Se așeză pe o cioată, la nici doi metri de valurile foșnitoare ale Dunării. Plimbase peștișorul o perioadă de timp într-un borcan cu apă, în atmosfera încinsă din torpedoul mașinii, pentru a-i da drumul în libertatea valurilor transparente. Își îngropă mâinile, adânc în nisip, îndreptându-și privirea către pontonul din față -o construcție plutitoare, Club Nautic Monaco, cu rândurile de ambarcațiuni așezate paralel, pe lângă mal, unele ancorate de niște poduri vopsite în albastru și alb. Alături, impunătorul Perseus atrăgea atenția printr-o ancoră imensă, ruginită, la baza căruia se găsea Administrația Fluvială a Dunării de Jos. Câteva barje își deplasau încărcătura de minereu de fier, în sus, pe Dunăre. Se hotărî să se întindă pe jos, pentru a se juca „de-a îngerul”. Cu părul răsfirat și călcâiele înfipte în nisip, își plimba mâinile de jos în sus și de sus în jos, lăsând urme, asemănătoare aripilor unui înger, amprentă a unui altceva inefabil, necunoscut, a unui celălalt pe care-l simțea alături, privind-o dintr-un pretutindeni lateral. Simți mirosul dulce al apei, ce-și lovea de mal adierile valurilor, și rămase cu ochii deschiși, însă fără memoria privirii, negândind și nevăzând nimic. O năpădi o moleșeală plăcută, cu desfătare abandonându-se sărutării de miere a îngerului coborât pe ploapele ei. Adormi.

Din cochilia oniricului începeau să se depene amintirile. Sorbind lent din cănile de cafea consistența neagră-amăruie, doi parteneri de dialog conspirau la încropirea sinelui universal, odihnindu-și privirile, când unul când celălalt, în îmbrățișarea caldă a luminii. Cafeaua era servită pe terasa unui ponton, lângă malul Dunării, pe masă aflându-se și niște pahare din cristal, pentru a căror realizare fuseseră folosite combinații de materiale grele, fir de plumb, pastă de fier, mozaic venețian și pietre semiprețioase, această vitraliere cu pastă de sticlă devenind reprezentare a personajelor din Maestrul și Margareta. Rodion o privi, atingând-o instinctiv pe obraz ca-ntr-o adiere șchiopătată a dorului în care se ascundea fiorul iubirii, de unde n-ar fi putut scăpa niciodată. Era acel dor ființial, pentru care Soarele n-ar ști încotro să-și răsară florile dimineața, de nu și-ar lua drept reper logosul rupt în silabe de mirarea amintirii acelui timp primordial. Era pentru prima dată când avea posibilitatea unei astfel de apropieri, pretext al unei altfel de discuții, întredeschise aripi de gânduri dăruite unui zbor arhaic.

- Știi, cînd se toarnă în ele vin, arată mândru înspre paharele cu G-ul heraldic, și se ciocnește a întîmpinare, prin transubstantiere vizuală fiecare participant, acum și aici, devine potirul Graal. Tu practici Yoga de mulți ani? Am citit ceea ce ai scris. Stiu că i-ai scris lui Costin. Scrii cu înțelepciunea femeii îndrăgostite. Ești îndrăgostită de el?

Ivva privi către degetele lui, care acum se mișcau într-o mângâiere blândă pe suprafața curbată a pocalelor ce-și așteptau răsuflările fierbinți. Ochii îi sclipeau într-o întredeschidere albastră, surprindere a pleoapelor adumbrite de genele lungi. „Ma încurajează, dar este indecent de curios! De unde și ce să știe el?”, gândi ea, și se apropie mai mult, fixându-l intens cu privirea.

- E doar o simplă constatare din partea ta? Te dezamăgesc, dar nu practic yoga. Nici nu sunt adepta unei astfel de „spiritualități” de sorginte hindusă, budhistă sau confucianistă. Și nici nu sunt îndrăgostită! Nu tind înspre nicio nirvana egocentrică și impersonală, și nu cred în metempsihoză! Poate că aș conspira la amândouă, și la înțelepciune și la iubire, în egală măsură. Râse cu poftă, gândind la jocul cuvintelor ei, și dădu să se ridice de la masă însă mâna aceea viguroasă își mută centrul de interes pe umărul ei.

- Ai rîs!!! Deci, îngerele tău a râs și el, peste umărul tău, aici. Oare să fi chicotit și el? Este aici? Te întreb, tu iubești când scrii? Eu, de exemplu, când îmi scriu povestirile simt că mă pregătesc de-o călătorie la capătul nopții, și-l aștept pe ingere să-mi dea un ghiont. Cu un răsuflet fierbinte în ceafă-mi stă îngerul, iar chestia cu scrisul devine ulterior o bagatelă. De fapt, eu habar nu am despre ceea ce voi scrie, nu știu nici cum începe și nici cum se va termina o povestire. Tâmpenia asta nu cred că se cheamă talent, ci doar înțelegerea faptului că fără de iubire nimic nu se poate. Mai întîi iubești o femeie și de-abia după aceea începi să înțelegi lumea. Mai întîi înțelegi că Dumnezeu este femeie și de-abia mai tîrziu frumusețea și moartea capătă sens. Ce mai contează un pixulescu, care reprezintă falusocratia omniprezentă și omnipotentă, războinică și pseudoreligioasă, eterna masca sub care majoritatea bărbaților își ascund neputința de a fi mai mult decît homo faber și nu homo ludens?!? Odată, îngerele meu atît de tare s-o îmbetat, că el o vrut să zică niscaiva rugăciuni de luarea mea de aici de pe pământ. Ingeru' o scris zapis de-ntoarcere către mine, da' o-ncurcat palimpsestu', și de asta încă mă mai aflu eu aici, acum. Rodion își coborî mâna de pe umărul tinerei, sorbind dintr-un pahar plin cu vin, pentru a-și potoli setea infernală. Continuă:

- Ai un talent literar aparte. Mi-a plăcut ceea ce i-ai scris lui Costin Basara. M-a impresionat. Îl cunoști bine. Știi ce vrei de el. Dar, nu este prea târziu? Portretul psiho-afectiv realizat de tine este de excepție. Felicitări! Vai de femeia care se crede himera lui, a inteligenței lui pasionale, intelectuale și senzuale! Ești de admirat pentru forța cu care ai re-venit spre el. Parcă îl cauți!, zise toate astea, coborându-și privirea oarecum întristată. Trebuie să știi totuși ceva, Costin a reluat prietenia cu doamna D. Eu îi știu destul de binișor pe amândoi, ei doi au fost un cuplu cândva.

- Zâmbesc! Mulțumesc pentru "talentul" literar despre care ai amintit, nu știu ce să fac cu el. Nu-s’ ce să fac cu atâta talent literar, da' partea mea de câștig, de va fi vreodată, promit, n-am de gînd s-o dau nimănui altcuiva, numai ție! Pentru marketing, și nu numai pentru asta, dacă voi tipări vreodată ceva, pe copertă, jos, voi scrie cam așa: „lectură nerecomandata lui Rodion”, și asta doar pentru tentația ta! Vreau să fie o veșnică tentație. Dar acum, mai mult râd de ceea ce ai spus despre mine. Nu-l cunosc pe Costin Basara. Chiar deloc! Pot spune că am scris doar niște rânduri, și atât. Toate cuvintele mele au fost pe marginea textului său. Mi-a plăcut enorm ceea ce am citit. Nu vreau nimic de la el, nu-l cunosc, tot ceea ce am scris este pură intuiție și este așa cum l-am simțit eu. Nu mi-am propus nimic și nu caut nimic, pentru că nu aș avea ce să caut cu adevărat dacă nu aș ști ceea ce vreau să caut. N-aș ști ceea ce-mi doresc să găsesc! Vreau eu să-l întâlnesc cu adevărat pe Costin? De unde să știu eu asta? N-am gândit la întâlnirea asta niciodată. N-am revenit de niciunde pentru că nu am mai fost în viața lui! Repet, nu-l caut! Nu sunt himera nimănui și nici nu mă cred a fi astfel. Sunt reală. Și pentru ce să fie prea târziu? Ziceai de un "preatarziu"... Pentru vârstă mea? E amuzant! Atunci aveam 30 și ceva de ani, azi împlinesc 33 de ani. Totuși, ce legătură are Cristian cu relația dintre cei doi? Chiar n-am știut că doamna D. și Costin au avut o relație.

