Crina a vrut să-și retragă mâna, dar Piper a prins-o dintr-un reflex nebănuit chiar de el însuși. În mintea lui se ciocniră două gânduri: să răspundă cinic sau galant. S-a decis pentru galanterie. Piper i-a privit mâna Crinei, i-a plăcut.
- Ai mâini frumoase, zise el blând.
- Dă-mi drumul, se răsti ea.
Piper simți că îi curge ceva din nas, îi lăsă mâna Crinei și-și șterse sângele cu degetul. O privi. Pe Crina o durea mâna, încât de furie a început să-i curgă lacrimi.
- Cred că mi-am rupt ceva, zise ea cu ochii țintă la Piper. Îi întinse mâna. Ce zici?
Acesta i-o luă și o examină.
- Nu văd nimic, zise el. Dar nu sunt expert.
- Du-mă la urgență, comandă ea.
- Desigur.
Gauss sări în picioare și îi examină mâna Crinei.
- Ah, n-ai nimic, zise el.
- Ești expert? se răsti ea.
- Voi femeile, vă place să exagerați, zise el ironic.
- În momentul ăsta vreau să plec de-aici, zise Crina furioasă.
- Bine, hai să mergem, zise Piper.
Crina își luă lucrurile, îi șopti ceva Corei. Apoi plecă cu Piper spre mașină. Gauss îi urmări până plecară, apoi ridică din umeri și se întinse din nou pe pătură.
În mașină, Crina se îmbrăca. O vreme au tăcut, iar Piper era atent să găsească drumul înapoi spre oraș. În minte calcula drumul cel mai scurt spre clinica de urgență.
Crina s-a mai liniștit între timp, dar mâna dreaptă o mai durea încă. Îl privea din când în când pe bărbatul de lângă ea. Ce idiot, gândea ea nici măcar nu-și cere scuze...
Piper vroia doar să scape de situație și de femeia de lângă el. Credea că prin tăcere, apele se vor liniștii, deasupra va crește apoi iarba și întâmplarea va dispărea din analele întâlnirilor dezastruoase. Apoi, nu vroia, ca femeia aceasta atât de frumoasă de lângă el, să rămână cu o impresie proastă. Dar fapta era consumată. Ce-a zis, a fost zis, și putea să-și ceară scuze. O simplă, banală scuză. Să explice, că de fapt nu i se adresase ei, ci idiotului de Gauss, care căuta tot timpul să-l ia peste picior. Ce dracu’ să-i spună Crinei? Ceva inteligent... Dar totuși era intrigat, de ce făcuse ea parte din mascaradă.
- Și totuși, de ce ai vrut să fii în acea fotografie? întrebă el cu un aer indiferent.
Crina reacționă iritată:
- Dar tu?
- Pentru mine a fost o surpriză, n-am știut ce se întâmplă. Eu mă gândeam la un picnic banal.
- Da. Și?
- Și am reacționat impulsiv la jocul lui Gauss, nu pentru faptul că a organizat acest picnic, ci de ce!
- Și?
- Și am vrut să-i dau de înțeles, că am înțeles, ce vrea de la mine. De aceea am intrat în jocul lui. Doar că m-am adresat lui indirect prin tine, așa cum el s-a folosit de voi pentru a-mi explica ceva.
- Cu alte cuvinte noi am fost la cheremul vostru, niște idioate?
- Vreau să spun, că nu am avut intenția să te jicnesc, ci să-l fac pe Gauss să priceapă...
- Da, da,da... Dar totuși m-ai jicnit!
- Da, te-am jicnit, fiindcă m-a enervat toată înscenarea și fiindcă ai acceptat să participi la ea. Fiindcă între mine și Gauss e un fel de război ideologic, el se crede mai elitar decât mine și eu nu-i suport aroganța.
- Dar m-ai jicnit!
- Eu nu am nimic cu persoana ta, ci doar detest jocul lui Gauss, de a-mi demonstra superioritatea. Tu ești doar victima lui.
- Dar...
