Merg la psiholog, la domn doctor. Tema: Ce ai face cu 3 milioane de lei, dacă i-ai avea disponibili? așa sună întrebarea d-lui doctor. Sigur pe el în ceea ce voia să afle și în ceea ce aș fi vrut și eu să aflu. Am început să gândesc în camera mea, contrar așteptărilor d-lui doctor astfel, mi-am luat o rochie, am plecat în excursie la prieteni în Vâlcea, i-am cumpărat nepotului meu jucării, am dat un acatist la biserică pentru luminarea minții mele, am fost în piață și mi-am cumpărat dulciuri, ceaiuri, vitamine. De ce mi-aș? mă gândesc la testarea propusă de domn doctor, și parcă mergând către același rezultat, către același punctaj tipic, pe o altă cale, surprind un tipar rigid și un doctor experimentat, cu atitudinea mea promptă a unei persoane cu cu totul altfel de cea buimacă de la început. Mi-aș lua "cu acei bani" note de trecere a testului d-lui doctor. Mi-aș lua sănătatea lui, meseria lui, inteligența lui. Mi-aș lua ceea ce nu pot lua și mi-am luat ceea ce am putut lua. Mi-aș lua fructe și mi-am luat pateu cu brânză, mi-aș lua prieteni mulți și mi-am luat cunoscuți. Mi-aș lua "o Anca" mai curajoasă, puternică și mi-am luat o Anca emotivă și sensibilă, mi-aș lua părinți sufletești și mi-am luat părinții altora mai iubitori. Mi-aș fi dorit un frate mai mare și înțelegător și mi-am luat o soră mai mică și arogantă.
Stau în pat pe pătura moale dar atât mică și de rece ca gândurile părinților mei care mă izgonesc de pe acea pătură fină, care este din păcate propietatea lor. Ce păcat. Oare eu sunt în propietatea mea sau am devenit și eu propietatea lor? Nici eu nu mai sunt sigură de mine. Mă tem și să mai gândesc, ca nu cumva să-mi audă părinții gândurile înfometate ce vor să o zbugiasca în bucătărie, pentru a-mi aduce ceva de mâncare. Mi-e foame, nu de o foame fizică ci de altfel de mâncare, mi-e foame de sănătate, dar de foame nu pot să mai gândesc nimic, nu pot să mai continui să enumăr nemulțumirile gândurilor nemâncate. Cred că pot să fiu altfel, dar cred că e de ajuns să cred, e mult pentru mine pentru acest colț de credință pe care l-am furat din fărâmiturile bogaților, mușc cu dinții grabnic, cu ochii înlăcrimați, ținând strâns în mâini colțul de pâine și privind în toate părțile spre a nu veni careva să-mi fure hrana sufletului meu.
Notă la această povestire : Am scris aceasta din viață reală a unui om, în timp ce îmi povestea acest pasaj din viața sa eu scriam, se întâmpla pe la data de 14.02.2009. Vă mulțumesc pentru lectură.