- Mda. Fie cum zici, cu toate că nu te cred. Înseamnă că ai o intuiție, pe care știi să o asculți. Mai rar în zilele de acum, admirativ! Dar tot nu te cred! Când Costin Basara i-a spus mai dur lui Cristian că nu are de ce să se bage între el și doamna D., a ales să rupă prietenia dintre ei doi, și tot atunci Cristian a intrat în comă iar o bună perioadă de timp, prietenul lui cel mai bun, care l-a însoțit la spital, îi citea și-i răspundea la toate mesaje private. Cristian a fost în comă profundă mai mult de o luna. În perioada aceea, în locul lui intra prietenul său. Tu ai știut asta? Știai de agonia lui Cristian aflat în spital? Știai de dorința lui de a muri și pe care eu nu o puteam înțelege? Doamna D. mi-a spus că s-a ocupat de incinerarea și de slujbele lui Cristian. Acesta ar fi vrut să fie îngropat, dar clinica la care a fost internat nu permitea asta. Un prieten foarte bun i-a stat aproape, a fost lângă el, în toată perioadă din apropierea morții. Tu știi cine este acest prieten? Eu știu.

Copleșită de aceste informații Ivva își aminti de cuvintele de demult ale lui Cristian:

„Acum sunt într-un ambient în care îți aștepți, în cele mai bune condiții, plecarea. Sunt împăcat, fată dragă. Împăcat...

Fata dragă, sunt într-o clinică în străinătate. Nu au rost amănuntele. Deja am intrat în metastaze, după multe alte încercări. Gata. Este sfârșitul, acum sunt convins. Sunt deja anesteziat, și la propriu și la figurat. Dozele zilnice își fac efectul, așa că nu am dureri. Este tot ceea ce îți pot spune. Odată am scăpat, acum nu mai cred, aprope nu mai vreau. Pentru mine, toate sunt de domeniul trecutului...

Tu, spune-mi despre tine. Cum e lumea la anișorii tăi, cu inteligența pe care ți-ai dezvoltat-o, uitând că Intuiția Femeii este mai presus de rațiune?! Pentru mine suferința fizică este deja un prag depășit. Sper să mai aud colindele de Crăciun. Sper...

Tu ce cauți tu aici? Emoțiile umane tranforma-le în avantaje, nu în dependențe de un gest sau o vorbă care devin atitudini. Știi de subconștientul uman, cele două tipuri... Cunoaște-te nu numai în funcție de cel personal ci și de cel colectiv! Este mai greu, dar se poate. Lumea de acum caută disperarea iubirii, nu iubirea în sine. Tu cauți când cu mintea, când cu simțurile. Minte contra sex, sex contra minte. Ele se unesc în inimă, se sublimă în iubire. Darca nu, apare lupta: iubire contra iubire. Achimistii, bărbatul și femeia, știau să transmită energia sexuală. Aici este marele secret al împlinirii. Caută, citește, informează-te! Dar ai grijă pe mâna cui te dai. Acum, marea majoritate, au cunoaștere incompletă, care duce în iadul suferinței. Voi, femeile, va implicați emoțional și cădeți în plasa propriilor individualități create. Tu nu ești așa! Dacă vei căpăta experiență virtuală, nu vei cunoaște ceea ce cauți! Vei învăța doar un joc de manipulare, atât. Dar nu a unor persoane reale...

Primesc sărutul tău, fată dragă, îți sărut sufletul cu adierea necunoștinței, cu încă neîmplinirea ta... E o apropiere care și ție îți face bine”.

Gândurile Ivvei se frânseră brusc. Dintr-o dată năvăli nostalgia pentru cel de care își amintise, și nu se mai împotrivi lui Rodion, doar pentru că să vadă ceea ce va zice el.

