A fost și a rămas un timid incorigibil, ceea ce nu avantajează pe nimeni în lumea asta. Cetățeanul parcurgea, cu pași mărunți, coridorul nesfârșit, pe care, de o parte și de alta, pe băncuțe de lemn joase, așteptau oameni, bărbați și femei fulguiți la tâmple, tăcuți sau vorbind în șoaptă, ca în vizită la spital.
Apasă clanța ușii, cu inima bătându-i aritmic în piept, peste măsură de emoționat, și deschide, cu sfială, ușa pe care scria cu litere mari: Avocatul Poporului. Își târăște, încet-încet, fizicul în anticamera mobilată simplu: masă, scaun, cuier. Își scoate pălăria și dă să zică “bună ziua”, dar nu reușește decât o sublimă strâmbătură a gurii, iar glasul i se pierde înainte de a se face auzit. Și, cum era de așteptat, rămâne stingherit lângă ușă, cu pălăria în mâna-i transpirată și cu privirea zgâită la minunata creatură din spatele mesei-birou. Căci, în micuța încăpere se mai afla, ca și o piesă de mobilier și ca făcând parte din inventar, o proaspătă reprezentantă a sexului frumos.

- Uite ce scrie aici, la ziar, mă atenționează prietenul Nimeni. Șeful cel mare al instituției declară: "Primim orice cetățean cu orice problemă și îi dăm fiecăruia o explicație, o soluție. Cetățenii se declară mulțumiți că sunt primiți, ascultați și consiliați, într-o atmosferă civilizată. Trebuie reținut că principala formă de activitate rămâne, totuși, audiența. În plus, instituția "Avocatul Poporului" oferă condiții neîntâlnite la suratele ei publice: "Cetățeanul este invitat să ia loc pe scaun”.

„Dânsa trebuie să fie...., își zice cetățeanul, al cărui nume ne scapă, momentan, fără a-și duce la capăt gândul, că divina creatură se ridică de la birou și se îndreaptă către frigiderul înalt până aproape de tavan. Pentru că în încăpere se mai află și un astfel de obiect casnic. De fapt, nu la frigider avea treabă, ci la filtrul de cafea de pe măsuța de alături. Pentru că în încăpere se mai afla și filtru de cafea și aparat de filtrat apă și cuptor cu microunde și vitrină cu cărți și canapea și fișet de haine, în care șeful își ținea costumele și pantofii, lenjeria intimă și de pat, gonit fiind, de acasă, de soție. Cetățeanul așteaptă cu privirea lipită de chipul diafan, cu ochi largi, negri, dar puțin triști, poate nedormiți. Așteaptă până ce tânăra se achită de cea mai importantă sarcină a sa, de a duce o ceașcă de cafea în biroul învecinat. Așteaptă până ce îngerul de femeie își savurează cafeluța personală și până ce fumează o țigară lungă și subțire, îndeletnicire ce părea fără finalitate.

- Noi mediem, noi nu sancționăm, mai declară avocatul-șef. Noi solicităm regândirea. Și atunci când te lovești de opacitate totul cade..., că rezolvarea n-o facem noi. Noi doar o sprijinim. Noi îl lămurim, stăm de vorbă cu fiecare. Dăm o consultație. Le spunem: "Domnule, în această chestiune, trebuie să te adresezi, după caz, judecătorului, procurorului, polițistului, primarului. Îi arătăm ce trebuie să facă. Un expert se ocupă, studiază, stă de vorbă cu omul sau îi scrie o scrisoare. De exemplu, vine omul, se plânge că a solicitat de trei ani, la Primărie, restituirea de imobil și nici măcar nu i s-a răspuns. Atunci, experții noștri se deplasează la funcționarul care ține dosarul, discută și află cauza. Se poate să afle că sunt mai multe cauze. Când se analizează, funcționarul spune: "Nu mi-a dat actele cutare, cutare, cutare"... Normal, funcționarul trebuia să-i scrie cetățeanului, așa e corect într-un stat atent. Nu s-a deranjat! Așadar, îi scriem noi cetățeanului.

