agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1529 .



Spiritul Crăciunului
proză [ ]
Poveste de Crăciun

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [jana_camelia2006 ]

2011-12-17  |     | 



Tristă și plină de gânduri îmi făceam socoata în timp ce mergeam dupa brad: "Iar vine Crăciunul, iar începe nebunia cheltuielilor, a darurilor, a onorarii obligațiilor… Iar ne vom îndopa până la indigestie, și vom mima bucuria revederii unor anumite persoane. Vom asculta cam aceleași colinde cântate rapid de copilași cu dorința de a căpăta câțiva bănuți." Mergeam aproape fără să mai văd trecătorii… Uruitul mașinilor de pe stradă, dispăruse complect, determinându-mă să aud doar gândurile ce-mi străbăteau cugetul.
La un moment dat m-am simțit trasă de mâneca hainei. Puțin iritată mi-am întors privirea înspre persoana care mă atenționa. Era un bătrânel simpatic care ținea în mână portofelul meu!
-Doamnă, v-a căzut... în timp ce ați scos batista din buzunar! Îmi spuse acesta cu un zâmbet candid.
- O... Vă mulțumesc din suflet! I-am răspuns neștiind dacă trebuie să fiu bucuroasă sau panicată. Ideea de a-mi recăpăta portofelul de la o persoană necunoscută, nu mă încânta deloc, mai ales că nu cunoșteam dacă conținutul fusese diminuat sau nu. Minte proastă de femeie… de! Ce să-i faci?
Parcă citindu-mi gândurile acesta îmi spuse zâmbind:
-Verificați, n-a umblat nimeni la bani, deși era posibil să o facă! Vă urmăresc de ceva timp și chiar am strigat la dumneavoastră însă, se pare că nu m-ați auzit!
Bătrânelul octogenar mă privea zâmbitor, cu niște ochi vioi de un albastru ceresc.
-Nici prin cap nu mi-a trecut una ca asta, am mințit sec. Mă gândeam cum aș putea să ma recompensez pentru gestul dumneavoastră. Apoi, deschizându-mi portmoneul, mi-am aruncat fugitiv privirea asigurandu-mă de conținutul intact, am scos o bacnota de 10 lei încercand să i-o ofer.
-Aaa... nu! Nici nu se pune problema, îmi zise în timp ce se îndepărta în direcția opusă trăgându-și încet piciorul. Nu m-am putut abține și am făcut și eu cale întoarsă, urmărindu-l pas cu pas. Știam că am atâta treabă de făcut, știam că timpul este scurt, însa ideea de a mă recompensa într-un fel nu-mi dădea pace. Acest bătrânel necunoscut îmi oferise timp din timpul lui, astfel că și eu eram la rândul meu datoare de a-i acorda măcar atenție din atenția mea.
Știa că-l urmăresc. Din cand în când întorcea capul parcă pentru a se asigura că sunt în urma lui. Îmi zâmbea însă fără a spune nimic…
La colțul străzii o batrână zgribulită cu mâna întinsă, aștepta mila trecătorilor. Bătrânul s-a opri în dreptul ei, și-a dezbrăcă paltonul ponosit, l-a puse pe umerii bătrânei și cu o voce veselă i-a spus suficient de tare cât să-l pot auzi și eu:
-Uite maică, ține ăsta pe spate că destul frig ai îndurat!
Bătrâna surprinsă, abia de mai putu să rostească:
-Bogdaproste! Să-ti dea Dumnezeu sănătate!
Gestul lui m-a surprins și pe mine, cu atât mai mult cu cât afară începuse să se lase frigul, dar credeam că locuiește undeva în apropiere. M-am înșelat însă. Pasii lui se deplasau înspre o țintă mai îndepărtată și necunoscută mie. Dupa vreo 10 minute de mers, văzându-l zgribulit în pulovărul ciuruit de vreme, un gând năstrușnic mi-a trecut prin cap. Fără să mă mai gândesc, mi-am debarasat buzunarele hanoracului și dezbrăcându-l i l-am pus pe umerii împovarați de ani. Oricum, puteam lua un taxi până acasă și nimic grav nu s-ar fi întâmplat. Culmea ironiei! În loc să simt frigul de afară, am simțit o bucurie lăuntică care parcă mă încălzea.
