- Sper să nu fiu peste măsură de plictisitor. Căci, oricum, limba de lemn face atmosferă de sală neaerisită. Așadar, dragul meu Cineva, să deschidem ușa…

Vorbitorul se îndreaptă, cu pași mărunți și hotărâți, spre tribună, unde este instalat microfonul, încercând să-și învingă emoțiile inerente și să-și adune gândurile. Nu are cine știe ce de spus, e nou venit în unitate, încă nu e pe probleme, cum se mai spune, dar se va strădui să se remarce încă de la început, prin purtare și cuvântare, așa cum se cere. Căci, în viață, se cere nu numai să gândești cum trebuie, ci să și vorbești cum trebuie.

Tușește scurt, potrivește, cu delicatețe, microfonul mai aproape de gură, înclină ușor capul, timp în care, în sală, se așterne o liniște desăvârșită. Își începe discursul cu voce mlădioasă, mângâietoare, ponunțând, cu dicție de bun actor, fiecare cuvânt, dar cu siguranța unui neica nimeni care participă și el, într-un fel, la actul de putere și care, pentru moment, e și el cineva.
- Stimați tovarăși și tovarășe! Face o mică pauză. Întrucât sunt ultimul înscris la cuvânt și orele sunt înaintate, voi fi foarte scurt…
Așadar, vă voi prezenta succint câteva aspecte pe care le-am sesizat personal și altele care au reieșit din darea de seamă.
Stimați tovarăși!… și tovarășe! Pentru a înțelege mai bine condițiile în care vom acționa pentru bunul mers al activității, este necesară o analiză profundă a situației generale și particulare, pornind de la particular spre general sau, invers, de la individual la particular.
Suntem la bilanțul activității desfășurate de noi toți, în frunte cu redutabilul nostru director, aici, de față.
Face o plecăciune în direcția în care se afla directorul, zâmbind smerit:
Desigur că s-au înregistrat progrese însemnate - continuă, pe ton hotărât, s-au obținut o serie de rezultate pozitive, conducerea unității nu precupețește niciun efort, de dimineață și până seara, pentru sporirea eficienței. Trebuie recunoscut acest merit, tovarăși! În numele tuturor, îmi permit să aduc mulțumiri excepționalei conduceri, aici, de față…

Zice prietenul Nimeni, stăpân pe sine:
- Deși, iată, au trecut peste douăzeci de ani, nu s-a schimbat mare lucru în ce privește discursurile politice. Cine își mai amintește de alocuțiunile de dinainte de ’89, și vrea să se amuze, să urmărească pălăvrăgelile publice ale politicienilor de astăzi și se va lămuri pe deplin. Nu e pierdere de timp. Limba de lemn este invenția unor oameni deloc proști. Ea urmărea inducerea unui vocabular denaturat, care, la rându-i, denatura capacitatea de a raționa. Iată ce se spune pe Wikipedia: “Utilizarea limbii de lemn este cel mai perfid mod de a escamota adevărul, de a abate atenția, de a arunca praf în ochii cititorului, respectiv auditoriului, în scopul inducerii, în mintal, a unei viziuni idealiste, a unei dogme ideologice, sau de a anihila un adevăr. Scopul ascuns al limbii de lemn este mistificarea realității și manipularea mintalului. Cei care se folosesc de limba de lemn manifestă cea mai mare teamă de adevăr. De aceea, ei învelesc, mereu, minciuna într-un simulacru de adevăr”.

Continuă Vorbitorul:
- Apreciind, în mod pozitiv, munca desfășurată în această perioadă, nu putem, însă, trece cu vederea unele lipsuri serioase ce s-au manifestat la unii dintre tovarășii absenți, sau la alții care nici măcar nu s-au deranjat să-și facă simțită prezența.
În sală, rumoare.
- Tovarăși! - când spun tovarăși, înțeleg și tovarășe - analizând, pe larg, în spirit critic, într-o oarecare măsură, și autocritic, în cea mai mare măsură, activitatea desfășurată, se evidențiază atât rezultate bune, datorate onoratei conduceri, cât și unele neajunsuri ce au avut influență negativă asupra activității, în ansamblu. Așadar, să avem curajul să recunoaștem că există o serie de lipsuri și deficiențe, impunându-se imperios să luăm toate măsurile necesare pentru realizarea, în cele mai bune condițiuni, a prevederilor…
Se înflăcărează progresiv, vocea îi tremură, îngânându-se cu rezonanța sălii.
- Da, o parte însemnată din nerealizări, suntem nevoiți să recunoaștem că există și nerealizări, se datorează tocmai acestor deficiențe, pe care nu mă voi sfii să le enumăr cu altă ocazie.
Vocea i se domolește, treptat. Apoi, își reia cuvântarea, după ce, însetat, golește paharul cu apă proaspătă, de la masa prezidiului.

