Locotenentul a profitat de absența celuilalt pentru a întări legătura cu Ema. Cu toate că nu era bucureștean știa cele mai frumoase locuri și localuri, unde se întâlneau și-i vorbea de dragostea lui.
Ema, nefiind stresată de prezența celuilalt, începu chiar să fie atrasă de el și să-și uite vârsta. În afară de preocupările ei zilnice, Sideroza și serviciul, tânărul reușea să-i arate cât de interesantă este viața. Și chiar să simtă acest lucru.
Dar într-o zi, mașina a apărut în fața unității. Ema s-a fâstâcit și-a trecut făcându-se că nu-l vede pe cel care a venit. El s-a luat încet cu mașina după ea, i-a deschis și-a invitat-o să ia loc.
- Bravo, nici nu mă mai vezi? Te-ai obișnuit să nu‑ți mai stau în cale. Ce frumușică ești! Dar ce mutrișoară ai! Parcă te-a prins copiind la teză!
- De ce ai lipsit atât de mult?
- Am avut treburi!
- Eu nu trebuie să știu nimic...
- Nu e treaba ta! Ai tu destule, nu trebuie să-ți încarci capul cu ele...
- Cred că trebuie să ne despărțim! Așa nu mai merge!
- Ce vorbești! Glumești! Îmi dau seama că semăn cu fiul risipitor, dar te iubesc din adâncul sufletului! Și trebuie să mă iubești și tu așa cum sunt! Numai eu știu ce eforturi fac să fim împreună!
- Nu te supăra, dar m-am săturat! Viața lângă tine, ca și lângă soțul meu, nu a fost decât durere...
- Pardon! Nu mă compara cu soțul tău! El a avut acest privilegiu și și-a bătut joc de el! Eu n-aș fi făcut așa. Hai la Băneasa să stăm de vorbă și să punem lucrurile la punct! Te-am găsit mult schimbată!
În goana mașinii Ema își făcea curaj să-i mărturisească legătura cu locotenentul. Nici nu-și dădea seama cum va începe această încurcătură. Atmosfera era tristă și apăsătoare.
- Ei, hai, dă-i drumul! Spune ce te supără!
- Te-am înșelat!
Ema a lăsat să-i iasă cuvintele așa, fără menajamente, și s-a uitat la el să vadă ce efect a avut fapta ei.
- Nu mai spune, cred că glumești! Te răzbuni pe mine deoarece am dispărut în ceață ca fiul risipitor! O femeie ca tine nu poate face așa ceva! Nu te cred oricât ai insinua!
- Ba da, este adevărat, te-am trădat cu un coleg mai tânăr decât mine! Eu, cu toate că sunt cu tine, mă simt mereu singură! Toate sărbătorile sunt ratate, concediile la fel! Legătura noastră se rezumă la dusul și adusul cu mașina de la serviciu, și facem dragoste așa, când ai tu timp! Golul mare lăsat de disparițiile tale l-a umplut acum locotenentul care își dă silința să fie un bărbat model. Singurul lui defect este tinerețea lui, dacă acesta poate să deranjeze.
- Vorbești, îmi spui lucruri care vor să mă convingă de infidelitatea ta, dar eu tot nu cred! Nu poți să-mi faci una ca asta! Poate îți bați joc de mine! Și tu nu ești așa răzbunătoare! Mai bine îmi dădeai două palme, așa ceva este inadmisibil! Înseamnă că ai călcat în picioare zece ani! Asta nu înseamnă nimic pentru tine? Dacă ce-mi spui este adevărat am să-l distrug, nu pot suporta să fii a altui bărbat, și mai ales a unui mucos!
Ema simțea tragedia din sufletul lui și se simțea umilită de ce-i făcuse. Credea că va scăpa mai ușor, cel care vorbea nu-i dăduse niciodată dovadă că o iubește prea mult. Nu-i spusese că o iubește, legătura lor mergea că așa vroia el, ea nu era întrebată dacă vroia sau nu.
El o sfredelea cu privirea, să pătrundă în adâncul sufletului, să vadă cât adevăr exista în cele spuse. Fața i se schimonosise de durere. Gura i se strâmbase spre ureche, abia mai putea vorbi. Ema s-a speriat și nu mai avea putere să continue. Doamne, ce greu este să fii înșelat! Credeam că bărbații trec mai ușor prin asemenea situații! Ei, care înșeală la tot pasul, nu suportau să fie înșelați. Cu gura într-o poziție nefirească, el avu puterea să șoptească:
- Și cum ați ajuns voi doi să mă înșelați pe mine? Vocea îi venea de departe. Parcă nu era a lui. Nici nu realiza că are gura strâmbă. Ea se uita îngrozită la el și se mira cum de mai putea vorbi.
