorat.
- Și mie mi se pare că ceva nu este în regulă. Poate apa sărată de mare să-i facă și mai rău! Mergem împreună, nu ți-am împărtășit îngrijorarea mea sperând să-i treacă până plecăm la mare.
- Nici nu-i vorbă să treacă! Arată îngrozitor!
Ema își amintea acum calvarul prin care trecuse. Doctorul a decis că trebuie să meargă la munte și să ia hidrazidă. După primul an de tratament Sideroza nu se vindecase complet. Părinții erau îngrijorați. Ema aștepta să-și facă efectul tratamentul medicamentos și aerul de munte. Decebal, nerăbdător, reproșa doctorului că tratamentul nu era destul de bun.
- Domnule Decebal, eu dacă aș fi în locul dumitale tot la fel m-aș comporta! Trebuie să aveți răbdare și încredere în mine! Mulți copii prin acest tratament s-au făcut bine! Există două variante. Prima s-o trimitem în sanatoriu la Sinaia și să-i facă antibiotice, dar va rămâne infirmă toată viața, mereu i se va vedea cicatricea la radiografie. A doua, s‑o țineți tot timpul cu cineva din familie la munte, dându-i în continuare o alimentație bogată și hidrazidă. Consultați-vă cu soția. Nu vreau să fiu răspunzător pentru copilul dumneavoastră! Sunteți foarte grăbit, această boală se vindecă în timp!
Decebal s-a dus decis la Ema, sigur că și ea va accepta, la fel ca el, prima variantă ca fiind cea bună și rapidă. Se săturase să dea atâția bani lui Meri, s-o țină la munte împreună cu fetița.
- Eu nu sunt de acord s-o trimitem la sanatoriu! Acolo sunt și adulți care o pot infecta mai rău! Unii sunt într‑o situație avansată. Și cine o să aibă grijă de ea? Ultimul meu frate așa a murit. Din cauză că mămica l-a lăsat numai o zi în spital nesupravegheat. Nu insista, că nu mă convingi!
- Ești tâmpită! Alții cum își lasă copiii? Și tu nu poți, că de!, ești mai a dracului! Mai este o fetiță de vârsta ei care a pățit la fel ca fata noastră. Ãia cum o lasă?
- Poți să faci cum vrei! Dar eu nu te las să trimiți copilul singur la sanatoriu! Uite, îți cad și în genunchi, ai milă de mine, eu simt mai bine, ca mamă, ce e mai bine pentru copilul meu!
- Uite ce e! Măsoară-ți cuvintele, e și copilul meu! Sunt la fel de disperat ca și tine! Nu mai scăpăm odată de boala asta blestemată! E palidă mereu, nu are poftă de mâncare, slăbește, dacă i se întâmplă ceva ai de-a-face cu mine!
- Bine, uite, facem un pact! O trimitem pe mămica cu ea la munte tot anul, îi cumpărăm toate alimentele și vitaminele pe care ni le-a prescris doctorul. Dacă se întâmplă vreo nenorocire poți să mă omori și pe mine! Și așa nu voi avea pentru ce trăi!
- Fă după capul tău! Să nu crezi că nu voi ține minte tot ce ai îndrugat acum! O să fie vai și-amar de viața ta! Iar cu mă-ta, dacă vrea să stea la munte să dea și ea bani!
Cu ce om meschin făcuse acest copil minunat! Meri trebuia să lase pe toți baltă și să aibă grijă de copil, iar el îi cerea să participe la cheltuieli ca și când era obligată să-i aibe grijă de fată. În loc s-o plătească el, îi făcea o favoare că este servitoarea fetiței lui. Doamne, mare ți-e puterea, bine măcar că a renunțat la ideea cu sanatoriul!
Sideroza se făcuse bine. Acum toată lumea era mulțumită. Când se întorceau într-o duminică de la socri, din cimitirul Belu ieșeau doi tineri în doliu, care au luat același tramvai. Ema i-a remarcat prima.