Observă Nimeni, dus pe gânduri:
- Limba de lemn veche știm cum era. Noua limbă de lemn o vedem cum este, la fel de gri și de nocivă, din așchii lingvistice prețioase, cameleonice, care ascund relalitatea dură, primitivă. Căci, spunem în gura mare, că în țară e bine și toată lumea prosperă, ca să înțelegem că e din ce în ce mai greu, că viața se scumpește odată cu benzina, iar lumea sărăcește tot mai mult, așa cum altădată, când vorbeam de bunăstarea întregului popor, înțelegeam că ne cufundăm tot mai adânc în sărăcie, foame, frig… Când spunem “Vom lupta împotriva corupției”, se va înțelege că nu vom lupta, vom face numai zarvă și vom plimba doar câțiva indezirabili prin fața camerelor de luat vederi, asta pentru imagine… Iar când spunem: ”Avem un program economic coerent și concret, care va scoate țara din criză și pe care îl vom aplica din prima zi în care vom ajunge la putere”, a se înțelege că nu ne propunem să scoatem țara din criză și nici nu știm dacă putem, dar întâi să câștigăm alegerile și apoi vedem…

- S-au exprimat o mulțime de critici, continuă Vorbitorul, mai mult îndreptățite, la adresa unor tovarăși, sau mai puțin îndeptățite, la adresa conducerii. Va trebui, deci, să trecem la măsuri eficiente în vederea lichidării aspectelor negative de orice fel.
Trebuie să tragem învățămintele necesare, pentru a pune capăt stărilor negative de lucruri, care ne umbresc activitatea, eforturile, strădaniile tuturor.
Așa cum am menționat, s-au făcut și unele aluzii critice la lipsuri. Aceasta s-a observat și în darea de seamă, și în cuvântul antevorbitorilor de mai înainte, deși trebuie spus că era locul să se facă o analiză mai amplă, autocritică.

Mai adaugă Nimeni:
- Lăsând la o parte ticurile verbale, clișeele, limbajul de lemn se rezumă la exprimări bombastice, bogate în formă și lipsite de substanță, cu risipă de energie verbală. Să ne amintim celebrele vorbe ale întâiului președinte democrat: “Să ne ancorăm în sinergia faptelor, fără a eluda meandrele concretului”, sau faimoasele vorbe: “Vom face tot ce este bine pentru țară”, “Nu noi vom fi aceia care îi vor trăda pe români”, “ Avem obligația să reclădim speranța românilor”…

Continuă Vorbitorul. Rumoarea, în creștere.
- Stimați tovarăși, dați-mi voie, voi fi scurt! Mulți au încercat să justifice serioase lipsuri manifestate în activitatea noastră de zi cu zi. Dacă pentru unele s-au găsit justificări, pentru restul n-au mai putut fi găsite, oricât s-au străduit aceștia.
Așa cum am menționat, activitatea fiecăruia se reflectă atât în rezultatele bune, cât și în cele slabe, care nu întârzie a se arăta, mai devreme sau mai târziu, acolo unde nu există preocupare.
Nimeni nu poate pretinde că doar rezultatele pozitive se datorează modului în care muncesc unii, iar lipsurile, deficiențele se datorează numai altora. Nu, tovarăși!… Cel care muncește, greșește!, zice un arhicunoscut dicton.

- Prietene, mai completează Nimeni, limbajul de lemn este și unul al jumătăților de dialog, așa cum ți-aș spune eu acuma: “Dumneata să nu vorbești, că n-ai competența necesară!”, “Dumneata nici n-ar trebui să vorbești! Ați distrus țara, asta ați făcut !”

Vorbitorul se lasă în voce:
- Va trebui să aducem unele îmbunătățiri - și cred că e momentul să-mi iau angajamentul, în fața dumneavoastră și a onoratei conduceri, că voi depune toate eforturile pentru a asigura cele mai bune condiții întregii noastre activități.
S-au manifestat și, de ce să nu recunoaștem, se mai manifestă minusuri sau stări intolerabile de lucruri cu care mulți s-au obișnuit și pe care le tratează ca pe ceva firesc.
Se impune, așadar, să sporim spiritul critic și autocritic, dezvăluind, cu curaj și simț de răspundere, deschis, stările negative de lucruri și, totodată, să luăm atitudine fermă, hotărâtă…

Face pauză, ia o înghițitură de apă, își șterge sudoarea de pe frunte, cu mâneca hainei. Sala aplaudă. Vorbitorul așteaptă să contenească aplauzele, ceea ce nu se întâmplă... Se vede, astfel, nevoit să părăsească tribuna, nu înainte, însă, de a spune un “mulțumesc”, repezit și apăsat.

Mai zice mucalitul Nimeni, ca un înțelept ce se pretinde:
- Nu vorbim pentru a spune ceva, ci vorbim pentru a spune nimic.