MOTTO:
„Alături de șchiopi te înveți și tu să șchiopătezi”, spune un proverb grecesc.


Povestește Nimeni...
Strâmtorată materialicește, madam Georgescu, de altfel persoană de extracție intelectuală, cu un venit modest, dar constant, așa cum colegele bugetare își cumpărau hanțe de second-hand de la târgul de săptămână, pentru a face economie la economii, își duse pantofii la reparat, la un meșter cu autorizație de persoană fizică, eliberată de Primărie și, pe de altă parte, plătitor onest de taxe și impozite.
Pantofii erau aproape noi, numai că unul din tocuri, la o călcătură strâmbă, se rupsese.

Reparația gata la termen, iar madama, încântată de promtitudine, își propuse a-i lăsa meșterului bacșiș. La probă, însă, simți că ceva nu e în regulă și își exprimă nemulțumirea în fața cizmarului:
- Tocul. Nu calcă bine, parcă ar fi înclinat.
- Nu-i nimic, cucoană. Ca orice lucru nou, tocul trebuie rodat. Până acasă se dă după picior.
Fire neîncrezătoare, poate și pățită, când ajunse la plată, se răzgândi în ce privește bacșișul și ceru restul până la ultimul bănuț, ceea ce stârni mișcarea din buze aproape imperceptibilă a specialistului.

Afară din atelier, doamna Georgescu făcu doi-trei pași, cu milă parcă să nu strivească pământul; înaintă cu mare atenție: piciorul stâng îl simțea frânt din genunchi și fugit spre înainte.
Doi trecători, curioși și în risc de a-și suci gâtul iremediabil, își ziseră compătimitor:
- Păcat de ea, că e tânără - zise unul.
- Altfel, o femeie frumoasă - completă celălalt.

La traversarea străzii, o mașină opri în dreptul nefericitei:
- Bună ziua!, i se adresă duduia de la volan, cu capul scos pe geam. Sunt de la Asociația pentru Protejarea și Ajutorarea Persoanelor Vulnerabile la Abuzurile Sistemului. Adică de la APAPVAS - rosti ea cu dicție de profesionist.
- Bine, și?, i-o reteză madam Georgescu, în mod necaracteristic sieși.
- Vă așteptăm la noi, la sediu. Să vă înscrieți în asociația noastră. Veți beneficia de multe facilități. Și-au scos certificate de vulnerabili aproape toți parlamentarii, pentru a fi scutiți de impozite pe salarii. Dumneavoastră de ce nu, doar sunteți legal îndreptățită!
- Regret, stimată doamnă, dar eu sunt întreagă, sănătoasă la trup și la cap. Tocul e de vină.
Străina răsuci cheia în contact și, înainte de a demara puternic, mai apucă să zică:
- Și totuși, vă așteptăm!

Madam Georgescu se căzni să meargă cât mai departe, ca într-o misiune primejdioasă a pușcașilor marini.
- Săru’ mâna, nu vă fie cu supărare, i se adresă, mai apoi, un bărbat bine înțolit. Sunt patronul firmei „Talpa țării”, care, cu mine în frunte, ne-am gândit să facem o sponsorizare de ajutorare. Văzându-vă, mi-am zis că ați fi persoana potrivită. Ați primi un important ajutor bănesc, iar noi ne-am face publicitate.
- Domnule, nu sunt ceea ce par a fi. Nici șchioapă, nici oarbă, se zborși doamna Georgescu, a cărei opinie personală era că defectele fizice reflectă tot timpul infirmitățile morale, și supărată că ea, persoană compatibilă cu principiile eticii, ar putea fi percepută altfel. Merg așa din cauza tocului prost reparat, lămuri ea. Apoi către sine: ”Îl reclam la protecția consumatorului pe ciubucar!”
- Dacă-i așa, mă iertați, se scuză patronul, și își văzu de drumul său. Dar, cum oamenilor de acest gen le stă capul numai la afaceri și câștiguri mari, întreprinzătorului îi veni o idee cel puțin năstrușnică: un model de pantofi, cu tocuri în „X”, ambisex, adică să poată fi purtați deopotrivă de bărbați și de femei și, se subînțelege, și de aceia care sunt, în același timp, bărbați și femei.

