Coridorul parcurs făcea o cotitură și se termina în fața unei uși mari de termopan, unde era sala de mese. Odată intrată în interior, Minodora fu izbită de aerul rece al încăperii și nu-și explica de ce. Dezamăgită de noul ei statut, cercetă curioasă încăperea.
Mesele așezate în șiruri lungi, erau acoperite cu mușama albă înflorată. Printre ele, gardieni și gardiene se plimbau țanțoși, supraveghind totul. Pardoseala din gresie maronie, contrasta puternic cu albul pereților placați cu pătrățele mici de faianță. De o parte și alta a sălii șiruri de geamuri permiteau o vedere foarte restrânsă căci dincolo de ele, peretele unui gard viu înalt precum și al copacilor ce-l precedau, aprofundau sentimentul de limitare. În dreapta, perpendicular cu linia perfectă a meselor, rândul deținutelor blocau perspectiva celor existente dincolo. În stânga, câteva mese puse cap la cap baricadau cele cinci chiuvete vechi însă foarte curate.
Minodora simți o mână caldă poposind pe spatele ei.
- Hai să ne așezăm la rând că altfel pierdem bunătate de ceai, spuse Roșcata zâmbind cu o oarecare tristețe.
Precedată de noua ei cunoștință, Minodoa s-a așezat în spatele ultimei venite. Urmând exemplul celor din față își luă și ea o cană de tablă smălțuită, înaintând încet înspre coșul plin cu felii de pâine șterse cu margarină, pe care o altă deținută le împărțea, dând fiecăreia câte două.
„Hmmm... Acasă deschideam doar frigiderul alegând. Aici vrei nu vrei, îți place ori nu, mănânci Minodoro pâine cu margarină! Bagă în tine „E” -uri la greu! Ce-ai vrea să ți se ofere? Scofeturi? Vezi ce-ai pățit dacă te-ai lăsat dusă de val? Acum taci și mănâncă! De bine, de rău, tu măcar primești atât cât să-ți potolești foamea. Copiilor tăi le-or fi pus cineva masa? Că vorba aia... lipsești de acasă de ceva timp.
Copleșită de propriile-i gânduri, Minodora rămase pe loc. Un imbold venit din spate a făcut-o să tresară și recuperând distanța rămasă până la persoana din fața ei, ajunse în dreptul celei ce împărțea ceaiul.
- O, ho, ho... Lume nouă p-aci! Exclamă deținuta aruncându-i o privire dușmăoasă de parcă cele două felii de pâine aruncate pe farfurie, i-ar fi diminuat ceva din avutul personal.
Minodora nu i-a răspuns, însă a înțeles că și acel val de răutate din sufletele celor prezente îi pune moralul la pământ. Mai avea vreo trei metri până la cealaltă deținută care împărțea ceaiul, când alte trei nou venite în frunte cu Barosana, s-au postat sfidător exact în fața ei. A vrut să riposteze însă din spate, Roșcata o trase de mânecă făcându-i un semn discret să n-o facă.
- Lasă-le să-și facă damblaua că așa sunt astea. Caută cu orice preț motive de ceartă și bătaie. Mai bine să le recunoști autoritatea nefăcând nimic decât să te alegi cu vreo trei coaste rupte, auzi șoaptele Roșcatei din spate, care continuă:
- Azi, micul dejun e foarte prost. Se mai întâmplă și din astea o dată la o săptămână două. Asta le nemulțumește de parcă afară au mâncat în fiecare zi numai bunătăți.
„Să recunosc autoritatea lipsei de respect și a haosului! Doamne! Tu care ești stăpânul tuturor, te rog Doamne dă-mi puterea rezistenței și înțelepciunea de care am nevoie să fac față celor ce se vor ivi. Iartă-mi Doamne greșelile și iartă-mi uitarea mea de a mă ruga astăzi la Tine.” Spuse Minodora în gând înaintând încet spre locul de servire al ceaiului.
- Hai să ne așezăm în colțul acela, unde cunosc fețele și nu vom avea nici o neplăcere, spuse Roșcata înaintând în fața ei spre locul indicat.
Ceaiul avea gust leșios. Era un fel de apă colorată. Searbăd la fel ca viața de acolo. Nu i-a plăcut dar s-a strădut să-l bea pentru a face ca pâinea să alunece mai ușor.
- Nu prea ești vorbăreață deloc. De când ne-am trezit abia dacă ai scos două vorbe. Așa tăcută ești tu de felul tău? Știu prin ce treci. Fiecare am trecut la un moment dat prin aceeași stare.