- Decebal, uite părinții fetiței pe care au trimis-o la sanatoriu! Sunt în doliu! Nu cumva s-a întâmplat vreo nenorocire?
- Lasă, lasă! Ce vorbești prostii? Poate le-a murit altcineva! Hai să ne apropiem de ei! Þine-o stâns pe Sideroza, să n-o calce ăștia în picioare!
- Bună seara! Ce mai faceți? Nu ne-am văzut din ziua în care ne-am întâlnit la doctor. Unde e fetița? Ați fost la vreo înmormântare?
Femeia a început să plângă uitându-se cu duioșie la Sideroza, care nu înțelegea dacă prezența ei trebuia să facă pe cineva să plângă.
- Noi am făcut greșeala și-am trimis-o la Sinaia! Toți ne-au spus că este cea mai bună soluție! Ne duceam în fiecare săptămână. Nici nu ne-am dat seama că se prăpădea! Când am luat-o acasă era prea târziu. Acum ne-am dus să-i ducem flori și să-i aprindem o lumânare!
Și a început și el să plângă. Ema nu îndrăznea să scoată o vorbă. Se gândea prin câte umilințe trecuse. Fata ei era acum sănătoasă.
- Dumneavoastră ați fost inspirați că nu ați lăsat-o! Pe noi parcă ne-a prostit Dumnezeu! spunea femeia printre hohote de plâns. Acum și a noastră era la fel, nici nu-mi vine să cred că nu o vom mai vedea niciodată! Cred că în curând mă duc și eu după ea! Soțul meu spune să facem alt copil, dar nu mai pot să trec prin ce-am trecut! Mai bine mă duc după ea, să-i port de grijă!
Ema n-a aflat niciodată dacă soțul ei a apreciat-o pentru insistența ei. El nu sărea decât atunci când trebuia s-o umilească, să-i bage în cap că este proastă și tâmpită. Trăgea cu urechea la colegele ei când vorbeau despre soții lor. Nici una nu spunea că ei i se adresează cu astfel de epitete. Acum era agitat, că nu era sigur dacă pleacă la mare sau nu. Ema trebuia să-și amâne concediul. Venise o lucrare foarte importantă. Tot colectivul trebuia să fie prezent. Unii trebuiau chiar să se întoarcă din concediu. Îi era frică să-i spună, mai ales că luase și bilete pentru Mamaia. Era prima dată când se duceau la mare de când se îmbolnăvise Sideroza.
- Am să te rog să te duci numai tu cu fetița la mare! Eu am o lucrare de la care nu pot lipsi! Banii pe concediu i‑am luat, așa că n-o să vă lipsească nimic! Nu-mi dă voie șeful să plec!
- Îl bag în p... mă-sii! M-am săturat de militarii tăi, ne dau ei ordin unde și când să plecăm în concediu! Să-ți cauți alt serviciu! De când ne-am căsătorit își bagă coada între noi. Și cu biletul tău ce fac? Am dat o groază de bani!
- Dacă nu te superi, pot să vorbesc cu Viorica, poate merge Laurențiu; s-ar juca cu Sideroza. Dar după câte știu nu te duci tu cu doi copii la mare.
- Fir-ar a dracului de treabă, mă bagi slugă la ăla! Poate totuși se dispensează nenorociții ăia de tine. Dar vorbește și cu soră-ta, poate mă duc cu ăia mici! Ãștia de la armată nici nevastă nu te lasă să ai! Parcă te-ai măritat cu unitatea aia nenorocită!
Ema i-a pregătit și i-a trimis la Mamaia. Pentru a fi soțul mulțumit i-a dat toți banii din casă, să nu ducă lipsă de nimic. Ea s-a descurcat mâncând ce mai era prin casă și cu o sută de lei, dacă mai era nevoie de ceva.
S-au întors toți trei bronzați și fericiți. Laurențiu înțelesese situația. Cu unchiul lui trebuia să fie cuminte. Așa că Decebal nu i-a reproșat Emei de ce i-a dat copilul pe cap.
