Scrutam orizontul nevinovat și băteam cu piciorul pulberea ce sălta în mici nouri nesimțiți mângâindu-mă pe picioarele albe ca neaua. Era începutul verii și mă pregăteam să-mi aștern undeva culcușul, deși parcă nu-mi găseam liniștea. Aș fi vrut să dorm bine și să ascult cea mai bună muzică alături de cei mai frumoși copii, pentru că așa îmi place mie să le spun adolescenților.
Marea clipocea ușor la mal parcă și ea plictisită de timpul ce părea că s-a oprit în loc. Mă uitam la oglinda uriașă, atât de liniștită, neenervată de vântul duios, care parcă l-aș fi gustat cu mare plăcere la ora aceea. Aproape că era prânzul, dar nu mă sinchiseam, ce-mi păsa mie?! Eram singur, liber, nimeni nu mă împingea în nicăieri și până la urmă mai aveam o jumătate de zi la dispoziție, iar ce-l mai curios lucru burta nu mă anunța nimic, mulțumire, mulțumire, mulțumire, pe toate planurile.
Am ieșit din drumul circulat și m-am așezat pe iarba deasă cu atenție, să nu deranjez vreo reptilă ce-și face somnul de înfrumsețare. Cu rucsacul lângă mine, mult mai mulțumit, fără greutate, așteptam să simt răcoarea mării, dar degeaba o așteptam, pentru că vântul nici măcar nu exista. Am pus capul pe rucsac și n-am apucat să închid ochi, pentru că ceva mă punea să caut, dar nu știam ce anume? M-am sculat năucit și am pornit-o către vechea cârciumă, la care trăgeam ani de-a rândul, să-mi astâmpăr foamea și căldura din corp. Mergeam nepăsător, singur, lucru care mă speria oarecum, dar undeva la orizont se întrezărea răcoarea mult așteptată. O atingere ușoară pe umăr m-a făcut să tresar, am crezut că nu-i decât o pasăre, pentru că persoane n-am văzut, dar atingerea s-a repetat și am fost nevoit să întorc capul. Atunci am văzut o femeie și ciudat pentru că nu știam să fi văzut pe cineva prin preajmă am simțit fiorul prezenței unei persoane, dar imediat după ce am luat contactul total, o liniște m-a cuprins.
Era o blondă puțin spre roșcat, probabil din cauza soarelui, asta dovedindu-mi că a stat deja ceva ore pe malul mării. Vârsta era acceptabilă, deși se putea și mai tânără, dar pentru cei aproape 50 de ani văzuți de mine, arăta splendid. Corpul avea urmele unei persoane care a făcut sport sau ceva asemănător, pentru acei ani avea subțirimea și agerimea destul de pronunțate.
- Mă scuzați, cred că v-am speriat de moarte! Așa sunt eu, întâi ating și după aceea…
- Prindeți!
- Poftim?
- A, nimic! Bună ziua doamnă! Mă scuzați sunt atâta de nepoliticos.
- A, ia te uită, avem de-a face cu un om foarte cuviincios! Nu știam că mai viețuiesc pe la noi!
- Viețuiesc doamnă și după cum vedeți chiar și fierb unii.
- Eu una, mă simt foarte bine la temperaturi cât mai înalte.
- Și eu, dar poate că rucsacul e de vină.
- Dacă vă face plăcere aș putea să vă ajut până la…
- Ar fi o mare catastrofă! Nu vă dați seama ce greutate are harnașamentul acesta și-apoi până la cârciumă este aproape u kilometru.
- Dacă nu mai bine, dar mă scuzați că sunt așa… Angela mă numesc!
- Ba eu sunt așa! Duran îmi este numele cel mic; și m-am aplecat puțin ceremonios luându-i mâna fragilă.
- Auziți domnule Duran și dădu să râdă…
- Da știu, însă mamei și chiar și tatălui de ce nu, i s-a părut prea…
- Na-m făcut nicio analogie la nici-un personaj sau mai știu eu ce.
- Ei, atunci sper că nu vă par prea dur!
- Ba din contră, prea bun!
- Haideți să ne dăm un pic către nucul acela sălbatic, de altfel singurul loc cu umbră doamnă, sunteți o persoană atât de agreabilă și cum nu prea mi-e foame… voiam să ajung la cârciumă mai mult pentru a mă răcorii.
- De ce nu domnule Duran.
- Domnii sunt rari și-apoi dacă vedeți vreunul, să mi-l arătați și mie. Aș putea spune cu certitudine că am unul în față, dar dacă vrei îmi poți spune Angela.
- Deci Angela, ce te aduce prin colbul acesta la o oră atât de…
- Adică ce-ți spui tu, de ce nu stau liniștită savurându-mi un ceai rece la umbra unui nuc sălbatic de exemplu și mă dau la persoane supraîncălzite ca…
- Aproape că le-ai spus pe toate.
- Aș putea să-ți spun mai multe tinere, dar nu știu dacă faci față.
- Tânăr aș vrea să fiu din toată inima sau poate că acolo sunt Angela.
- Te minți singur, ești destul de arătos altfel n-aș fi aterizat pe umărul tău.
- să fiu cinstit. Atunci când m-ai atins prima dată pe umăr chiar am crezut că este o pasăre, ceva.
- Vezi! Și mai zici că nu ești sensibil.
- Angela să nu ne mințim din cauza căldurii, oglinda apei ne dă de gol.
- Auzi, da ce-ai zice dacă n-ai mai sta în soarele acesta și te-aș invita la un ceva rece, pentru că ceai nu știu dacă am.
