Doar ce venise de la ședință: ”Pfiu!, muștruluială nu glumă!”..., își zise nea Gheorghiță, agent de pază la Consiliul Județean, ca și ieșit la pensie la cei șaizeci de ani împliniți, dar aflat și pe muchie de cuțit ca urmare a hotărârii de reducere a cheltuielilor în sistemul public:
„Sporiți vigilența!”, li se spusese, să deschidă bine ochii - așa pricepuse el, adică să fie vigilenți; li se repetase de zeci de ori, să fie vigilenți...

- S-a creat, la români, o mentalitate greu de schimbat, zice Nimeni, cu spirit critic, o mentalitate de tip comunist, prin care hoția este un mod de viață normal. „Ia fiecare ce și cât poate de la locul lui de muncă”, îl auzi pe cel mai simplu și de treabă om, ca fiind lucrul cel mai firesc din lume. Așa încât, oricâte forțe de pază ai pune și orice măsuri de siguranță ai lua, e totul în zadar dacă nu umblăm la mentalitatea, în aparență sănătoasă, dar, în realitate, periculos de găunoasă...

- Gata. Vom stabili cine va pleca și cine va rămâne, zisese, la ședință, șeful Direcției de pază, fost militar de carieră. Selecția se va face prin testări riguroase, la legislație, limbi străine, operare pe calculator, și, bineînțeles, examinări psihologice. Un paznic competent trebuie să știe măcar două limbi străine, obligatoriu engleză, iar, la alegere, franceză, italiană, germană, spaniolă și, de ce nu, țigănească..., mai zisese dumnealui.

- Dau oameni afară ca să bage bodyguarzi, pe bani frumoși, fusese de părere colegul său mai tânăr, dar nea Gheoghiță nu-l luase în seamă, nu le avea el cu politica... Ne dau pe noi afară ca să bage firmele de pază, ale securiștilor...
- Sunt scumpi, așa e, dar ăștia sunt dotați, se amestecase în vorbă un alt coleg care tocmai ieșise din tură. Au uniforme negre, cu tricourile alea specifice, în alb-negru, nu cu pantaloni bazonați în fund cum avem noi, ăștia. N-au frică, n-au milă, n-au tată și n-au mamă, sunt oameni puternici și necruțători... Am auzit că, la antrenamente, se axează pe violență..., coaste și degete rupte, nasuri și dinți sparți, articulații sucite și răsucite, ce mai, îngrozesc pe orice om normal!...
- Mă, tu ai visat urât azi-noapte?!, făcuse nea Gheorghiță, obosit de lucrul în gospodăria sa de la periferia orașului și oarecum speriat că și-ar putea pierde slujba, căci aici, la poartă, el venea ca și la odihnă. Mai am cinci ani până să ies la pensie...

La vorbele astea se gândea nea Gheorghiță când zbârnâi telefonul:
- Alo! Poarta?
- Da, poarta.
- Cu cine vorbesc?
- Să trăiți, Gheorghiță la telefon, portaru’.
- Nea Gheorghiță, vezi că, la terminarea programului..., unii vor sustrage...
- Stai așa, nene, ce să sustragă, vai de capul meu, stai, s-o luăm cu binișorul... Mai întâi, cine ești mătăluță?... Stai să-mi și notez...
- Sunt un binevoitor...
- Aha, Binevoitoru’. Cine sustrage, nene? Cine îndrăznește să sustragă din sectorul meu?
- Un individ solid, chelios și cu mustață...
- Aha, solid, poa’ să fie el solid, numa’ să îndrăznească...
- Îmbrăcat în cămașă albă, cu mânecă scurtă și cravată...
- Cu mânecă scurtă. Mi-am notat. Și zici mătăluță că sustrage...
- Da, da. La sfârșitul programului.
- Lasă-l pe mâna mea. Îl aranjez eu. Numai să încerce.

- Se spune că Diogene, filozoful acela trăznit, care căuta un om cu felinarul aprins în amiaza mare, a ajuns și pe plaiuri mioritice, povestește Nimeni, ca într-o zi de a sa bună. Și căuta el, căuta... „Ce cauți, Diogene?”, a fost întrebat. „Caut felinarul”, ar fi răspuns el, nevenindu-i să creadă că i se furase tocmai obiectul cu care căuta un om adevărat...

