Luc ar fi vrut să împrumute ceva din însușirile cameleonului, dar tragismul privirii sale și paloarea tot mai pronunțată a feței o dădeau de gol. Trebuia însă să-l mintă pe acest om. Să vadă ce și cât știa despre ea. Dacă știa ceva...
- Numele nu-mi spune nimic, domnule Gregorian. Numai că am avut și eu un fiu. Care a luptat în acest blestemat război. Și care a căzut la datorie. Roșior...
- Vedeți cât de mică este lumea, doamna mea! Eu am luptat călare. Bunul meu prieten, așișderea. Ca să aud acum că și fiul d-voastră a făcut parte tot din această armă de elită a României!
- Domnul meu, întotdeauna am fost pasionată de povești vechi, mai ales când a fost vorba de antichitățile mele. Îmi puteți spune cum a ajuns acest ceas la d-voastră? Căci acum, dacă face parte din colecția mea, musai trebuie să-i știu povestea petrecerii lui prin lume. Prin lumea crudă și dezlănțuită a războiului.
- Deși am fost prieten cât se poate de apropiat cu Petru, nu mi-a spus niciodată de unde are acest ceas. Știu doar că era un obiect la care ținea enorm. Un obiect de care se leagă o întâmplare tragică, petrecută acolo, pe front.
- Devine interesant, povestiți-mi, vă rog!
- Petru era un caracter vacilant. Un om care în câteva clipe putea trece de la blândețe la acte de cruzime, la care nu te-ai fi gândit. Politicos până la manierism, pentru ca într-o clipă, dacă-l călcai pe bătături, cum se spune, să te provoace la un duel pe viață și pe moarte...
- Despre ce întâmplare tragică este vorba?
- Fusese detașat la noi în divizie un locotenent. Chipeș. Spilcuit. Atent până la cel mai mic detaliu la ținuta lui. La dunga pantalonului. La modul în care îi era încheiat vestonul. La cea mai mică particulă de praf de pe chipiu. Arogant. Depășind de multe ori limitele regulamentelor militare, în ceea ce privește adresarea față de superiori. Și mare amator de partide de pocher. Singurele oaze de plăcere în care ne refugiam între două lupte. Petru, la rândul lui, era un jucător de cărți fantastic. Recunoscut în toată cavaleria română. Poate și de aceea tânărul acela nesăbuit l-a provocat la o partidă. Mi-amintesc, era înainte de o luptă decisivă pe frontul din Kursk. Au jucat furibund o noapte întreagă. Tânărul, de familie bună, avea bani și, culmea, un noroc chior la cărți bune. Asta l-a enervat treptat pe Petru. Spre dimineață, Petru era afif. Îi mai rămăsese un singur lucru pe care să joace...
- Ceasul acesta, nu? îl întrebă cu vocea sugrumată de emoție Luc, strângând în palmele-i asudate ceasul ce ticăia slab.
- Da, acest ceas. Pe care, bineînțeles, l-a pierdut! Atunci a dat în clocot firea lui vulcanică. Având o poziție înaltă în Divizie, Petru cunoștea mai multe lucruri intime din viața locotenentului. Așa că i-a adresat cuvinte grele. Jigniri teribile. Ofense ce-i ardeau mândria tânărului cu virulența acidului picric zvârlit drept în față. L-a acuzat că pe spatele tutorelui său își făcuse loc în cariera militară. Între cei doi ura de moarte colcăia, ațâțându-le umorile. Locotenentul l-a provocat la duel pentru a răzbuna șirul de ofense aduse genealogiei sale. La ora 5 dimineața, chiar acolo, lângă cortul în care jucaseră partida aceea nebună de cărți, a avut loc duelul. Bineînțeles, că experiența militară a lui Petru a avut sorți de izbândă. L-a rănit grav pe tânărul ignorant, care peste câteva ore a și murit. Îmi amintesc și acum. Petru, cu ochii injectați de ură, i-a desfăcut vestonul colcăind de sânge al tânărului ce agoniza și i-a smuls ceasul pe care acesta îl câștigase...
- Pata de sânge...
- Este a a acelui nefericit. Se putea lăsa cu urmări grave pentru Petru. Toată povestea a fost însă mușamalizată. Tribunalul militar îl păștea pe Petru, dacă se afla, fiindcă unchiul și tutorele tânărului deținea o funcție importantă în guvern...
În acea clipă, Luc s-a ridicat de pe fotoliu și cu pași împleticiți s-a apropiat de fotoliul lui Gregorian, pironindu-l cu privirea.
- Repetați, vă rog! Repetați ce ați spus mai devreme!
- La ce vă referiți, doamna mea?
- Tânărul locotenent...unchiul...tutorele său...
- Am aflat ulterior de la Petru că era vorba despre un tutore de calibru. Poate și de aceea toată întâmplarea a fost trecută sub tăcere. Familia tânărului a fost anunțată că acesta a căzut în lupta de a doua zi...
- Tânărul...tânărul...Cum se numea tânărul...?
- Mihai...Mihai Tiberian...