Din mașină a coborât cu greu o siluetă corpolentă, la vederea căreia inima lui Dumitru a început să salte în galop. Era polițistul căruia îi căzuse cu tronc, acum două luni, Marcela. Femeia care-l readusese la viață pe Duluș, oferindu-i atunci o mână de ajutor. „Tatăl copilului trebuie să fie vreun mahăr, dacă rotofeiul s-a deplasat personal până aici”, gândi Dumitru, în sufletul căruia speranța săpa timid o albie, înlăturând balastul temerilor și disperarea ce-i inundaseră sufletul. Când dădu cu ochii de Dumitru, fața polițistului se lumină într-un zâmbet larg. Se salută cu Tzoumasis, apoi se îndreptă spre tatăl copilului, îmbrățișându-l cu o efuziune ce dovedea vechimea unei relații de prietenie. Dialogul dintre cei doi ridica pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, turnul de apărare al nevinovăției lui Dumitru.
- D-le Kiriakidis, o plăcere să vă revăd!
- Spiros, prietene, preferam să o facem în alt context și cadru!
- Oricând doriți! Stați liniștit! Totul este sub control! Poliția nu doarme!
- Atunci, explică-mi, te rog, de ce la vederea acestui ins copilul meu urlă cât îl țin bojogii și se zbate ca și cum ar fi văzut o sperietoare?
- Românul ăsta, cu nume de sfânt mare, Dimitrios, este cel care v-a salvat copilul de la răpire acum două luni! declară cu emfază Spiros, în timp ce încerca să-și tragă brăcinarul pantalonilor căzuți în vine din cauza căzănelului de grăsime pe care trebuia să-l suporte.
Tzoumasis și Kiriakidis se priviră ca și cum s-ar fi văzut pentru prima dată, neștiind dacă nu cumva umorul proverbial al lui Spiros Kiprianou nu încerca să detensioneze situația.
- D-le Kiriakidis, acum două luni acest bărbat s-a prezentat la mine la secție purtând în brațe pe micul Andros. Fusese, fără să vrea, martor al încercării de răpire și nu ezitase să-l scape pe copil.
- Atunci m-ai lăsat să înțeleg că datorită scrupulozității subordonaților tăi a fost găsit copilul meu...Þi-am dat atunci și un pont... Bona mi-a spus că la mijloc putea fi o răzbunare a unui filipinez căruia i-a refuzat avansurile.
- Știu, am verificat identitatea persoanei, dar la trei zile de la încercarea de răpire aceasta a plecat din Cipru. L-am dat în consemn la aeroport, așa că dacă mai pune piciorul pe insulă...
Spiros tuși apoi de câteva ori, vădit incomodat de faptul că Dumitru era pus la curent cu încercarea sa de a ieși în față, asumându-și toate onorurile. Așa că trecu abil peste acest moment și continuă:
- Dimitrios a fost lăsat în fundul gol de un grec care i-a promis marea cu sarea... Am considerat că e mai bine să iasă din peisaj. Nu avea nici pașaport, nici slujbă, nici unde dormi...
- Ca să ieși tu în față, nu? zâmbi îngăduitor Kiriakidis.
- Dimitrios a venit însoțit de o româncă, lucrătoare la „Zorpas”, pe numele ei Marcela...
Când Spiros a rostit numele de Marcela, Dumitru nu a putut să nu observe licărirea din privirea lui, urmată de gestul specific unui dialog între bărbați, al scărpinării prohabului. Kiriakidis, la rândul lui, și-a țuguiat buzele pofticios, ca și cum ar fi vrut să-l întrebe din priviri pe Spiros dacă prăjiturica aia cu fustă poate fi gustată și de el. Spiros s-a făcut că nu observă gestul – care bărbat este atât de nebun să-și împartă profitul carnal, chiar și cu un prieten bun? – și a continuat, bătându-l pe umăr pe Dumitru.
- Copilul nu plânge de altceva decât că și-a revăzut salvatorul. Ia încercați și duceți-l mai aproape de român să vedeți, mai plânge?
Kiriakidis se apropie de Dumitru și pruncul încetă ca prin farmec să mai plângă. Întinse mâinile spre el și, când Dumitru vru să-l ia în brațe, Kiriakidis, privind cu scârbă la amestecul de mizerie umectată, la salopeta plină de pete a acestuia și la mâinile-i spuzite de tot felul de șampoane, îi zâmbi, spunându-i doar atât: „Omule, nu știu cum să-ți mulțumesc! Spune-mi, cum te pot recompensa?”. Spiros privi la Kiriakidis, încercând să măsoare posibila lui dărnicie, și plusă: „Păi, Dumitru este un om muncitor. Serios și cinstit. Mi-a confirmat-o și Tzoumasis, aici de față. Eu i l-am recomandat și nu m-am înșelat. Poate îi găsiți un loc mai călduț de muncă. E destupat la minte și, v-am spus, este leal. O trăsătură rar întâlnită azi printre oameni. Știu că Tzoumasis o să mă înjure că-l văduvesc de un braț de muncă destoinc, dar mă revanșez față de el cu o sticlă de Metaxa. Pe care, bineînțeles, tot el o va plăti!”. Kiriakidis îl scană din cap până-n picioare pe Dumitru. Om de afaceri stimat în Nicosia, Kiriakidis avea un lanț de supermarketuri „Alfa Mega”. Și un parc de mașini uriaș, care-i dădea bătaie de cap, fiindcă niciodată nu fusese mulțumit de administratorul acestuia. Și în Cipru, ca în oricare altă țară din lume, subordonații încearcă și de cele mai multe ori reușesc să-i ”ciupescă” pe patroni. Kiriakidis îi lăsă lui Dumitru o carte de vizită, rugându-l ca mâine, la prima oară, să-l contacteze. O zi ce începuse nefiresc pentru Dumitru Duluș, ca un amurg tragic, se încheia cu un răsărit al unei speranțe ce devenea clipă de clipă certitudine. Aceea că, poate, de mâine va scăpa de umezeala ce-i blagoslovise picioarele cu un început de reumatism. De umilințele la care era supus de unii dintre clienți. De un loc de muncă mizerabil, chiar dacă el se numea spălătorie auto.