- Mă curta de mult, dar nu ți-am spus! În lipsa ta i‑am dat jurnalul meu intim, crezând că îl voi putea convinge să mă lase în pace. I-am vorbit chiar de legătura noastră și de longevitatea ei. S-a încăpățânat și m-a amenințat că se omoară dacă nu-i împărtășesc sentimentele!
- Și o femeie ca tine a putut să creadă bazaconiile unui puțoi? Aveam mari pretenții de la tine! Tu meriți mai mult de atât! Tu ești un om deosebit...
- Toți spuneți că merit mai mult. Dar acel ceva de care-mi vorbiți întârzie să apară! Sau fiecare dintre voi credeți că sunteți ce-mi trebuie mie fără să mă întrebați dacă sunt de acord sau nu.
- ”Copil cu păr grizonat”, tu ești o artistă în adevăratul sens al cuvântului! Mi-ai dăruit clipe de nobilă visare, pe care nu le întâlnești la multe femei! Cum ai putut să-ți lași sufletul scormonit de un oarecare? Norii grei nu vor îndrăzni să tulbure sentimentele noastre, vom trăi zile calde, proaspete, ca ființa și sufletul tău! Am ținut numai pentru mine și nu ți-am spus cât de mult te iubesc! Credeam că ai înțeles! Pentru mine iubirea aceasta este mai presus decât viața mea! Cu voia sau fără voia ta, avem un trecut, care ne va împiedica să fim indiferenți unul față de celălalt! Cel puțin acesta este sentimentul meu...
Ema îl asculta și se mira că bărbatului acestuia îi trebuia un asemenea moment pentru a-i mărturisi dragostea lui. Era atât de deprimată și rușinată pentru ce făcuse, că nu-l mai putea privi. Cu ochii la vârful pantofilor, a încercat să-i explice că legătura lor nu va mai putea continua.
- Nu pot să-ți accept iertarea! M-aș simți alături de tine mereu vinovată! Regret din suflet că am ajuns aici! Îmi voi duce crucea mai departe. Nu știu ce-mi rezervă viitorul! Nu încerca să mă abați din drumul meu! Îmi dau seama cât suferi, pentru că și eu trecut prin asemenea momente!
- Acesta este ultimul tău cuvânt? Nu vrei să te mai gândești? Acum eu sunt acela care-ți cer să-ți verifici sentimentele. Nu cred că sunt chiar atât de rău să mă arunci într-un abis! Nu-ți imaginezi ce-ai însemnat tu pentru mine! Chiar dacă mă dai la lada cu gunoi și nu te mai interesează persoana mea, să știi că te voi iubi mereu! Dacă puștiul îți face figuri, pentru că nu are el maturitatea necesară să prețuiască la justa valoare un om ca tine, întoarce-te la mine! Îmi voi imagina că a fost un vis urât, de care am scăpat amândoi! Acum aș vrea să mergem, mă simt îngrozitor, simt că-mi plesnește capul!
Ema n-a îndrăznit să-l mai ia de braț. Au mers până la mașină unul lângă celălalt, el i-a deschis portiera și s-a grăbit să plece cât mai repede. Așa se răzbuna el pe mașină, când era supărat pe ea. S-au despărțit în fața blocului, fără cuvinte. Într-o clipită a dispărut, fiind acoperit de un nor de praf.
Când a intrat în casă, telefonul suna nervos. A ridicat receptorul încă sub impresia celor întâmplate.
- Alo? Ema? Ce faci, unde te-a dus tipul? V-am văzut când ați plecat cu viteză maximă!
- Da! Ne-am despărțit! Stai liniștit, totul s-a terminat! Nu vreau să discut acum, mă simt frântă de oboseală. Săracul, l-am făcut praf, niciodată nu mi-am dat seama cât de mult ținea la mine! Poate nu trebuia să-i fac ce i-am făcut! Am fost un monstru!
A început să plângă cu sughițuri, vorbind încurcat și fără șir, ca și când ar fi băut ceva.
- De ce plângi? Și așa nu te merita! A avut atâta timp înaintea mea și nu a făcut nimic pentru tine! Eu am să te fac fericită! Ai să vezi, dă-mi această șansă!
- Bine, bine! Acum lasă-mă, trebuie să se întoarcă Sideroza! Vorbim mâine la birou! Vreau să-mi revin, să nu-i dau explicații pentru starea în care mă găsesc! Pa! și i-a închis telefonul.
