agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-12-07 | | Cât a mers și a fost zglobiu nu mi-a păsat de ironiile ce se făceau pe seama mea și nici de aripa crem, o pată pe obrazul frumosului meu Trabi verde-prăzuliu, nu-mi păsa. N-aș spune că mă reprezenta acea mașină, dar, dacă tot o aveam, îmi plăcea de ea. Sau de el, că-i ziceam Trabi. Ei, dar de când a început să se-ncăpățâneze mai ceva ca un măgar și să se oprească la toate intersecțiile, așteptând, parcă, să-i citească popa de ultimul drum, am înțeles că e timpul să ne cam despărțim. Am hotărât să-l duc la târgul de mașini. Duminică, zi de vară, muzică și miros de mici. Parcă era bâlci, nu târg de mașini. Nu i-am pus niciun preț. Eram decis să-l dau primului mușteriu interesat de el. N-a trecut un sfert de oră și mi se arată clientul. L-am văzut de departe în mulțime. Se uita peste oameni căutându-mă. Era însoțit de băiatul lui. Un puștan de 17-18 ani. I-am făcut cu semn. A înțeles. S-a apropiat de Trabi. L-a privit prietenește. Cu afecțiune aproape. I-a dat ocol. I-a încercat suspensiile pe spate. L-a privit din față, să-i vadă linia. A strâmbat puțin din nas când i-a văzut aripa crem legată cu sârmă. Nu era o problemă așa mare. -Mergem? a întrebat scurt. -Da, zic, dar trebuie să mă-mpingeți. Nu pornește altfel. Îi face semn băiatului și se pun amândoi pe împins. Norocul meu că învățasem să-i reglez platina și pornea în doi metri. Se urcă amândoi în mașină și clientul începe să se foiască pe scaunul din dreapta căutând ceva în jur. Băiatul îi întinde cele două centuri, încă înnodate de când fusesem tractat de Mercedes. Omul nu pare mirat. Le lasă pe podea, la picioare. Îmi spune unde locuiește și până acasă mergem în tăcere, pentru că în zadar a învârtit de butoane, radioul era stricat. Bine cel puțin că până la destinație Trabi s-a oprit o singură dată. Cei doi pasageri au coborât, au împins, apoi s-au urcat în mașină fără să li se pară nefiresc. Acasă omul m-a întrebat: -Care-i prețul? Am înțeles că ar fi dat cât i-aș fi cerut, fără să se tocmească. Nu știu de ce mi s-a făcut rușine să-i mai cer bani, după încercările la care-l supusesem. I-am spus că sunt foarte atașat de această mașină și aș fi bucuros dacă l-ar accepta drept cadou. Omul a luat în mod firesc cele două rânduri de chei și talonul, ne-am strâns mâinile, el bucuros că și-a luat belea, eu ușurat că am scăpat de ea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate