Vreau să dorm. Am făcut pipi iar. De la perfuzii faci mai des. Nimeni nu-mi schimbă plosca. Vreau să dorm. Vreau să....vreau....

Să fie singurătatea tămăduitoare? Nu trec de cenușă ci cu putere mă confund cu spațiul dintre mine și pământ. Ce să fie viața mea? Aerul acesta? Viața mea e aerul acesta, verdele ce-mi atinge ființa îmbinând mirarea cu plăcerea de-a fi om...un simplu om?

De când mă știu mi-e frig. În talpă simt frigul cum mă arde. Senzația de sete mă obosește. Nu mai strig. Nu mai cer apă. Tac. Tăcerea țipă în mine. Vrea partea ei de liniște.
Mă simt udă până la jumătatea spatelui. Îmi este așa de frig încât simt patul cum se mișcă. Perfuzia s-a terminat.
- Doamna asistentă, vă rog să veniți puțin.
Nu-mi răspunde nimeni. Doamna din dreapta mea mă privește.
- Nu cred că te-a auzit. Mai strigă.
- Doamna asistentă, vă rog să veniți puțin.
Aud pașii aceia apăsați și nervoși.
- Ce vrei fată? Ce vrei? Aici ești la reanimare nu pe stradă. Ce țipi așa? Ia vezi!
- S-a terminat perfuzia, și doresc să merg la bucătărie, să vorbesc cu doamna Marioara. Suntem rude și nu știe că sunt aici. Să o anunțe și pe mama că...
- Ia mai taci! Nu vezi că ești goală, legată și pișată? Unde crezi că mergi așa prin spital? Ce-i aici ca la nebuni? Nu pleci nicăieri și oricum nu poți să stai în picioare. Ai furtunul în stomac ori tu nu simți?
- Vă rog din suflet să o rugați dumneavoastră să vină aici. Vă rog...
- Aici nu vine nimeni în vizită, ești surda pământului?
- Păi lucrează în spital, poate să vină măcar până la ușă, vă...
- Hai mai taci că am treabă. Să văd, ho, că mă duc, când oi avea oleacă de timp liber. Ia să-ți iau astea de sub tine măcar. Stai așa cuminte.
Trage din mâini acele și adună perfuzia. Cearceaful de sub mine și cel de deasupra erau ude. Adună tot ce era murdar și pleacă. Am rămas în pat goală cu mâinile și picioarele legate. Îmi era și mai frig. Asistentele mă priveau în treacăt. Patul meu era lângă ușa rezervei ce dădea spre hol. Era penibil. Îmi era rușine și mă simțeam ultimul om.
- Îți este frig.
- Da, îmi este. Nu mai rezist. Spune-mi tu de ce ești aici?
- Am făcut ce ai făcut și tu.
- Adică ai luat pastile?
- Da.
- De ce?
- Pentru că iubitul meu m-a părăsit.
- Da? De asta?
- Da.
Bine că nu m-a întrebat de ce am luat și eu. Ce-aș fi răspuns? Ce motiv aș fi ales? Poate că vreodată îl voi găsi, dar nu acum. Îmi vine să plâng. Stau goală și legată într-un spațiu plin de oameni cărora le place să privească și niciunul să nu facă nimic pentru a acoperi rușinea. Plâng. Nu mai rezist. Țin ochii închiși. Vreau să fiu oarbă și să uit chipul omului. Vreau să fiu surdă și să-i uit răutatea din voce, vreau să fug, să mă ascund, vreau să tac dar și să țip cerului de ceea ce sunt și nu sunt. Simt partea slabă din mine, e sufletul. Simt partea ce vrea să se ridice, e viața, sunt eu.

Dar de ce să aflu somnul trist în nopțile ascunse după ziduri? Eu sunt fata aceea care nu doarme. Lacrimile se închid atunci când ziua se deschide și ruga atinge talpa cerului. Fata care plânge își calcă fericirea în picioare pentru fericirea întregii lumi. De-aș putea ține închise într-o palmă zbaterile triste ale îngerilor aș face-o chiar dacă printre degete se scurge sângele picurat de aripi.
Nu vreau să uit nimic pentru că nu vreau să uit să iert. Mă iert pe mine. Iert omul pentru care am greșit, iert momentul meu de slăbiciune și sunt fericită că am reușit să știu cine sunt. Sunt sigură că neuitarea e remediul verticalității. Nu vreau să uit și nu vreau să condamn clipa aceea pierdută. A uita cred că e un păcat. Oricum iubim, iertăm, mergem mai departe...dar, uneori, uităm să fim oameni. De ce? Pentru că mi-a intrat plânsul în ochi. Doare vindecarea luminii.
Am revenit, sunt aici în picioare în fața cerului și a pământului. Nu mă privesc decât cu ochii iertării pentru că știu, rândul meu va veni în curând, faptele vor vorbi și gesturile vor demonstra ceea ce am fost.
Nu știu cum aș putea privi în mine pentru că nu știu cum m-ar putea privi Dumnezeu, dar știu să plec tot timpul în mijlocul furtunii pentru că acolo mă așteaptă copacul meu verde.

- Hai fată scoală. Văz că dormi, n-ai tu treabă. Pune halatu' ăsta pă tine. Stai să te dezleg. Așa. Acum îți scot furtunul. Ține capu' plecat în ligheanu' ăsta. Așa, așa...hopaaaa, gata.
Vreau să mă ridic să mă îmbrac cu halatul. O moleșeală plăcută mă cuprinde. Mi-e foarte somn. Stau pe marginea patului. Simt cum furtunul iese din stomac. Când capătul lui ajunge în gură îmi vine să vomit. Asistența vorbește continuu. Trebuie să mă ridic.
- Na, acum să te văd io pă tine cum stai în picioare. Așa dășteapta lu' mama, așa viteazo, când ai băgat tot tubu' de pastile în tine ai avut putere, acum arăți ca o găină beată. Uite și tu la tine, uite în ce hal arăți. Vai de curu' tău fată!
Acesta va deveni un vis urât. Nimic nu e real. Sunt puternică. Pot să stau în picioare. Tatăl nostru care ești în ceruri...Ajută-mă Doamne, ajută-mă, iartă-mă pentru tot ce am făcut în neștiința mea de-a duce un pas în fața mea și a lumii, iartă-mă că am îndrăznit să ridic ochii în fața morții...
- Uite că a venit doamna Marioara. Mergi la ușă.
Ușa. Mă ridic. Nu mișc, nu clipesc, nu respir. Am încremenit. Doar un gând îl reped în neștire sunt puternică, sunt puternică.
- Ce-ai făcut? Mi-a zis asistenta tot. Mama ta știe? Se poate să faci așa ceva? Îți dai seama că o bagi în pământ? Tu știi cum arăți? Parcă ești nebună. Ai părul în toate părțile și...
- Tanti Marioara, mi-e foame. Dă-mi ceva să mănânc.
- Hai cu mine, hai. Ține-mă de braț. Ești galbenă la față. Hai mai întâi să te pieptăn, să te speli puțin pe față și după aia mergem în bucătărie să mănânci.
- Săr' mâna, tanti Marioara.
Chipul din oglindă mi-e străin. Nu sunt eu...sau poate sunt doar acum. Mâine vreau să privesc o fată în oglindă...acum, aici, e o nălucă, un mit, o poveste. Din această poveste mă voi hrăni. Din această poveste am învățat și voi învăța mereu să fiu verticală. Nu rușinea ne oferă înțelepciune ci felul cum o accepți, cum o înfrunți, cum te îmbraci cu propria-ți poveste în propria-ți viață.
- Tanti Marioara, săr' mâna pentru masă! Ai o eugenie? Vreau ceva dulce.