- Să fiu sincer, dacă ceva-ul tău e mai aproape, cred că nu mi-ar strica să-l gust, dar nu aș vrea să-i deranjez pe ai tăi, pentru că nu se cuvine ca un străin să fie adus așa tam-nisam pe capul oamenilor.
- Duran, dă-mi dovada că părinții tăi nu și-au pus degeaba numele acesta.
- Nu pot. Eu am plecat de acasă, dintre ai mei, pentru că am dorit să fiu singur și acum…
- Chiar ți-e frică de mine, nu!
- Da, poate puțin.
- Bine, atunci stai aici la umbra pomului acesta, ca nici nu știu dacă este ce spui tu, și-ți aduc ceva rece.
- De unde?
- Uite de la casa de acolo, dar cu o două condiții, să nu pleci și să fi sigur că nu sunt nebună.
- De a doua condiție nu răspund!
- Mi-au spus-o mai mulți, dar după ce m-au cunoscut…
- Au văzut că-i adevărat!
- Începi să arăți că numele tău face banii!
- N-am vrut să te supăr Angela, dar nu știu dacă se cade.
- Ba se cade, că doar nu mușc.
- Eu știu!
- Uite ce este; mie nu prea mi-e sete și n-am nicio grabă, așa că dacă vrei ți-aș face o propunere.
- Indecentă!
- Mă așteptam la asta din partea ta.
- Să ascultăm.
- Mă uitam așa la tine că ești bine făcut, cu putere nu mai spun, la ce ai cărat în spate și m-am gândit să-ți dau o slujbă.
- Adică?
- Adică să-ți satisfaci două lucruri sau plăceri poftim, deși n-aș fi vrut să le zic așa.
- Și care ar fi acelea?
- Păi, unu; ai venit la mare pentru soare și apă de exemplu, așa că ai putea să stai la soare îngrijind de casa ce ți-am arătat-o, cu degetul ce-i drept!
- Ce te face să crezi că accept slujba?
- Păi după harnașamentul tău, după cum îți place să-i spui tu, cred că ar fi mult mai comod la mine, decât în cort și a doua, o persoană de vârsta ta cu cortul nu poate căuta decât aventura și…
- Liniștea Angela, atât; doar liniștea o caut.
- De ce nu ai răbdare să termin sau mai bine zis ți-ai luat cortul pentru că de atât dispui.
- Bine, să zicem că accept, dar eu…
- Nu mai spune nimic, ce ar trebui reparat!
- Doar ce am plecat de lângă nevastă și mi-am găsit alta să mă pună la punct!
- Așa vorbești cu angajatorul?! Vezi că-ți scad din salariu!
- Drastic patron! Hai să-mi dai ceva rece, că m-ai înnebunit de cap deja!
- Cu toate că te cunosc de 5 minute, am senzația ciudată că te cunosc de-o viață.
- Stai să vezi totul, asta nu-i nimic!
- Lasă-mă să-ți iau eu rucsacul Duran.
- Ai înnebunit, vrei să faci infarct sau ce!
- Nu, nici nu-l luam, vroiam numai să…
- Iar râzi de mine!
- Hai, îndoaie-te de spate și vino după mine!
Casa era o feerie pe malul acela abrupt, marea parcă era a ta de acolo de sus, soarele se încorpora în ea liniștit, dându-i lumina vieții. Nu era la fel de departe precum cârciuma, dar era de urcat… la intrare erau două porți negre din fier forjat, ce vroiau să arate a un câmp cu trandafiri, era miraculoasă și netransparentă, stâlpii ce o susțineau erau albi sclipitori, parcă venea în contrast cu negrul proaspăt vopsit. Am trecut de poartă și înainte de a ajunge la casa somptuoasă te îmbia plăcut un gazon de un verde crud, e drept nu părea îngrijit, pe suprafața căruia erau plantați pe lângă aleea principală trandafiri de toate culorile, iar pe suprafața plană ce mi se părea enormă, vedeai ici colo mingii enorme din merișor, ce aveai senzația că sunt vii. Casa, undeva la terminarea câmpului acesta, cu multe locuri umbroase și de o frumusețe ieșită din comun îți tăia răsuflarea. Fără să mai pot vorbi, o priveam ca pe un vis frumos și nu-mi venea să cred că poate exista ceva atât de frumos. Un alb asemenea stâlpilor de la intrare; marmorat, fără prea multe modele, îți lua ochi. O terasă răcoroasă la umbra căreia m-am grăbit să intru, pardosită cu gresie crem deschis, adăpostea o canapea împrejmuită de mai multe fotolii din piele, pe care erau aranjate frumos cearșafuri albe, iar pe mânerele lor vedeai prosoape frumos împăturite. Undeva la soare. Așa cum îi stă bine, o piscină îți scotea ochi cu reflexele solare, pe fundul căreia vedeai gresie albastră, iar pereții erau albi imaculați. În spatele terasei se putea vedea cu ușurință o sufragerie imensă, iar peretele dinspre terasă era aproape tot din sticlă.
Am rămas mut, asemenea frumuseți nu le-am putut vedea decât în filme. M-am ciupit ușor fără să fiu văzut și mă așteptam să-mi ridic capul de pe rucsacul de lângă malul mării, dar aceeași bătaie pe umăr mă aduse la realitate.
- Duran, dă-ți greutatea de pe umeri și ia loc în spațiu, vin imediat cu ceva rece.
Mă așteptam să bată din palme și să apară o frumoasă slujnică, dar nu se întâmplă nimic din toate acestea, casa părea pustie. M-am așezat pe canapea, iar în fața mea era o masă din sticlă cu picioare aidoma lebedelor, fantastică.