- Dacă tu nu crezi cuvintele mele eu le cred pe ale tale! Cert e că mi-ai trezit interesul față de această persoană. Fără să interpretezi greșit, de!, că doar "este prea târziu", după cum ai zis. Se pare că tu îl cunoști foarte bine pe acest Basara, așa cum mi-ai lăsat de înțeles, apreciind "portretul psiho-afectiv" ca fiind unul de excepție. Mă așteptam la altceva, poate și la critici din partea ta, și a oricui, dar în mod special din partea celui cui și despre care eu am scris. Îndrăznesc să te întreb: aprecierea ta este una avizată? Ce știi tu despre el și consideri că și eu trebuie să știu? Și nu mi-ai răspuns la întrebare: pentru ce să fie prea târziu? Ziceai de un "preatarziu"...

- Ingere blând, nu da vina pe mine! Ești tu intuitivă, Ivva, dar nici chiar așa! Hm! Aprecierea mea nu este atât de avizată. Este mai mult intuitivă. Dacă vrei să știi, află direct de la sursă, sau din intuiție proprie. O femeie ca tine, mai rar! Crezi că ești Ea?! Devii Ea. El este doar în vacanță, așa cum a lăsat să se înțeleagă. Revine. Te va găsi. Îți va găsi prezența. Va fi încântat de tot ceea ce ai scris tu, cum rar am văzut chiar și eu.

- Nu mă pot abține, râd... Da, ăsta este singurul meu mod de a reacționa. Nu mă mai surprinde nimic. Uite, recunosc, nu sunt intuitivă, așa cum credeam eu că aș putea fi, și nici așa cum îți imaginezi tu că eu pot fi. Dar sunt sinceră: nu-l cunosc! Nu sunt nici Ea, nici nu devin Ea. Pur și simplu sunt Eu! Realitatea te poate surprinde, nu am nici vârsta pe care tu crezi că eu aș avea-o și nici nu știu sursa de unde ar trebui să aflu ceea ce tu crezi că pot afla. Uneori mi se întâmplă să rămân fără cuvinte. Și doar atunci râd. Înger blând îmi amintește de o numire tristă, pierdută...

- Ingere blând, cred că ar fi timpul să ai încredere în mine! Te asigur că nu mă surprinde nimic. Deci, ai încredere! Ingere, ai încredere!, șopti el disperat.

- Uite, intuiția mea îmi spune -și din prima clipă am simțit asta!!!- că tu joci pe două planuri! Evident, mă vei contrazice!!! Poți recunoste asta?

- Dacă reușești să explici care sunt și cele două planuri, poate vorbim aceeași limbă, de confirmare sau nu a intuiției tale. Dar așa nu am ce contrazice.

- Nu este vorba de o confirmare sau o infirmare a intuiției mele. Poate doar de o recunoaștere frustă a jocului tău, fără că eu să fiu nevoită să-ți descriu planurile, că doar sunt planurile tale! Deci, răspunsul tău care este?

Răsturnându-și capul pe spate, Rodion respiră adânc aer în piept. Nesătul de parfumul răspândit de prezența ei, se trudea să-i memoreze, ca-ntr-o mângâiere, privirea și zâmbetul ce-l atrăgeau. Se pregătea de asediu, dar ceva din interiorul său îl opri să mai spună ceva. Emoțiile le simțea în bătaia sângelui. Simțea curgerea timpului până și în pleoape. Își recunoscuse deja propria privire în reflexia cuvântului femeii din față lui, pe care nu o slăbea din priviri. Acum își redusese răspunsul la o tăcere stenică, fiind stânjenit de prezența ei caldă, de răsuflarea ei prea feminină, de zâmbetul ei în care se ascundea o infinită tristețe. Poate că în asta consta parfumul ei, în privire. Să fie aceasta ultima discuție? Sau ultima tăcere? , gândi el privind dezaprobator, în timp ce-i apucă brațul, înfingandu-și degetele în carnea fierbinte, cu tărie adâncindu-se, crud și îndărătnic, cu o rezonanță metalică, respirându-i cu sălbăticie tăcerea în timpan.