„ Sporiți vigilența!”, așa li se spusese, să deschidă bine ochii. Or, el trebuia să fie de două ori mai atent, acum, în prag de pensie...
- Agenții de elită de la firmele de pază, continuase mai tânărul coleg, practică și artele marțiale extreme, cu lovituri mortale... Cică ar fi capabili să supraviețuiască în condiții dure de mediu, în frig, în ploaie, în arșița soarelui... Ei nu stau ca noi în cușetă, la căldurică... Sunt căliți, au instincte ascuțite, ca animalele de pradă, sunt perfect sănătoși și inteligenți foc... Și... să nu uit! Ei cunosc tehnici subtile de autohipnoză, de provocare a transei în care omul nu simte durere, foame, sete, oboseală... Au puteri hipnotice, ce mai, capacități supranaturale...

„ He-he, de-aș fi ceva mai tânăr, își zice nea Gheorghiță și oftează din adâncul sufletului său obosit, m-aș face și eu de elită! Da’, acu’... Măcar de m-aș mai ține câțiva ani..., să pot ieși și eu cu pensia întreagă...

Nu așteaptă prea mult și primii salariați se ivesc pe ușă, la ieșire...
- Gențile la control!, strigă nea Gheorghiță cu toată forța, gențile la controol!, iar ochii săi căutau un individ solid, cu mustață, chelie și cămașă albă...
Deschide, domne, geanta, de azi încolo e control ca la carte... Toată lumea pe aici și gențile largi deschise!, repetă el până ce apăru bărbatul cel solid, mustăcios și cu chelie. „Ãsta e, ce mai, ăsta tebuie să fie” , gândi portarul și se repezi. Stai așa! Dumneata, cel cu mustață, da, da, dumneata, ce ai acolo?, întrebă și îi smulse geanta din mână, dar când se uită mai bine încremeni: era chiar președintele Consiliului Județean! „Mă, mă scuzați", se bâlbâi el. "Înainte de toate..., datoria!”

- Un bătrân călugăr din pustiul Egiptului, povestește Nimeni, se întorcea la chilie însoțit de ucenicul său. Rămas în urmă, după ceva timp, ucenicul îl ajunge în fugă și îi arată o pungă cu galbeni: „Ava, uite ce am găsit!” „E punga ta?”, l-a întrebat bătrânul. „Nu”, a răspuns ucenicul. „Atunci de ce ai ridicat-o de jos?, l-a certat bătrânul. Du-te și pune-o la loc!”... Morala pildei din „Pateric” este că de lucrul aproapelui tău să nu te atingi fără consimțământul lui, cum spune și porunca a opta, ”Să nu furi”, dar mai este și aceea că gândul tău trebuie să lucreze mereu pentru propria-ți onestitate...

„Un șugubăț a vrut să râdă de mine”, își zise paznicul, cu ciudă, iar privirea îi lunecă pe lângă bărbatul care ieșea cu un calculator în brațe, apoi pe deasupra celor care se opinteau cu casa de bani, apoi peste dubița cu materiale de construcții, de la renovarea clădirii.
„N-am prins pe nimeni. Înseamnă că oamenilor le e frică de mine. Vezi? Asta înseamnă să fii vigilent, da, vigilent!”, se mândri paznicul, în timp ce agita, fără rost, bastonul de cauciuc și stația de transmisie, visând la ziua când va ieși la pensie, după o carieră în domeniul pazei, cum o vedea el, ireproșabilă...

După câteva zile, când se întoarse din scurta sa vacanță, nea Gheorghiță își șocă, pe bună dreptate, colegii, de cum arăta, cu nasul vânăt, buza spartă și cu un ochi bandajat precum în filmele cu pirați, toate acestea fiind urme ale antrenamentelor din curtea sa, unde, simulând situații de luptă, era cât pe-aci să-și înșire ochiul într-un arac de vie ostil. Iar, la serviciu, uimi pe toată lumea: în camera de pază, pe furiș, se uita pe o carte cu copertă neagră și titlu în alb, „Antrenament pentru consolidarea trupului și spiritului - curs de arte marțiale Kung Fu. Tehnici de autoapărare, luptă, respirație și meditație”...