Zilele treceau, una mai deosebită decât cealaltă. Locotenentul și Ema aveau multe în comun. Ca din întâmplare mașina celuilalt trecea în viteză maximă pe lângă ei. Nici nu-i privea cel din mașină. Privea drept în fața lui, plin de amărăciune și neputință. Așa s-a întâmplat o lungă perioadă de timp. După aceea a dispărut din viața lor.
Viața sau iubirea este același lucru minunat de care majoritatea oamenilor își bat joc. Omul nu poate trăi fără iubire. De aceea cel ce nu iubește este un individ mort, chiar dacă se mai mișcă printre cei vii. De ce oare când suntem foarte tineri nu știm să prețuim viața, iubirea? Oare trebuie să treacă atât de mult timp pentru a ne da seama de acest lucru? Uneori ne dorim moartea, iar dacă ar veni ne-ar părea rău că am chemat-o. Cât trăim suntem răi, răzbunători, și abia când suntem într-un mare pericol, de a da mâna cu moartea, ne dăm seama că trebuia să fim de la început buni și iertători.
Ema stătea în pat alături de locotenentul ei. Ea gândea toate acestea, copleșită de atenția și sentimentele lui pline de puritate. Își ținea respirația, să nu cumva să strice suavitatea acestei plăceri.
- Ce faci, Ema? Ai adormit? Ești obosită? Să mă duc să pregătesc ceva! Poate îți este foame?
Ce plăcut era! În afară de Meri nimeni nu se gândise până acum că poate îi era și ei foame. Ea trebuia întotdeauna să îngrijească de toți cei pe care îi iubea. Acum el se purta cu ea de parcă era o fetiță mică, mică, și-i era foame.
- Nu, nu-mi este foame! Mă gândeam că ești atât de bun cu mine! De când te cunosc nu mai simt sentimentul de răutate! Am impresia că toată lumea este bună ca tine! Cu mine nu ești niciodată rău, și totuși... față de ceilalți ești destul de rău. Și-mi este frică să nu mă lovească într-o zi răutatea asta și pe mine!
- Ce dulce ești! Nu-ți fie teamă! Sunt rău cu cine este rău cu mine! Dar cu tine nu voi fi rău niciodată!
- Ce bine mă simt aici cu tine! Păcat că trebuie să plec acasă! Te simt de parcă ai fi cu adevărat soțul meu! Așa mi-am imaginat eu de mică legătura dintre soț și soție, așa de deosebită!
- Nu pleca! Putem sta așa îmbrățișați până mâine dimineață! Și eu mă simt bine! Ar trebui să-i spui Siderozei despre legătura noastră, să nu te mai chinuiești atât!
- Viața mea personală a fost un secret pentru copilul meu. Tatăl ei a chinuit-o când era mică cu amantele lui, care-i dădeau în miez de noapte telefoane și-i spuneau că i-l trimite acasă. Ea, mititica, nu înțelegea despre ce este vorba. Nu știa că stăm în aceeași casă și nu mai avem nimic în comun. Până într-o zi când el intra în casă, în timp ce la telefon una o anunța că i-a trimis tatăl acasă. Așa că i-am spus să-l întrebe pe el ce au femeile lui cu ea. A luat-o în dormitor și i-a explicat despre ce este vorba. N-am întrebat-o ce i-a zis, dar nici ea nu mi-a spus! Eu nu vreau să fac la fel! Acum știe că sunt în poligon, la pregătirea militară.
- Atunci era mică. Dar acum s-a făcut mare. Este și ea curtată de băieți, va începe facultatea. Nu ne putem ascunde și de ea! Destul ne ferim de cei de la unitate! Asta din cauza ta, eu nu am de ce!
- Pentru mine tot mică este! Poate mai târziu, și așa o să am probleme că ești așa de tânăr! O să creadă că am înnebunit! Du-mă acasă, s-a făcut târziu și te apucă dimineața pe drum!
De fiecare dată când pleca de la el o ducea cu taxiul acasă. Pe drumul lung mai retrăiau clipele minunate petrecute împreună, ținându-se de mână pe bancheta din spate a șoferului. Acesta privea mirat în oglindă la cei doi, respectându-le vraja care-i înconjura. Era atâta armonie și tandrețe în legătura lor, încât chipul fericit al Emei părea la fel de tânăr ca cel al locotenentului, numai părul ei grizonat părea o greșeală a naturii, dar nu-i făcea pe privitori să-și pună semne de întrebare cum că ar exista vreo diferență de vârstă între ei.