Vorbele Roșcatei au trecut pe lângă urechile Minodorei fără ca aceasta să le perceapă sensul. Ochii ei au poposit pe chipul unei tinere de la o masă mai îndepărtată, ce părea a fi cea mai tânără și aducea cumva cu Monica ei. Deși era o femeie în toată puterea cuvântului avea parcă același aer feciorelnic aceeași statură, ba chiar și culoarea părului parcă era aidoma.
- De ce a ajuns aici femeia de la masa din colț, știi? O întrebă Minodora cu gândul aiurea.
- Care femeie?
- Cea cu părul buclat.
- Aaa... Matracuca aia! E o japiță și jumătate. Mai multe chestii din câte am auzit. Complicitate la tâlhărie și trafic de droguri. Magda o cheamă. Mai are un an și scapă.
- Dar țăranca în vârstă cu batic pe cap? Femeia ce s-a așezat cu două scaune mai în dreapta...?
- Aia e tanti Viorica. E viețașă. I-a crăpat capul bărbatului ei într-o noapte cu securea. În rest e foarte de treabă. Ai să o cunoști și tu că se comportă cu toate de parcă ea ar fi Maica Tereza. Cea din dreapta ei e Sanda, spuse Roșcata indicând o deținută ce părea mai răsărită. Asta nuș’ce îmbârligături avea pe la minister... Mă rog... Fiecare afară este cu legăturile ei. Complicitate la trafic de persoane. Ãsteia i-aș suci eu gâtul într-o noapte conchise deținuta. Cea cu bluză roșie, e Ruxandra și-i condamnată pentru omor din culpă. Din câte am auzit, cică ar fi lovit pe cineva pe trecere.
- Taci! Nu-mi mai spune nimic. Sau mai bine... nu! Ce facem acum?
- Mergem în cameră, îi răspunse Roșcata mirată de infantilitatea întrebării.
Sclave ale acelorași rutini cotidiene, celelalte deținute se deplasau grăbite rând pe rând spre locul de spălare a veselei. Minodora și Roșcata le-au urmat fără a-și mai spune nimic.
Odată reîntoarse în camera care acum Minodorei i se păru a fi și mai strâmtă, aceasta se așeză pe unul din scaunele libere găsite lângă o măsuță și-și lăsă privirea să alunece peste chipurile celor ajunse. N-a trecut însă nici un minut când Barosana cu un ton imperativ o luă la rost:
- Ai obosit deja? Þi-ai umplut burta și acum ești la siestă? Caută-mă pe la baie și cât stai acolo fă mișto de closete.
Minodora, se ridică însă neînțelegând ce dorește aceasta, o privi întrebătoare pe Roșcata. Femeia, dându-și seama că nu pricepuse, așa că o edifică:
- Trebuie să mergi să faci curat în baie.
- Unde găsesc cele necesare pentru curățenie? Întrebă Minodora pe cele de față.
- Vezi că sunt puse într-un compartiment dezafectat adăugă Roșcata aruncându-i o privire mâhnită în fugă.
Pe holul lung toată forfota s-a risipit. Doi gardieni se plimbau alene încoace și-ncolo plictisiți. Văzând-o îndreptându-se înspre locul cu pricina, au schimbat între ei priviri cu subînțeles. Minodorei i-a fost greu să priceapă această atitudine destul de vizibilă. În sinea ei se bucura că avea o ocupație, că era singură și ceva mai departe de zumzetul camerei comune. A găsit ușor cele necesare și plină de aplomb s-a apucat de lucru îndepărtând urmele de apă rămase după duș. Nici nu și-a dat seama când pe ușa lăsată întredeschisă, înăuntru a pătruns unul din cei doi gardieni, cel mai burtos. N-a fost deloc mirată și considerând că asta este procedura și-a văzut mai departe de lucru.
Înfierbântat la maxim, printre gâfâituri, gardianul a târât-o, ținând-o strâns de păr în compartimentul unui closet. Presiunea nebănuită exercitată asupra capului a obligat-o să cadă moale pe capacul toaletei.
- Acum păpușico ești a mea că nu degeaba ai fost trimisă aici spuse acesta în timp ce o viola.
Minodora închise ochii într-o dorință acută de a se risipi undeva în neant. Frica și greața au pus stăpânire pe întreaga ei ființă. Tremurând din toate încheieturile și-a abandonat orice dorință de a se opune. Nu mai voia nimic altceva decât că totul să se termine cât mai repede.
Într-un târziu simțindu-se pângărită până în adâncul sufletului, cu ultimele puteri s-a târât până la chiuvetă, unde cu apă rece a îndepărtat ultimele urme rămase, în timp ce fără a spune vreun cuvânt, gardianul a ieșit fluierând satisfăcut.


- va urma -