Cu vocea-i caldă și inconfundabilă, bătrâneleul mi-a mulțumit frumos.
-Și totuși, n-ați vrea să intrăm aici în ceainăria de vis a vis, pentru a servi ceva cald? L-am întrebat în dorința-mi de a sta de vorba cu el, de a-l cunoaște măcar.
-Dacă tot insistați, aș servi un ceai. Îmi răspunse cercetându-mă atent.
În localul respectiv era călduț și confortabil. Pe fundal se auzeau colinde ce vesteau Nașterea Domnului. Deasupra meselor, ornamente florale în care rămurelele de brad împrăștiau un miros proaspăt de iarna, erau sortite parcă pentru a lega discuția dintre noi.
Sorbind din ceaiul aburind îmi spuse:
-Cred că tare dezamăgită sunteți de viața asta dacă nimic nu v-a scos din gândurile care v-au furat din realitate.
-Ei nici chiar asa, i-am replicat nedorind să-mi descarc inima în fața unui necunoscut.
-Dar este atât de simplu a trăi frumos!
-Cum? L-am intrebat curioasă, bazându-mă pe știinta anilor ce-i purta acesta în spate.
-Să nu-ți dorești mai mult decât ceea ce poți să oferi.
-Bine bine, dar cum pot eu oferi sănătate celui bolnav, avuție celui sărac, bucurie celui trist? Că sunt și eu om ca fiecare și am problemele mele.
-E foarte simplu, dacă problema pe care o are altcineva, ar fi problema ta ce ai face?
-Păi cu câte un pic din fiecare este și "musafirul" meu i-am răspuns așa într-o doară.
-Si totuși ai renunțat la haină. A fost doar un gest de mulțumire sau a fost pentru că ți-a păsat de bătrânețea mea?
-V-am luat exemplul, lăsându-mă și eu în voia sorții la fel ca dumneavoastră.
- Greșit! Niciodată omul nu este în voia sorții atunci când, cu întreaga inima face un gest plăcut Lui Dumnezeu.
-Aici aveți perfectă drepate. Sper că nu va supărați, dacă am să merg în fața pentru plată, i-am spus văzând că ceaiul nostru era spre sfârșite. Cu un gest ușor acesta încuviință din cap.
N-am lipsit nici 5 minute… La întoarcere, hanoracul meu era așezat pe spătarul scaunului pe care stătuse bătrânul. Pe masă, un bilet parcă lăsat la întâmplare. Am înșfăcat hanoracul și biletul ieșind în fugă.
Pe stradă, oameni preocupați mișunau încoace și încolo nepăsători. În toată acea mulțime pestrița nu l-am putut distinge pe bătrânel. Ar fi trebuit să fiu tristă, dar nu eram.
Parcă ceva îmi spunea că totul e în ordine. Înfrigurată și plină de curiozitate mi-am aruncat ochii peste scrisul mărunt, descifrând cu nesaț conținutul neobisnuit.

“Nașterea Domnului este aici!
Dezbrăcați-vă voi oameni de toate relele ce vă umbresc existenta. Lăsați la o parte griji, nevoi, întristări, patimă și ură…
Deschideți-vă izvorul iubirii și lăsați-l să curgă înspre toți și toate câte sunt. A voastra e bucuria Nasterii Domnului, și prin asta, bucuria că sunteți atât de iubiți de El. Deschideți-vă ochii spiritului vostru învățând pas cu pas din splendoarea creației Sale.
Nașterea Domnului e aici. Crăciunul e aici.
Odată cu această sărbătoare, permiteți liniștii și păcii să vă învăluie sufletele. Trăiți în armonie cu tot ce există acum. Căci “acum” este piatra de temelie a viitorului vostru . Consolidați fundația cu satisfacții culese din lucruri mărunte, pentru a lăsa loc zidirii adevăratei fericiri.
Din preaplinul inimii mele, eu vă dăruiesc multă iubire. Pentru că eu sunt Spiritul Crăciunului.”

Am împăturit bilețelul cu o bucurie tainică și l-am pus în buzunarul de la piept, aproape de inima mea.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!