Partea întâi – Capitolul 3 – Dresajul

Începeam să cresc și să mă fac frumos; părul mi se făcuse catifelat, moale și era negru, strălucitor. Aveam un picior alb și pe frunte o pată albă, frumoasă, în formă de stea. Eram socotit un cal foarte arătos; stăpânul meu nu m-a vândut până nu am împlinit patru ani; el spunea că băieții n-ar trebui să muncească la fel cu bărbații, iar mînjii să nu fie puși la treabă, la fel cu caii, până nu cresc mai mari.
Când am împlinit patru ani, a venit să mă vadă moșierul Gordon. Mi-a cercetat ochii, gura și picioarele; mi-a pipăit, pe rând, fiecare picior pâna la copită și apoi a trebuit să alerg în fața lui, la trap și la galop; se părea că i-am plăcut, pentru că a spus: “Când va fi bine dresat, va corespunde.” Stăpânul i-a răspuns că mă va dresa chiar el, deoarece nu i-ar conveni să fiu speriat sau rănit. Fără să mai piardă timpul, a doua zi a și început.
Poate că nu toată lumea știe ce este acela un dresaj, așa că am să-l descriu. Înseamnă, de fapt, să înveți un cal să poarte o șa și un căpăstru și să ducă în spate un bărbat, o femeie sau un copil; să meargă exact pe drumul pe care vor ei, să umble liniștit.
În afară de asta, trebuie să învețe să suporte un ham, un pofil și o chingă, și în timp ce i se pun toate astea să stea potolit; apoi, când i se leagă la spate o căruță sau o diligență, să poată merge la trap, trăgând vehiculul după el; și mai trebuie să meargă repede sau încet, așa cum dorește vizitiul. Nu are voie s-o ia încotro vede cu ochii, nici să se lege de ceilalți cai, să muște sau să lovească cu piciorul, și nici să aibă vreo dorință dacă se simte foarte obosit sau este înfometat; dar mai rău decât toate este că, odată ce i s-au pus hamurile, el nu mai poate nici să sară de bucurie, nici să se lungească pe jos de plictiseală. Așa că vedeți ce mare lucru e dresajul ăsta………..
Nu trebuie să uit să pomenesc despre o parte din dresajul meu pe care am socotit-o, întotdeuna, de foarte mare folos. Stăpânul m-a trimis pentru două săptămâni la un fermier vecin, care avea o livadă mărginită pe o parte de calea ferată. Aici mai erau vreo câteva oi și câteva vaci și am fost și eu băgat pritre ele.
Niciodată nu voi uita primul tren care a trecut pe acolo. Pășteam liniștit lângă îngrăditura care despărțea livada de calea ferată, când, deodată, auzii un zgomot ciudat în depărtare și, înainte de-a-mi da seama de unde venea, un obiect lung și negru, făcut din nu știu ce, zbura pe lângă mine în iureș, uruind și scoțând rotocoale de fum, apoi dispărând, aproape înainte de a-mi putea trage răsuflarea. M-am întors și am galopat cât am putut de tare spre partea cea mai îndepărtată a pajiștii și am stat acolo fornăind de uimire și teamă. În cursul zilei, au mai trecut multe alte trenuri, unele mai încet; acestea se opreau în gara din apropiere, scoteau uneori un sunet ascuțit și scârțâiau înainte de a se opri. Eu le socoteam ceva înspăimântător, dar vacile continuau să pască foarte liniștite, și atunci când acel obiect negru și înfricoșător trecea pufăind și scârțîind, ele de-abia își înalțau capetele.
Timp de câteva zile nu mi-a tihnit păscutul; dar când am descoperit că această teribilă “făptură” nu venea niciodată pe câmp și nu-mi făcea nici un rău, am început să nu o mai bag în seamă și foarte curând îmi păsa tot mai puțin de trecerea unui tren cât le păsa vacilor și oilor.
De atunci, am văzut mulți cai neliniștiți și speriați la apariția unei locomotive sau la auzul ei; datorită grijii bunului meu stăpân, sunt tot atât de liniștit la gară pe cât sunt în grajdul meu.
Deci, dacă cineva vrea să dreseze un cal tânăr, aceasta este metoda.
Adesea, stăpânul mă înhăma alături de mama, pentru că ea avea multă experientă și putea să mă învețe mai bine cum să merg, decât un cal străin. Fiindcă, îmi spunea ea, cu cât mă voi purta mai bine, cu atât voi fi tratat mai bine și cel mai înțelept lucru era să fac întotdeuna tot ce-mi stă în putință ca să fiu pe plac stăpânului. “Dar, continuă mama, există foarte multe feluri de oameni: există oameni buni și atenți ca stăpânul nostru, pe care orice cal ar putea fi mândru să-l slujească; există și oameni răi, cruzi, care niciodată n-ar trebui să aibă un cal sau un câine. Mai există însă o mulțime de oameni nechibzuiți, îngâmfați, neștiutori și nepăsători, care niciodată nu se ostenesc să gândească; tocmai lipsa lor de grijă este ceea ce strică, mai mult ca orice, caii; ei nu doresc să fie nărăvași și totuși sunt. Sper ca tu să nimerești pe mâini bune; un cal nu știe niciodată cine poate să-l cumpere sau cine poate să-l mâne; pentru noi totul este neprevăzut – dar te sfătuiesc să faci tot ce-ți stă în putință, oriunde ai să fi, și să-ti păstrezi bunul tău nume.”