- Dar, asta înseamnă că el te-a jicnit mai tare, fiindcă el s-a folosit de tine, pentru meschinăria lui ridicolă.
- Dar nu mai încetezi odată, ce Dumnezeu e cu voi bărbații? Mă jicnești, mă rănești fără încetare, dar ești extraordinar!
Piper era disperat din cauza neînțelegerii, care a cauzat-o el însuși. Vroia să întrerupă această discuție inutilă, care nu ducea la nici-un rezultat.
- Vreau să-mi repar greșeala. Am greșit și îmi pare rău, zise el abrupt.
- E prea târziu, zise ea. Tot ce vreau, e să cobor din rabla asta nenorocită, zise ea.
- Da, am nimerit-o de-a dreptul în gard, murmură el.
- Ce-ai zis? se repezi Crina.
- Am zis că am nimerit cu oiștea în gard, zise Piper.
- Poate ar fi mai bine dacă ai tăcea! zise Crina. Cel mai bine tăcem.
- Dar...
- Te rog! Mă duci la spital și apoi nu ne mai vedem niciodată.
- Tocmai asta e: vreau să ne mai întâlnim, zise el.
- După cele zise, poți să uiți.
- Am vorbit fără să judec. Dacă aș putea să dau timpul înapoi și să schimb toată situația. Îmi pare foarte rău. Aș vrea să-mi repar greșeala, nu mai știa ce să zică.
- Du-mă la spital și apoi mai vedem, dar acum încearcă să taci. Până nu mai zici și alte prostii.
- Bine.
- Mersi.
Tăcuți și continuară drumul fără alte incidente. La urgență s-a constatat, că mâna Crinei era teafără.
- Pot să te duc acasă? se oferi Piper.
Crina se liniștise deja și supărarea îi trecuse.
- De ce nu? La urma urmei îmi ești dator, zise ea. Putea să-și permită totul. Dar fiindcă nu am chef să mă duc acasă, continuă ea, mă vei invita la o cafea. Astăzi ești la dispoziția mea.
- Da...
- Încă nu te-am iertat!
Piper aprobă din cap. Apoi îi deschise portiera mașinii. O invită să ia loc. Avea speranțe, ca să salveze ziua.
- Unde îți place să bei cafea? întrebă ea, după ce el porni motorul.
- Sunt câteva locuri, unde mă duc mai des.
- Mi-ar place să stau afară, pe o terasă, să nu fie aglomerat.
- Cred că există un asemenea loc, zise el.
- Atunci mergem acolo, zise ea bine dispusă.
- Cu plăcere.
Mașina se deplasa pe străzile aglomerate, căutând fiecare avantaj, pentru a scăpa cât mai repede de trafic.
- Și totuși, n-am reușit să ne prezentăm cum ar trebui, zise Crina. Cu ce te ocupi? Studiezi, mă gândesc...
- Da, studiez, engleză, literatură, filosofie, puțin psihologie, zise el.
- Și, ai învățat ceva? Cum să jicnești lumea sistematic? zise ea, revenind la problemă.
- Adevărul este, că e nevoie și de asta. Numai că trebuie să învăț a distinge, când e cazul sau când exagerez.
- Astăzi ai exagerat.
- În privința ta, da. Dar în cazul lui Gauss, cu el e altceva.
- Deci îți pare rău? zise ea.
- Da. Am greșit. Și îmi pare rău.
- Puteai să nu fi atât de direct, de dur... totdeauna ești așa? Sau desconsideri lumea din jurul tău din principiu?
- Nu, am fost într-o stare de afect. Gauss reușește totdeauna să mă scoată din calm.
- Înțeleg. Atunci nu mai ți cont de nimeni și nimic.
- Din păcate asta s-a întâmplat.
Un timp a trecut fără să mai spună cineva ceva.
- Bine, atunci te iert, zise ea.
- Mulțumesc.
- Provizoriu. Să văd cum te comporți.
- Am înțeles.
- Gropile astea nu le mai repară nimeni, zise ea schimbând subiectul.
- Ști cum e...
- Știu. Dar totuși, nu se îndură nimeni?