agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-09-29 | |
Era un bărbat pe cât de pirpiriu, pe atât de încrezut în forțele sale. O figură bestială. Când ieșea în public, nimeni nu îndrăznea să intre în vorbă cu el așa, fără să aibă vreun motiv întemeiat, darămite să-l mai și contrazică. Alții îl luau drept un personaj nesemnificativ, ciudat dar, tocmai de aceea, neinteresant. Și îl treceau cu vederea.
Îi plăcea să facă afaceri din care, aproape mereu, ieșea în avantaj și, plin de el, își chema toți prietenii și angajații pentru a le împărtăși, cu emfază, succesul său. Îi plăcea foarte mult să se laude. Aceștia îl chemau Osanà. Pentru că în industria cosmeticelor era considerat printre cei mai buni, își pusese în gând să revoluționeze moda într-ale frumuseții feminine, dar, până la urmă, și în a celei masculine, fiindcă erau prea mulți din ăștia care nu prea știau ce vor să fie, ori cal ori măgar, vreau să zic, își schimbau sexul ca pe șosete și, evident, și lookul. Așa că își dorea să cucerească, să aibă lumea la picioarele sale pitice și îngrozitor de curbate. Îi plăcea să combine sevele diferit colorate și de consistențe diverse ale anumitor plante, special culese în perioade bine stabilite ale anului. El însuși meșteșugise, cu niște ani în urmă, la uscarea, pisarea, macerarea, fierberea, amestecarea în proporții calculate minuțios a plantelor, fructelor, semințelor, rădăcinilor ori scoarțelor, urmărise cu atenție procesul, transformările intermediare, obținerea produselor în felurite stări, culori și mirosuri iar, mai apoi, la depozitarea în vase dinainte alese și pregătite. Au fost poate zile și nopți în care nu s-a desprins de laborator pentru a urmări, îndeaproape, întreg șirul de operații, lent și foarte costisitor, pentru fabricarea a tot felul de creme, parfumuri, geluri, loțiuni, uleiuri, imprimându-le, prin metode pe care doar el le știa, proprietăți de tonifiere, curățare, întreținere, catifelare, împrospătare, hidratare, regenerare. Vorbește lumea că multă marfă se află într-unul din buncărele pe care și le-a construit din banii câștigați cu sudoarea minții și puterea amușinatului. Chiar îi plăcea să alambicheze amestecul de flori de tei, de exemplu, cu tulpini și rozete de aloe vera, precum și rășini din frunze lanceolate de eucalipt, obținând un lichid ca smaraldul. Atunci ochii îi sclipeau ca două pietre prețioase, căci nu degeaba descoperise el tehnica distilării. I se mai zicea și BinE La Ten. Era cunoscutul terorist cosmetician care amenința lumea întreagă cu moartea. Moartea vechiului. Vechiului obicei de a nu te îngriji de propria-ți natură umană. De a nu schimba fețe – fețe noi luând locul acelora posomorâte, ridate, buhăite, pistruiate, acre, acneiforme, tuciurii, depigmentate, flasce, încercănate, vineții... Stătea ascuns printre aromele sale zile și nopți, luni întregi. Nu se știe cum obținea toate pulberile. Cine îi aducea săculeții cu plante, fructe, rășini ori scoarță de copaci? Cine erau cei care îl ajutau la prepararea tuturor acelor produse de înfrumusețare sau poate că nici nu existau aceia?! S-a auzit un zvon cum că la evenimentul „moț”, adică la împlinirea primului său an de viață, de pe masa cu obiectele așezate strategic de mama sa, el a ales o floare de colț presată între coperțile unei cărți, din întâmplare, de cosmetică (fiindcă pe asta o nimerise una dintre rude când a scos-o din bibliotecă) - floare pe care o primise mama lui atunci când fusese cerută de soție, undeva, într-un loc al lui Dumnezeu, neîntinat de făptură umană și unde numai caprele negre mai făceau exerciții de meditație. Iar dintre toate obiectele înșirate într-o ordine aleatoare: o călimară și un stilou, o papiotă și un set de ace, foarfece, pieptăn, oglindă, cărți, inel de aur, lingură, cheie de mașină și alte minunății, el a luat cu grație floarea, a scuturat-o în aer ca și când ar fi spus: iată motivul pentru care m-am născut, cu toată lumea aceea de față, pregătită fiind să o prindă, în cazul în care ar fi aruncat-o; dar, cum să le treacă prin cap așa ceva?! Nici vorbă. A privit-o îndelung, cu acel ochi fin cu care venise în lume, a inspirat puternic, apoi a mototolit-o cu ambele mâini, a sfărâmat-o între întâii dinți de lapte, încercând cel mai apetisant gust al vieții lui, a lăsat seva să i se scurgă bulbuci pe bărbie și, strâmbând un pic din nas a mirare, a scuipat-o șmecherește pe pieptul mamei, zâmbind cuminte, ca un înțelept, și împăcat cu toată această întâmplare pe care soarta i-o hărăzise. După care, s-a posomorât brusc, așa cum li se năzărește furtunilor de vară. A început să țipe și să se agite, probabil se obosise prea tare la vârsta lui, probabil planta miraculoasă începea să-și facă efectul, cine mai știe, așa că, mama l-a dus în dormitor, l-a așezat în așternutul cu miros de levănțică și, nici nu a terminat de îngânat cântecelul de somn ușor, că viitorul mare cosmetician, devenit nume important chiar în acea zi, a și ajuns printre visele piticoților. Așa a căpătat el marele simț al mirosului ieșit din comun! Se pare că i-a fost predestinat să se înarmeze cu marele simț. Toți cei prezenți la fenomen au constatat, de îndată, că Osanà BinE La Ten nu este o ființă ca toate celelalte. Îl locuiește un spirit nemaiîntâlnit. La momentul acesta, el culege laude de peste tot din lume. Are acoliții lui, iar armele cu care amenință lumea sunt din ce în ce mai moderne. Un simplu fâs-fâs și oamenii, terra se înmiresmează! Cel mai greu i-a fost în clasa întâi, când a trebuit să învețe literele. Pentru el, fiecare avea înfățișarea unei plante, flori, copac ori fir de iarbă. Spre exemplu, l mic înfățișa o petală de mușețel. Vă închipuiți un șir lung de astfel de petale delicate devenind o pastă pentru îngrijirea mâinilor și a tenului? Învățătoarea și școala în care învățau atâția pici organizau, atunci când venea vremea, adevărate incursiuni prin lanul de mușețel în care, cu șorțurile de bumbac prinse în brâu, se întreceau în atâtea poale de scăfârlii de plantă câte putea aduna fiecare, plante omorâte cu mult sânge rece, încă de pe la vârsta aceea. Acum, toți îl urmăresc. Absolut toți, cu mic, cu mare, să-l prindă și să-i captureze ultima armă din dotare: flaconul de parfum de iasomie și leurdă. Cică alungă spiritele rele! (29 sept 2011) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate