agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1013 .



Stăpână pe timpul meu liber 6
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2011-06-09  |     | 



Era 5 dimineața, păsărelele nu mai conteneau, parcă le-a dat cineva pe tare, că nu-și mai încăpeau în pene. M-am apropiat de fereastră să văd și eu măcar mierla, că tare frumos mai cânta. N-am apucat să văd nimic în desișul acela verde, erau pe sunet.
Afară era destul de răcoare, semn că apa își cam făcea treaba, dar am îndrăznit și am reușit să ies către plajă. Apa mării la fel de liniștită, se bătea la orizont cu lumina vieții. La stâlp, lângă cârciumă, încă era plin, iar muzica își făcea datoria, parcă ceva mai încet și piese pentru maiestuozitatea naturală care se petrecea. Tot uitându-mă către răsărit să nu pierd nimic, pas cu pas am ajuns la stâlp, dar nu era ce-mi închipuisem eu, adică nu muzică din calculator. Dintr-o formație obosită nu mai rămăsese decât un sintezaizer ce era frumos mânuit. Toți stăteau cu ochi în ambele părți, neîndurându-se să piardă nici unul din momente.
Soarele se chinuia în cele din urmă să iasă din apa mării, cerul vânăt se mai înveselea puțin, iar pescărușii se dezmorțeau survolând luciul apei și oprindu-se din când în când din planarea lor, spre a prinde câte-un peștișor ce vroia să vadă vesel și el, spectacolul ce era privit de toată lumea în liniște sufletească, bineînțeles pentru că organistul își făcea meseria, dar toate la un loc erau o simbioză care se potrivea numai acolo.
Totuși era o persoană ce nu vroia să vadă pe măria sa ieșind din apă. Alfonso se așeză în lateralul meu cu o ceașcă mare de cafea și aștepta liniștit să-i dau atenție, dar eu nu-l băgam în seamă, chipurile pentru că priveam răsăritul, în cele din urmă îndrăzni să-mi disturbe plăcerea aceea.
- Domnule Duran, cafeaua dumneavoastră.
- Alfonso, dar n-am comandat nimic.
- Dumneavoastră nu, doamna!
- Unde este?
- Acasă.
- Păi și atunci cum?...
- Se răcește, mi-a spus să nu vă pun zahăr și să fie cât mai fierbinte.
- Mulțumesc Alfonso, ești un băiat de aur.
Am luat cafeaua și am făcut cu mâna către vila de pe colină, cu toate că n-aș fi putut vedea cu ochiul liber vreo persoană.
Furios soarele se descotorosi de apa udă și din roșu se albea pe minut ce trecea. O barcă cu un pescar se așeză drept discul acela încins și erau numai buni de pozat. Un cormoran rătăcit, profita de liniștea și lipsa de vigilență a pescărușilor, pescuia, dispărea sub oglinda de foc, atunci când simțea prada la picioarele sale. Liniștea aceea de dimineață nu se putea compara cu nimic, până și organistul tăcu o perioadă scurtă de timp, reluându-și piesa mai cu viață, așa cum se întâmpla și cu ziua ce urma.
Era destul de rece pentru începutul acela de vară, dar razele soarelui își făceau treaba din plin și plăcut. Aerul acela marin te îmbia, totul avea un rost, simțeam că sunt acolo și trăiesc acea clipă nefiind părăsit îngropat într-o mulțime care nu știa ce să dea, aceștia erau oamenii mei, care-mi dădeau ce vroiam, siguranța eului meu, nu eram pierdut, de data aceasta eram acolo printre ai mei și simțeam asta din plin. Alfonso era singurul care te făcea să-ți aduci aminte că ești printre muritori și precum îi era obiceiul se așeză în fața mea fără a scoate un sunet, fără a gesticula măcar, așteptând așa cum numai el știa să o facă.
- De data aceasta ce mai este Alfonso?
- Doamna, m-a rugat să vă întreb dacă vă e foame și arătă către deal.
- Bine că este acolo sus, pentru că altfel cine știe cum aș fi văzut răsăritul, poate ca pe un apus!
- Puteți să spuneți mai multe; sunt ca și mut.
- Lasă asta și dacă mi-e foame?
- Atunci comandați domnule Duran, doamna plătește, ca de obicei.
- Vreau ceva frugal, sunt sigur că a făcut asta numai pentru a-mi atrage atenția. A, în ceea ce privește treaba cu descărcatul, nu sunt genul, mai ales că…
- Nici eu nu sunt cățelușul, dacă asta vroiați să aflați.
- E bine de știut Alfonso, foarte bine dragul meu. Acum adu-mi ceva rapid vreau să mai și muncesc puțin.
- Munca…
- Alfonso!
- A, ceva rapid pentru domnul.
- Exact.