Proiectul se materializă repede și, în timp record, o serie mică de încălțăminte, marca” Talpa țării”, apăru pe piață, cu publicitatea de rigoare: „Ia-ți pantofi cu toc în „X”, care-ți vin tocmai la fix!”
Cei mai receptivi la noutate fuseră tocmai parlamentarii și membrii Guvernului, la început doamnele, apoi domnii, cu scopul nemărturisit de a-și atrage capital politic, dar și pentru că patronul era unul din sponsorii deloc de neglijat ai partidului de guvernământ.
- Să arătăm lumii că ceea ce vorbim musai punem în aplicare, argumentă o doamnă ministru, într-o pauză a ședinței de guvern, iar la prima deplasare pe teren în Moldova, grav afectată de inundații, merse prin nisip în pantofi cu tocuri în „X”, așa încât, vrând-nevrând, își plecă fruntea până la pământ ca semn de respect pentru împiedicații țării. Mai mult chiar, oamenii rămași fără acoperiș primiră pantofi cu tocuri în „X”, alături de haine uscate, pături și hrană...
”Avem și pantofi frumoși”, zise doamna ministresă în timp ce oamenii se înghesuiau să primească ajutoarele. „Pantofi noi-nouți, nu ca aceia găuriți în talpă, pe care îi poartă Jeffrey Franks, bossul F.M.I. în România”, mai glumi dânsa.

Fără a uita episodul cu președintele Băncii Mondiale, Paul Wolfowitz, care umbla pe mapamond cu ciorapii rupți, parlamentarii români nu se lăsară mai prejos: în sală puteau fi văzute atât ilustre fețe vârstnice, ajutate de cârje, bastoane, chiar și de cărucioare, cât și mai tinere fețe cu mers de veritabili echilibriști și, chiar mai mult de atât, cu șosete rupte, pantaloni bazonați, chiloți, la dame, zdrențuiți, sacou tocit în coate, cămașă uzată la guler, maieu ciuruit ca o țintă în poligon, sutien subțiat la cupe, fular deșirat, haină jerpelită, de piele, pălărie roasă de molii, pantofi tip bărcuțe, cizme scâlciate...

Zice prietenul meu, Nimeni:
- În momentul de față, se întreba Octavian Paler, cum de România mai există! România nu e o țară coruptă, România e o țară jefuită, e o țară prădată de o haită de lupi, și dinăuntrul țării și din afară, care, în complicitate, fură tot ce se poate...

Firma „Talpa țării” ajunse renumită pentru produsele sale de încălțăminte, cărora, în termenul cel mai scurt, le asigură o largă diversificare, iar cifra de afaceri atinse cote greu de imaginat, spre satisfacția patronului, dar și a partidului de la guvernare, ghiftuit financiar în vederea apropiatelor alegeri.
Cu toate că multe lucruri, cum ar fi democrația, adevărul, ideile, legislația, economia, după unele păreri șchioapătă rău, iar, după altele, doar pe alocuri, viața merge înainte.

- Șchiopi-șchiopi om fi noi, dar șchiopi cu pretenții europene!, exclamă personajul meu cel hâtru, Nimeni.

Șchiopătatul deveni, curând, sport național; chiar și Guvernul șchioapătă. Și o spuse o voce competentă și cât se poate de colocvial, ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein:
„Guvernul din România, care arată ca o rață șchioapă, pledează pentru indulgență din nou”, afirmă Domnia Sa cu referire la faptul că reformele legislative și măsurile pentru ieșirea din criză se tărăgănează.

Numai madam Georgescu își purtă mai departe propria cruce. Femeie cu origine intelectuală, cum îi plăcea să se autocaracterizeze, și care, adesea, se vedea una cu talpa țării, cu acea temelie sortită să poarte greul, trecuse pe lângă noroc sau norocul pe lângă dânsa, fără să știe a-și vinde imaginea, chiar dacă această imagine era una de conjunctură.

Vorba ceea: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune în traistă...