Nu-și poate da seama cum a apărut ea în viața lui, ca o stea căzătoare pe care nu o aștepta dar privea cerul fără să știe când avea să cadă una. Cui îi datorează apariția asta surprinzătoare după atâția ani în care nu a existat pentru el decât ca o amintire fadă, o trecătoare banală prin viața lui, o nălucă din liceul în care toată lumea cunoștea pe toată lumea și aproape toți erau prieteni.

De când a auzit-o în seara aceea la telefon, deși avea vocea un pic schimbată de la o răceală care o supăra de câteva zile, nu se mai putea gândi la altceva. Gândurile lui au luat-o razna de când i-a răsunat ca un ecou râsul ei în urechea dreaptă…totul de la un simplu telefon într-o seară de noiembrie…în prima noapte în care frunzele au părăsit ramurile copacilor. Își amintește perfect cum mergea pe alee mergând spre mașină gândindu-se dacă a fost aievea convorbirea aceea sau chiar s-a întamplat. În timp ce călca pe covorul de frunze din fața blocului în care tocmai pierduse câteva ore cu prietenii lui, încerca să-și amintească cum arată…să fi fost 7 ani ? sau 8 ? de când nu a văzut-o…își amintea zâmbetul și ochii și părul ei, vocea parcă din altă lume…toate astea i-au declanșat rotițele în micul său motoraș pe care îl putem numi simplu – inima.

Nu se mai simțise așa de foarte multă vreme, nu-și aducea aminte exact dar era sigur că s-a mai simțit așa în urmă cu multă vreme. Ciudat sentiment, izvorât parcă de nicăieri. Era ca și cum cineva îi sădise această sămânță, această idee, în suflet, cum că ar putea iubi din nou așa cum a făcut-o în urmă cu ceva vreme. Începuse să petreacă din ce în ce mai mult timp gândindu-se la ea și la momentul când avea s-o revadă. Își dorea foarte mult acest lucru și tot ce făcea, făcea cu gândul întâlnirea lor. Începuse să-și pună întrebări…dacă nu o să îl placă? dacă în spatele vocii ei răgușite de la telefon se ascunde o victimă a timpului trecut precum o bancă din parc roasă de soare, vânturi, ploi și îngheț? dacă nu o va recunoaște?

Avea emoții ca în prima zi de școală din clasa I. Cu cât se apropia mai mult ora revederii iar ea se apropia de oraș - venind din capitală - cu atât se simțea mai vulnerabil și neajutorat. Desele mesaje pe care și le trimiseseră în ultimele ore îl entuziasmau totuși. Simțea că și ea își dorește la fel de mult această revedere și acest gând îi dădea mai multă încredere în ceea ce avea să se întâmple.

Aveau să se întâlnească la un restaurant. El ajunsese acolo cu puțin timp înaintea ei. Un scurt apel prin care ea și-a anunțat sosirea l-a scos parcă din starea în care era…își număra pașii în timp ce ieșea din restaurant și o căuta cu privirea în toate mașinile care treceau pe stradă, până când într-un final a ajuns. Ea a coborât, totul s-a petrecut atât de repede, a fost de ajuns o singură privire și un singur zâmbet să își dea seama că e neschimbată…inima îi bătea tare în timp ce o conducea în restaurant spre masa unde erau prietenii lui. S-a făcut liniște pentru un moment în care parcă timpul s-a oprit în loc…șocați de apariția ei sau din alte motive neștiute nici acum…el a făcut prezentările deși nu mai vedea pe nimeni în jur înafară de ea. O sorbea din priviri și asculta fiecare cuvânt pe care ea îl rostea calm fără să se grăbească și arătând o anumită maturitate pe care o au femeile când trec peste o altă etapă din viață. Deși o vedea la fel, era puțin schimbată…același zâmbet arătând același dințișor rebel dar cu ochii un pic triști sau doar obosiți de evenimentele petrecute în viața ei despre care el nu aflase mare lucru. Adevărul era că nu îl interesau prea multe decât cum să facă să oprească timpul în loc și să o aibă lângă el, să-i vorbească sau să o facă doar să râdă.

I-a vorbit despre viața lui de când nu s-au văzut, despre anii de studenție, despre reîntoarcere, despre lucruri mai mărunte sau mai importante iar ea l-a ascultat zâmbind cuminte ca un turist în fața unui ghid și hrănindu-se cu cuvintele lui.

Seara a trecut repede și s-a încheiat într-un club de unde ea a plecat mai devreme în pofida insistențelor lui. Nu știa când avea s-o revadă, iar după ce a văzut-o plecând cu taxiul spre casă i-a scris un mesaj la care a primit un răspuns poate mai diplomat decât și-ar fi dorit. Esențialul era că i-a făcut plăcere revederea și că l-a regăsit la fel ca în liceu.

Ce puteau însemna toate acestea? Milioane de întrebări au început să se nască în capul lui: de ce ea? De ce acum după atâta timp? De ce se simțea așa? De ce îi ocupa toate gândurile? De ce nu răspundea la mesaje atât de repede cum își dorea el? În mintea lui au început să se nască diverse scenarii legate de ce avea să urmeze...avea să fie ea mai mult decât o revedere? Își dorea oare acest lucru? Era prea devreme? Toate acestea și lipsa răspunsurilor îl înnebuneau și îl făceau să se piardă tot mai mult în visare cu gândul la ea. Nu știa ce avea se se întâmple, vroia să o revadă cât mai curând dar parcă cu cât insista mai mult cu mesaje și telefoane cu atât simțea că îi invadează spațiul și că o sufocă. Încerca să se abțină și cu greu reușea acest lucru.

După zile întregi în care a reflectat la ce avea de făcut, s-a decis să îi spună ce simte. Tot ce i se întâmplase până în acel moment, toate l-au învățat că adevărul e cea mai bună soluție în orice situație. Orice avea să urmeze, mai bine să regrete ceea ce a spus și a simțit decât să trăiască gândindu-se la ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi făcut-o.

Avea să lase timpul să rezolve totul...nu i-a plăcut răspunsul primit. În mod cert nu era un moment bun pentru ea. El știa foarte bine prin ce trece pentru că fusese în aceeași situație nu cu mult timp în urmă. Poate un pic egoist și-a dorit mai mult decât ar fi trebuit din partea ei. Oricum s-a hotărât să o includă din ce în ce mai mult în viața lui...tot ce l-a făcut să simtă ea, merita efortul pentru care avea să îl depună. Era absolut sigur că apariția ei în viața lui nu era deloc întâmplătoare așa cum nu erau nici cele întâmplate cu trecutul amândurora.