Astazi m-am hotarat sa fiu darz.

Poate pentru ca m-am sculat cu fata la cearsaf. Poate pentru ca am visat des sau nu am reusit sa las in buda acea parte din mine de care tin neaparat sa ma despart in fiecare dimineata. Poate pentru ca am bagat in seama de doua ori mai multi melteni din trafic decat o fac in mod obisnuit. Poate pentru ca, de fapt, m-am transformat si eu intr-unul dintre ei.

Sau poate doar pentru ca este miercuri. In orice caz : astazi sunt darz. Nu vorbesc decat strictul necesar, am privirea cruda si strang ritmic din falci. Imi verific in mod regulat darzenia in oglinda, de fiecare data cand ma duc sa-mi scutur trandafirul sau sa-mi suflu mucii.

Intr-o anumita masura nedumeriti, colegii ma privesc cu jumatate de afect nestiind daca s-a intamplat ceva patetic dar real in viata mea personala sau pur si simplu primul paragraf. La un moment dat una mai curioasa isi ia inima-n dinti si ma intreaba daca sunt ok. O scurt-circuitez cu privirea fara a o invrednici cu un raspuns. Mijesc ochii si siluiesc tastatura. Ii dau indelung si tare in taste.
La telefon ciufulesc furnizorii incepand pe un ton jos, gutural si amenintator. Multi dintre ei nu aud ce zic si atunci izbucnesc gregar si intens decibelic, terminand prin a le inchide in nas si a nu le mai raspunde la nici un alt apel toata ziua. Pedeapsa si darzenie.

Undeva dupa masa de pranz si toaleta restaurantului ma incearca o oarecare fluida lehamite si parca timida induiosare. Sunt somnolent si cordial. Lax in darzenii si umori venale.