Ivva își muscă buzele de durere și-și închise ochii scrâșnind din dinți răzbunător. Rosti înciudată:

- Tăcerea ta este un răspuns! Un răspuns la vorbirea vidă, aprobator și chiar frustrant, inerent oricărui răspuns ca venind din partea ta. Tu ești expediantul acestui mesaj, ca întâlnire din proprie inițiativă? Sau altcineva a recurs la serviciile tale? Mă controlezi? Tu îmi amintești de Jacques Lacan. Cel controlat joacă rol de filtru sau de mediu refractant al discursului subiectului. Astfel, prezența controlorului reprezintă o stereografie ce degajă cele două sau trei registre și în care se poate citi partitura, pe care o poate constitui orice discurs. Tu ți-ai exercitat controlul asupra mea, te-ai băgat în ceea ce nu te privește pe tine! Ce treabă ai tu cu mine? Ce te interesează? Este timpul să-mi oferi o explicație! E ca și cum ai lăsat impresia deținerii unui "adevăr", a acelui altceva, incognoscibil mie, pentru care există posibilitatea descifrării. Cu o condiție, cea a încrederii! Ca atare, consider că este necesară propria ta explicație.

Rodion o privi în tăcere, de parcă n-ar fi avut niciun cuvânt de zis, ca și cum nu ar fi auzit niciun cuvânt rostit până acum. Ea continuă:

- Suprimarea răspunsurilor din partea ta este în legitimitate. Nu face decât să mă nedumerească. Anulează timpul înțelegerii mele și de aceea îmi determină mie o anumită stare de precipitare pentru aflarea răspunsurilor pe care ți le cer. Simt nerăbdarea de a afla! Momentul concluziei trebuie să vină din partea ta! Aproape că-ți impun asta! Și, pentru ca tu să poți vorbi, eu ți-am sugerat ideea celor două "planuri" în care, dincolo de tot ceea ce ai fi putut să-mi zici despre Costin, deja ai vorbit fără știrea ta despre tine, Rodion, în numele tău!, ca și când dacă pe tine te-a impresionat ceva, dacă ție ți s-a părut un „portret psiho-afectiv de exceptie”, dacă ai putut evalua că-i „vai, de femeia care se crede himera lui!”, asta ar fi inseamnat că și el ar fi crezut asemenea ție?!
Deci, tu ești tu? Tu ești el? Te dai drept altcineva? Vorbești în numele altcuiva? Rămâi cantonat în funcția de releu? Care-ți este scopul? Poate aflarea unor "adevăruri" care nu-ți aparțin, care nu sunt din tine? Confirmarea a ceva din ceea ce tu nu cunoști? Asemenea ție fac și eu acum, aștept recunoașterea unui răspuns din partea ta! Pentru cine doreai să ai răspunsuri la întrebările tale? Din ce fel de intrigă rafinată e alcătuită încrederea din sufletul tău? Cu cine te identifici tu?

În tăcere, nerostind nimic, Rodion o privea pur și simplu. Într-un altfel de a fi al rostitului, tăcerea funcționează ca urmă și dublă mișcare a rostitului către rostire. Exact ca o deschidere pentru dobândirea de noi sensuri. Și care să fi fost sensul acestei proximități dintre cei doi, decât doar de reamintire și dilatare a timpului diacronic?!

- Fată dragă, eu zic că dramatizezi. Gândirea ta parcă e desprinsă din romanele polițiste. Mergi pe mai multe piste. Credeam că depănăm o veche amintire, dar...

- Hahaha! Și tu, ca și mine, te-ai dovedit a fi un băiat drag mie! Acum nu mai prezinți niciun interes vizibil. Deci, pot zice că mi-ai plăcut, și tu mie! Răspunsul tău a fost pe măsura așteptărilor mele!!! Acum vorbim aceeași limbă, tu ai zis! Se ridică de pe scaun înciudată, aproape cu furie...

- Și Eva a ispitit!, rosti Rodion...

- Hahaha! Serios? Zâmbi, și în timp ce se îndepărta de el, îi spuse:

- Ispita sau căderea e în noi înșine iar motivația este întotdeauna în exterior. Așa că, dacă vrei să cauți un țap ispășitor, ia-l pe Girard de braț și lasă-mă pe mine! Și nici atunci nu vei putea ști măsura vechiului sau noului în ființarea mea! Până atunci, dispari!

- E mai bine astfel? Și Ivva a ispitit!