Am mâncat precum am primit mâncarea, adică foarte repede și am pornit-o către vilă, foarte mulțumit de cum începuse ziua aceea și de tot ansamblul acela, pe care parcă l-a regizat cineva să fie atât de frumos. Aproape că mă grăbeam ca un copil care are probleme cu părinții și a trecut peste cuvântul lor. Drumul de întoarcere parcă nu se mai termina. Vila se tot îndepărta, m-am întors cu fața către cârciumă uitându-mă înapoi, parcă era prea aproape, m-am uitat la corturile din jur și am realizat că răcoarea de dimineață era totuși prea scăzută pentru mine, m-am înveselit la loc și am mărit pasul hotărât, pentru că mai aveam multe de cunoscut în acel loc atât de frumos și atât de sinistru în același timp. În sfârșit se vedeau porțile frumoase de la intrare și în fața lor Angela făcându-mi cu mâna. Am răspuns involuntar, dar imediat după aceea mi-am retras mâna zicându-mi că este o lipsă de sobrietate.
- Bună dimineața Duran!
- Bună Angela!
- Cum a fost spectacolul?
- Perfect, toate au fost prinse într-o simbioză…
- Este foarte rar să ți se întâmple de două ori aceleași simțăminte, așa că sunt foarte bucuroasă pentru tine Duran.
- Mulțumesc Angela, chiar m-am simțit bine dimineața aceasta. A, și sărâmâna pentru masă!
- Foarte bine, dar nu trebuia să te grăbești așa, încă mai este ceva timp până se încălzește.
- Atunci să mă grăbesc, nu vreau să găsească tatăl tău gradina așa.
- Ar fi cazul Duran.
M-am înclinat cordial, ca în familiile regale și-am pornit-o către mașina de tuns iarbă și alte scule pentru grădinărit. Totul era ca fermecat după o astfel de dimineață, aproape că nici nu băgam mașina în seamă, își făcea singură treaba torcând ca un motan.
Ora prânzului veni mult prea repede, dar nu am avut ce face. Angela aștepta cu mâinile în sân să fie băgată în seamă și m-am îndepărtat cu grijă de ultima tufă de trandafiri punându-i lemn tocat, iar cu foarfeca am tăiat un trandafir ce părea să-și aștepte sfârșitul chiar atunci. L-am dăruit Angelei care l-a dus la nas și remarcând că era singurul care strica întreaga tufă zise.
- Se pare că ai îndepărtat oaia neagră.
- Nu era o oaie neagră, doar un trandafir ce vroia mai mult oxigen.
- Da, se poate spune și așa numai că acum totul pare mai frumos.
- M-am străduit cum am putut mai bine.
- Aproape că ai terminat și partea aceasta.
- Da, întotdeauna pe unde muncesc, mi se spune că o fac prea repede.
- Poate că o faci și bine Duran.
- Nu știu, asta tu să-mi spui.
- Mâine, după ce dai ultimele finisaje.
- N-am întâlnit patron mulțumit!
- Nici eu angajat!
- Mai am muncă pentru o zi, hai maxim două și eu…
- Stai liniștit, normal că vroiai să stai mai mult nu, și te gândești că statul în cort la vârsta aceasta nu ți-ar fi prea bun.
- Ești pe aproape Angela.
- Þi-am spus că am o surpriză pentru tine?
- Nu! Ce surpriză?
- O să vreau să facem un contract, dar lasă mai întâi să vină tata și după aceea mai vorbim.
- Eu sunt gata să…
- Știu că ești un om însurat și mai ești și-n concediu pe deasupra.
- Exact.
- Oricum, nu aș putea să te angajez cu acte în regulă, nici cu o normă anume, dacă mă înțelegi!
- Normal, ce facem aici este doar un amuzament fără îndatoriri prea puternice.
- Da, tocmai de aceea aș vrea să vorbesc cu tatăl meu, să-i spun să-ți găsească ceva pentru timpul tău liber de după concediu.
- Am ceva timp liber, însă…
- Știu, ai o familie care ți-l umple la maxim, dar dacă o să primești mai mult pe liber, decât pe ocupat!
- O, ar fi minunat pentru că…
- Știu, întotdeauna certurile apar pe fond…
- Ne mai certăm, ce-i drept, pentru că nu există mâncare fără sare, dar niciodată din cauza sărăciei.
- Frumoasă familie, abia aștept să cunosc întregul din care faci parte Duran.
- Mulțumesc Angela, vom mai vedea dacă este nevoie.
- Numai după ce stai de vorbă cu tatăl meu, îmi poți răspunde la aceasta.
- Este chiar atât de convingător?
- Până la urmă aș putea fi și eu, la fel de convingătoare, pentru că nu cred…
- Orice mi-ați propune, sper să merite și atâta tot.
- Ai dreptate, de ce să ne facem atâtea probleme, vom trăi astăzi.
- În ceea ce privește…
- O să muncești până-ți sar ochi, dacă mai vrei să stai la mare.
- Dar nu…
- Știu, ești la odihnă de fapt și în concediu!
- Până acum m-am simțit foarte bine, doar…
- Doar cerbul mai îți dă de gândit și o nebună, în rest…
- Mă rog…
- Nu te supăra Duran, profit pentru că ești mai obosit, nu-ni dai replica la timp și acum poftim la masă.
- Mulțumesc de apreciere!






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!