Manase, fiul lui Iezechia, era în vârstă de 12 ani când a primit sceptrul regal și a domnit 55 de ani pe tronul Iudei. A fost contemporan cu profetul Isaia.
El a făcut fapte netrebnice înaintea Domnului, neținând cont de poruncile Sale. Vina lui ar fi fost mult mai mică dacă ar fi comis toate acestea în nume propriu dar prin demnitatea sa de uns al Domnului, a târât după sine și poporul afundându-l într-o rătăcire fără margini, păcătuind mult mai mult decât păgânii pe care Domnul Dumnezeu i-a izgonit din calea lor la ieșirea din pământul Egiptului.
Astfel a încurajat vrăjitoria, ghicitul, cultul morților, a rezidit înălțimile idolești pe care tatăl său Iezechia le dărâmase, a restabilit cultul lui Baal, s-a închinat la toată oștirea cerească, a zidit jertfelnice în curtea templului și mai apoi chiar în templul construit de Solomon și închinat Domnului și a trecut prin foc pe fiul său.
Despre el scrie în Cartea IV, Regi, cap. 21. Alte amănunte semnificative despre viața lui nu se cunosc afară de faptul că înainte de moarte s-a căit din toată inima pentru fărădelegile comise și a scris cu multă frângere de inimă o mărturisire cunoscută ca Rugăciunea lui Manase.
Aceasta conține 15 versete și face parte din cărțile necanonice ale Vechiului Testament. Citez din versetul 8: „Tu, Doamne, după mulțimea bunătății Tale, ai făgăduit pocăință și iertare celor care Þi-au greșit și după mulțimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăință păcătoșilor spre mântuire”.
Faptul că avem, puse față în față o făgăduință și o hotărâre, m-a făcut să consider textul ca referindu-se la două spețe diferite:
1 - Domnul făgăduiește iertare celor care I-au greșit și
2 - Domnul hotărăște pocăință păcătoșilor spre mântuire.
Desigur că nu este vorba nici de o repetare, nici de o subliniere a uneia și aceleiași stări de lucruri.
Domnul este Mântuitorul tuturor oamenilor căci din dragoste pentru noi ne-a creat și ne-a chemat la iubire întru viață veșnică.
Coroborat cu versetele la care face trimitere subsolul paginii: Iezechiel 18: 23, 32; Matei 9:12, 13; și Luca: 15,7 și 18,13, sensul versetului 8 este completat cu ideea capitală a pocăinței care-l întoarce pe om de la cele rele îndreptându-l spre viață.
Dumnezeu i-a lăsat omului voința liberă de a face tot ceea ce voiește din cele care stau în puterea lui bune sau rele, avertizându-l doar că pentru oricare dintre acestea va primi o răsplată sau o osândă.
Există vreo umbră de neconcordanță între cele două afirmații? Sigur că nu.
Omul care se înalță la numai câțiva metri deasupra pământului, va constata o lărgire a orizontului său de cuprindere și aceasta crește proporțional cu înălțimea la care se ridică. Pentru că fiecare se înalță numai până acolo unde reușește. Și la propriu și la figurat.
Pentru înțelegere încercăm să privim global de la un punct de vedere cât mai înalt dar cu totul altfel stau lucrurile cu Dumnezeu care privește de la înălțimea tronului Său lumea noastră insalubră și El știe mai bine decât toți ce îi este mai folositor omului.
Se referă aici textul la sufletele care sunt stăpânite aproape exclusiv de duhul cel rău și care nu se mai pot întoarce la Domnul, la sufletele pierdute sau „înghițite” de satana încă din această viață, pentru că făgăduința nu mai poate asigura omului re-întoarcerea la pocăință? La cele care nu simt nici un fel de căință pentru oricâte greșeli, păcate sau orori vor fi făcut în timpul vieții? Înclin să cred că da, pentru că urmează versetul care anunță hotărârea divină care să asigure întoarcerea păcătoșilor la pocăință. Pentru că voinței Domnului nimeni și nimic nu-i poate sta împotrivă.
Încerc cu slabele mele puteri să ajung la o concluzie, ferindu-mă de nisipurile mișcătoare ale speculațiilor și sperând din toată inima să greșesc cât mai puțin.
Cu atât mai mult cu cât Domnul a făcut toate cele ale lui spre viață și adevărul acesta nu-l poate nimeni clinti și nici măcar umbri.
Și mai adaug o părere personală că atunci la sfârșitul vremurilor, după ce însuși satana își va lua pedeapsa pentru toate răutățile lui așa cum va considera Dumnezeu de cuviință, și acesta va fi reabilitat pentru că înger curat a fost el înainte de cădere și tot pentru viață a fost și el creat. În caz contrar spiritele răuvoitoare ar putea vorbi aici de un eșec al lui Dumnezeu, ipoteză care nici măcar teoretic nu poate fi luată în discuție.

xxxxxxxx

Va stimez, Va citesc, ma intereseaza f mult parerea domniei Voastre.
Week end placut.