Ema stătea zile și nopți în unitate. Ostașii le aduceau mâncare de la cantina lor. Cea mai bună era fasolea. Se băteau colegii pe ea. Nimeni nu înțelegea de ce fasolea în armată era mai gustoasă ca acasă. Ea venea pentru câteva ore, se spăla, se schimba, adormea puțin și se întorcea la unitate. Era mulțumită că soțul nu-i reproșa, ba parcă se bucura de absența ei. Fiind așa de ocupată își închipuia că s-a maturizat și a început s-o înțeleagă.
S-a terminat lucrarea. Ema a început să se întoarcă normal acasă. O găsea pe fetiță în compania soacrei. Aceasta, cum o vedea că intră pe ușă, își lua tălpășița și pleca repede acasă, fără să zică măcar bună ziua. Decebal luase obiceiul să vină seara târziu acasă. Fata avea impresia că se răzbuna pentru faptul că și ea stătuse la unitate. Trebuia să-i treacă. Când venea acasă nu-i plăcea nimic din tot ce vedea. Mâncarea nu era bună, brusca fetița, pe soție o ocolea. Seara în pat se culca cu spatele la ea.
Într-una din zile se simțise rău. Avea gripă. Doctorul o trimisese mai devreme acasă. Stătea ghemuită pe scaun în autobuz, uitându-se pe fereastră. Avea ochii încețoșați de lacrimi. Privea trecătorii cu speranța să ajungă repede acasă. Simțea nevoia să facă o baie fierbinte, să ia medicamente și să tragă un pui de somn. Într-o stație era aglomerație mare. Aproape toți, îmbrâncindu-se, au reușit să urce. Numai doi nu erau grăbiți să ia autobuzul. Ema căscă ochii mari. Nu-i venea să creadă. Avea impresia că temperatura îi dă halucinații. Dar nu-i dădea. Era chiar Decebal, care ținea cu tandrețe o femeie brunetă mult mai în vârstă decât el și o săruta. Mașina a pornit. Ea s-a întors să se convingă că ceea ce văzuse era adevărat. Decebal a simțit mișcarea bruscă din mașină și că e privit cu insistență. Și-a retras mâna de pe parteneră și a rămas ca trăznit uitându-se după soție. Zarurile fuseseră aruncate. Îi promisese că va fi corect și iată, acum situația asta blestemată l-a dat de gol. De ce o fi venit așa de devreme acasă? El era sigur că la ora aceea ea nu avea de unde să apară. Totul va lua sfârșit, Ema întotdeauna se ținea de cuvânt când hotăra ceva. Greșea în fiecare problemă și ierta o singură dată. Data viitoare tăia în carne vie. Era sigur că nu va mai găsi iertare. N-a îndrăznit să se ducă repede acasă. A apărut seara târziu. Sideroza dormea. Soția zăcea cu temperatură în altă cameră. Nu-l aștepta ca de obicei în dormitorul lor. Nu știa cum să înceapă vorba, să afle dacă nu cumva Ema nu l-o fi văzut și el s-a speriat degeaba.
- Ce faci, îți este rău? Vrei să mă duc după medicamente?
- Am gripă! Mi-am făcut rețeta în drum spre casă.
- De ce te-ai culcat aici, nu vrei să dormi cu mine?
- Nu! Din această seară totul s-a terminat definitiv între noi!
- Ce se întâmplă cu tine? Ce te-a apucat?
- Nu face pe prostul cu mine! Știi bine că te-am văzut în stația de autobuz în mare tandrețe cu o femeie. Din această cauză de când te-ai întors de la mare seara în pat te întorceai cu spatele la mine. Acum îmi dau seama de ce m-ai dus mereu la doctor când erai bolnav de diferite boli, pentru că te culci cu astfel de femei. Cu târâturile Bucureștiului. Eu înțeleg să-ți înșeli nevasta, dar cu una care are mai multe calități ca ea. Măcar să știi pentru ce o faci. Dacă te afișezi cu ea înseamnă că eu și fetița nu însemnăm nimic pentru tine. Þi-am spus data trecută, dacă nu ești corect s-a terminat! Ai crezut că glumesc. Din momentul fe față nu mai sunt soția ta!
