Totul a început într-o seară geroasă de iarnă, într-un sat liniștit unde doar păsările cerului, libere și nestingherite cereau zgomotos pe la câte o fereastră mici firimituri de pâine. Noaptea, în măreția ei, paznic al tainelor și martor al iubirii cântate de poeți veghea la siguranța muzelor dornice să zburde printre linii melodice și poezie.
În acea seară, într-o casă țărănească simplă, unde doar focul sobei fremăta și ofta adânc a nerăbdare se născu un băiețel cu ochii-i de lumină și chipul asemănător suspinului adânc. Privirea lui putea dezgheța suflete dar, totuși, ascundea o mare suferință.
În urmă cu foarte mulți ani, „Marea Carte a Destinelor” descria în amănunt viața unui om, dar fără a i se preciza numele. În Carte i se spunea „tânărul cu nume mare”. Mai stătea scris că, nu va cunoaște dragostea adevărată decât pentru puțină vreme și nu mică va fi trădarea așa-zișilor prieteni. Va fi neclintit în fața principiilor, nu se va dezice de ele iar, spiritul crâncen, devotat dreptății, îi va aduce doar necazuri din partea celor care pun mai presus politicul, interesul personal decât omenia și bunul simț. Acest copil, născut în atâta liniște, unde doar în pustietate mai găsești, acest viitor „tânăr cu nume mare” avea să ofere bucurie nemărginită multor generații, cântând universul și romantismul naturii lui.
Doi îngeri i-au fost alături la naștere și amândoi au trăit sentimentul amărăciunii la vederea destinului său.
- Vom putea, oare, să-i oferim ceva ca răsplată pentru dreptatea și dragostea lui față de oameni, întrebă unul dintre îngeri.
- Nu, răspunse celălalt înger. Dumnezeu i-a dat harul de a-și apropia muzele și, astfel, să aibă, sufletește, alături de el, oameni minunați din toate generațiile care îl vor urma. Și, abia ce rosti îngerul ultimele sale cuvinte și camera în care se afla copilul se îmbrăcă în miresme de pădure tânără, de nuferi proaspăt înfloriți și arome de flori de tei. Niciodată iarna nu oferise pământului atâta alb și nici cerul stele-ochi limpezi pentru luminarea cărărilor și aleilor călcate de îndrăgostiți. Ape tulburi se limpeziră deodată și toate păsările cerului începură să cânte în cor 39 de versuri de slavă și mărire, bucurie și încântare, un ceresc recital pentru viitorul „tânăr cu nume mare”, Mihai Eminescu.

11 ianuarie 2012