Într-un târziu, obosit și plictisit, cetățeanul are senzația că toate flăcările iadului ieșite pe sub pleoapele discret rimelate, din ochii cei frumoși, dar ușor obosiți, încep a-l pârjoli:
„Știu cine sunteți și în ce problemă ați venit la noi, sunt cuvinte ce par rostite de buzele roșii, cărnoase, ca două felii de pepene sănătos și plăcut mirositor. Rezolvarea este în favoarea dumneavoastră. Vă rugăm să ne iertați de lipsa de promptitudine”.
Ce glas! Ce gingășie! Citea iubire în ochii dânsei, iubire la prima vedere, așa cum se întâmplă de obicei între un bărbat și o femeie, când chimia dintre ei se petrece, în mod miraculos, la nivel molecular.
Omul simte că pornește de-a-ndărătelea, cu adânci plecăciuni. Că, pe coridorul nesfârșit, se dezmeticește dintr-un vis prea frumos ca să fie adevărat. Și că nu știe cine este și ce caută acolo, în fața ușii pe care scrie, cu litere de aur, „Avocatul Poporului”.

- La noi, birocratismul este în floare, indolența funcționarilor publici este în creștere și sub acest aspect n-am reușit să creăm un sistem de colaborare rapidă, eficientă cu primăriile - pentru că aici sunt marile probleme, cu direcțiile de pensii - pentru că aici sunt marile probleme. N-am reușit să realizăm sau n-am simțit sprijinul deosebit al prefecților, cu mici excepții. N-am reușit să realizăm, sau, mai bine zis, să-i mai dinamizăm, pe cei de la Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților, iar la primării, îndeosebi, direcțiile care se ocupă cu restituirea. Aici am insistat, am revenit, am solicitat, i-am reclamat, un fel de-a zice, că, dacă Primăria nu-ți răspunde, noi trimitem la prefect, dacă prefectul nu răspunde, trimitem la Guvern și acolo se îngroapă toate.

În urechi, cetățeanului îi răsună gingașele vorbe: ”Știu cine sunteți și în ce problemă ați venit”. „Dânsa știe cine sunt...”, gândește și, în același timp, ca scuturat de o mână viguroasă, se trezește la realitate, în anticamera cu „inventar” ales. Ca bărbat ce se pretinde, va trebui să-și asume îndrăzneala de a o privi fix în ochi. Căutându-i privirea, vede cum divina creatură mângâie, cu degete de pianistă, tastatura computerului. Pentru că, în încăpere, se mai afla și un computer deștept, pe post de mașină de scris.
Vede, fascinat, cum divina își înalță, grațios, capul și cum feliile de pepene pârguit, aromat, rostesc scurt, sec:
- Dumneavoastră?

- Pentru un cetățean, recalcularea unei pensii, reobținerea locului de muncă, de unde a fost, crede el, destituit abuziv, obținerea casei pe care, știu eu, statul i-a luat-o abuziv în perioada comunistă, acestea sunt probleme vitale...

Un amestec pestriț de parfumuri rafinate și aromă de pepene pârguit îi inhibă căile respiratorii până la sufocare.
- Vă implor! Spuneți-mi cine sunt eu, izbucnește cetățeanul disperat. Că nu știu nici cum mă cheamă...
- Eu de unde aș ști?! Că doar n-oi fi Samantha să știu cine ești dumneata, îl reped feliile de lubeniță, iar vraja, ce inițial îl acaparase, se destramă complet. Spune, odată, ce vrei? Și, în gând: „Ãsta e diliu”.
- Vreau în audiență, la șef!
- Pardon? Ce problemă?
- Drepturi ale omului...
- Nu se poate. Faci dumneata o cerere prin care soliciți audiență. În cerere, menționezi și problema ce face obiectul audienței. Domnul avocat vede cererea și hotărăște dacă e, sau nu, necesară audiența. Cererea o depui la registratură. La noi, mai vii numai dacă te chemăm.

- Am impresia că, în general, nu s-a pus accent pe profesionalism, în instituțiile unde trebuie să existe profesionalism. Politicul s-a infiltrat prea mult, până în zone unde ai nevoie de profesioniști, nu de apreciere politică. Nu știu cum să vă spun, nu se poate! E ca și cum ai pune un... știu eu, un membru marcant al unui partid să te opereze pe inimă. Nu se poate așa ceva!

Cetățeanul se uită atent la femeia din fața lui. De această dată, i se pare petrecută înainte de vreme, strident rimelată și stafidită ca o prună culeasă târziu, iar un sentiment amestecat de ură și iubire își croiește potecă în sufletul său orgolios: „Chiar și o jumătate de om cucerește o cetate cu femei, darămite unul întreg...”

- Ca Ombudsman, o iei, cătinel, cu plângerea pe cale ierarhică, se plânge avocatul-șef. Dacă dau peste un funcționar opac, atunci îl pot reclama: pe primar îl pot reclama la prefect, pe prefect îl pot reclama la Guvern. Când am ajuns aici, deja șansele de a mai rezolva ceva încep să scadă. Guvernul poate fi reclamat la Parlament, unde șansele sunt zero. Cu cât urci mai sus în ierarhie, nu sunt șanse, pentru că autoritățile sunt ocupate, nu stau ele de aceste probleme mici.

„Tot ce se aprinde repede se face scrum la fel de repede”, gândește, în sine, cetățeanul și părăsește scârbit anticamera în care se mai afla un televizor și o canapea extensibilă, tapisată cu catifea portocalie. Pe coridor, se trezește ca dintr-un vis macabru și încă nu știe cine este și ce caută acolo, în fața ușii pe care scrie: Avocatul Poporului.

- S-au realizat multe lucruri o perioadă, după care lucrurile s-au oprit, așa cum facem noi, de fapt, în România: începem câte ceva grandios și, încet-încet, se pierde ca apa în nisip.

Cetățeanul gândește la rece: „Femeilor le plac bărbații ce afișează încredere în sine, care inspiră masculinitate, putere. Ele așteaptă ca bărbatul să ia inițiativa, ca el să facă primul pas într-o relație sau chiar în conversație. Femeile își doresc un bărbat cu personalitate. Ele acționează după cum le dictează emoțiile. Zice, apoi, ridicând vocea:
- Cucoană, știi cine sunt eu? Ai spus că nu știi. Ei, bine, să-ți spun atunci: sunt bărbat. Am bani, am personalitate! Și succes la femei. Așa că... zât!, mai zice și iese vijelios și cu convingerea că un bărbat, respins fiind de o femeie, nu înseamnă că nu poate cuceri o alta...Totul e să-ți păstrezi demnitatea, prestanța..., se consolează el.

- Parlamentul este șeful nostru, mai declară avocatul-poporului. Aparent e bine: independență, autonomie. De fapt, e rău. Din această cauză, Guvernul și, mai ales, Ministerul Finanțelor întotdeauna ne-au tratat cu indiferență. Nu ne-au spus-o direct, dar... "Nu sunteți instituția noastră!". Din această cauză ne-au lăsat fără posibilitățile materiale de care avem nevoie. Vedeți, noi trebuie să dotăm sediile cu mobilier adecvat și computere moderne... Facem anchete, ne obligă legea. Ori, ancheta presupune oameni pe care să-i plătești, cheltuieli de transport, cheltuieli de cazare. Nu-s!

Pe hol, cetățeanul se întâlnește cu un coleg de serviciu care poartă cu el o plasă transparentă, cu un obiect de plastic înăuntru, de forma unei rațe.
- Ce e cu tine? îl întreabă.
- Nu știu. Am vrut în audiență....
- Păi, așa ai venit? Cu mâna goală? Uită-te la mine cum se vine în audiență!
Genul de om dependent de părerea altuia, cetățeanul cerșește lămuriri. Citindu-i rugămintea în ochi, colegul îi zice:
- Toți vin aicea că le sunt încălcate drepturile. Și sunt mulți. Și așteaptă. Când îi apucă nevoile, pleacă. Și își pierd rândul. Așa că, toți care așteaptă pe bănci în hol au mai fost pe aici și știu cum stau lucrurile. Și au venit pregătiți, așa ca mine, cu țucalul la ei.