- Vorbești prostii, doar știi că s-a dat de curând un decret prin care este interzis divorțul!
- Aha, tu din această cauză te destrăbălezi! Ai să vezi că nu actul acela care m-a nenorocit contează. Putem sta ca doi străini, fără să te slugăresc, să-mi iau libertatea pe care am pierdut-o căsătorindu-mă ca o proastă cu tine! Nu actul contează, ci ce are omul în sufletul lui! Mămica cu tăticu au stat douăzeci de ani necununați, dar au rămas împreună, și-au crescut copiii și s-au iubit. Eu la ei n-am văzut atâta murdărie sufletească. M-am săturat! Ești un monstru!
- Și cu Sideroza cum rămâne? Să nu crezi că sunt prost să-ți dau pensie alimentară! Dacă mă dai în judecată te faci de râs în unitate. Te dau ăia prin toate ședințele și, aflând că te-ai despărțit de mine, iar or să înceapă să sară pe tine. Așa știau că ai un soț.
- La fetiță trebuia să te gândești înainte de a-ți face de cap! Referitor la pensie, mănânc-o tu cu femeile tale! Eu mă descurc singură, iar cei de la unitate voi avea grijă să nu afle că m-am despărțit de tine!
- Ema, știi ceva, te bag în p.... mă-tii cu ficțiunile tale! Mereu faci literatură cu mine! Viața nu este așa cum o știi tu din cărți. Eu mă satur numai de cozonac, din când în când vreau și câte o murătură! De când suntem împreună abia pun mâna pe tine și rămâi borțoasă! M-am săturat câte întreruperi de sarcină ai făcut!
- Trebuia să mă lași să mă protejez! Sau tu trebuia să faci asta. Nici măcar nu ți-am reproșat prin ce chinuri am trecut, și drept mulțumire te înhăitezi cu toate parașutele! Sper că într-o zi o să te pedepsească Dumnezeu că mi-ai distrus viața. Pentru cultura mea generală, unde ai cunoascut‑o pe femeia aceea?
- La mare! Nu m-ai trimis tu la mare?
- Și tu crezi că toți bărbații care pleacă cu copiii la mare trebuie să vie cu coadă după ei? Să-și distrugă familia? Ãsta cu decretele lui le dă ca să consolideze familia, nu s-o distrugă! Iar tu ai înțeles că poți face ce vrei, că nu pot divorța de tine. Frumoasă rațiune ai! Nimeni și nimic din lumea asta nu mă poate obliga să stau cu un om care îmi face numai rău!
Decebal n-a mai căzut rugându-se de ea în genunchi. Acum era inginer. Ea rămăsese undeva departe. El nu-i propusese niciodată să transcrie și să se prezinte la examen odată cu el. Egoismul lui lua proporții și dimensiuni încât avea convingerea că misiunea ei s-a terminat. Cozonacul pe care i-l oferea ea nu făcea nimic comun cu sufletul lui mic, ba mai mult, îi reproșa că i se apleca.
Rănită, părăsită de ultimile speranțe că va putea trăi vreodată la fel cu ceilalți oameni, ea s-a adâncit în lumea ei, care n-o înșelase niciodată până acum. Totuși simțea nevoia unui prieten, un prieten sincer, care să nu o trădeze. În jurul ei nu putea fi vorba de așa ceva. Meri și George ar fi fost părtinitori. Nelu își formase familia lui, scria la ziar, nu putea să-l deranjeze. Viorica și Motanu erau pe același calapod cu Decebal. Și atunci i-a venit ideea salvatoare. Va scrie într-un jurnal de zi, pentru a se descărca de energia negativă acumulată de atăta amar de vreme. L-a intitulat ”Jurnalul sufletului meu”.