Sfâșiată de povara momentului, Minodora s-a retras în cameră unde așezându-se pe marginea patului s-a lăsat pradă gândurile care fără voia ei se roteau în jurul acelorași invariabile întrebări: „De ce mie? De ce iar? De ce eu?” „De ce, trecutul se întoarce, lovindu-mă din nou cu atâta înverșunare? Oare cu ce-am greșit Doamne?”
Încerca plină de revoltă să le alunge, dar întrebările nu veneau singure. Imaginile ce le însoțeau erau amintiri frustrante pline de neputință transformate în ură care i-au răvășit atunci existența iar acum s-au întors pentru a o răpune. Agresiunea suportată a determinat-o, să se regăsească în una din întâmplările în care cel căruia destinul îi atribuise calitatea de unchi, procedase la fel.
Era în clasa întâi când acesta s-a mutat la ei acasă. Atunci n-a priceput exact de ce, dar crescând, adevărul înțeles de ea, tindea să-i dea lui dreptate, ori de câte ori acesta afirma că nevasta lui e nebună. Ce dacă-și iubea copilul? Părinții nu o iubeau pe ea? Numai un om nebun poate să acuze pentru așa ceva. De ce să facă închisoare pentru asta? Chiar și mama ei care-i era soră, tot de partea lui era, blamându-i jumătatea pentru acuze nereale.
„Aș putea băga mâna-n foc pentru fratele meu că doar am crescut împreună. El nu e capabil de așa ceva! Nici moartă nu pot crede una ca asta. Și-o fi găsit ea un amant și acum nu știe cum să scape de tatăl copilului ei. Nenorocita dracului, a dat cu piciorul în tot... pentru ce? Crede că altul o să-i crească copilul cum ar fi făcut-o el? Nu putem Gheorghe, nu-l putem lăsa pe drumuri. Măcar până-și găsește un loc de muncă, eu spun să-l găzduim. Oricum avem camera de oaspeți... N-o să roadă din pereți dacă va sta o vreme în ea. Cât despre o farfurie cu mâncare.. o dai și unui străin... d’apoi unei rude atât de apropiate?”
A spus mama Minodorei de atunci la eliberară lui. Plină de năduf și-a convins astfel bărbatul să accepte acel gest de omenie.
Cuvintele ei, străbăteau timpul poposind prin noianul cu amintiri răscolite ale femei.
„Hmmm... De-ar fi știut ea pentru cine garantează cred că și-ar fi blestemat și sânul din care a supt” conchise tristă Minodora, deschizând poarta secretului ce-i întunecase existența dea lungul vremii.
Era în vacanța dintre clasele a șasea și a șaptea, când bucurându-se de o plimbare cu prietena ei prin aleile parcului din preajmă nici nu și-a dat seama că soarele încet, încet mergea la culcare. Știind că părinții ei au plecat la o înmormântare în provincie, s-a simțit invadată de euforia libertății dorite. Nu avea nici o teamă de unchiul Valer în supravegherea căruia a rămas acasă. Acesta întotdeauna era calm și zâmbitor când îi vorbea și întotdeauna o copleșea cu atenție deosebită care-i făcea plăcere. „Mânuța mea frumoasă” era apelativul des auzit când se nimereau singuri prin casă. În acele momente o privea într-un fel anume, gândindu-se la lucruri doar de el știute fără ca ea să înțeleagă de ce.
În acea seară, se distra de minune cu prietena ei. Răcoarea a mistuit arșița din timpul zilei, astfel că era o binecuvântare pentru cele două să-și petreacă timpul în aer liber. Chicoteau amuzându-se pe seama celor doi colegi de clasă ce le urmăreau îndeaproape încercând să capteze fiecare cuvânt rostit de ele. Băieții se amuzau teribil repetând cele auzite determinându-le și pe ele să râdă. Binedispuse, ele încercau să-i prindă în plasă cu tot felul de afirmații năstrușnice mizând pe neatenția lor, care să-i împingă în capcană.
Tocmai atunci când se simțea cel mai bine, s-a auzit strigată de la balconul blocului din preajmă. Era unchiul ei, ce îi făcea semn să se întoarcă acasă. Nevrând să-l supere și-a luat rămas bun de la copiii ce o însoțeau și ascultătoare i-a împlinit dorința.
Odată intrată a fost surprinsă de vocea deosebit de aspră a acestuia care turbând de furie o apostrofă:
„Deci așa stau treburile nu? Te plimbi, râzi și te distrezi cu băieții noaptea? Ei lasă că-ți arăt eu ție băieți!” I-a strigat, îmbrâncind-o înspre camera lui. A urmat o lovitură puternică în ficat, lovitură care a pus-o la pământ. Șocul și durerea i-au paralizat orice reacție deși, ar fi vrut să țipe, ar fi vrut să fugă, ar fi vrut să se ascundă undeva din calea acelui animal cu chip de om. Nimeni, niciodată nu s-a comportat așa cu ea. Pe acest amănunt miza și el, astfel că pentru a o silui, nu a fost o problemă.
„Nemernicul! Mi-a furat bucuria copilăriei, Mi-a smuls aripile inocenței neștiut de nimeni! Dacă aș fi avut atunci curajul de a-i spune mamei... Dacă ar mai fi trăit cu siguranță că până la urmă eu personal i-aș fi pus capăt zilelor,” medită Minodora plimbându-și absentă privirea prin încăperea unde sporovăila celorlalte deținute se transformase într-un zumzet monoton.
Până în anul întâi de liceu, teama că se vor îndeplini amenințările lui, a împiedicat-o să mărturisească cuiva toată scârba strânsă în suflet de-a lungul timpului. Cum să-i mărturisească mamei așa ceva? Tocmai ei care o învățase că virginitatea este cea mai de preț valoare a unei fete? Categoric nu putea povesti nici prietenelor despre coșmarul prin care trecuse atunci când prin forța împrejurărilor a fost obligată să-i cedeze poftelor lui animalice. Ar fi arătat-o cu degetul și mai mult decât atât, mică localitate ar fi catalogat-o ca fiind o stricată. Nu-și dorea asta, așa cum nu voia să-i dea lui posibilitatea de a o învinui, cum o amenința de fiecare dată.
„Uite că Dumnezeu n-a mai permis ca tot acel calvar să se perpetueze la nesfârșit. A făcut El dreptate mult mai bine decât ar fi făcut-o vreo justiție umană” se gândi Minodora amintindu-și de sfârșitul torționarului său. „Păcat însă că pentru această judecată, la plată tot cel nevinovat a fost pus.”
S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple la un moment dat. Adevărata lui față a ieșit la iveală așa cum era, hidoasă. Patima lui bolnavă pentru copii a depășit perimetrul domiciliului după ce ea s-a mutat în chirie la oraș. Admiterea Minodorei la liceu, i-a deschis poarta despărțirii de tot ce a fost urât în casa părintească dar nu-i alungase spaima descoperiri secretului ei.
Motivul trecerii lui Valer în neființă l-a aflat cu inima strânsă de frică, din cele povestite în sânul familiei după epuizarea evenimentului.
Totul s-a întâmplat în acel parc blestemat din apropierea casei, când într-o seară, pe una din aleile pustii, o fetiță de nici zece ani se întorcea de la școală. Pentru a scurta drumul, aceasta se angrenase în traversarea parcului. Voia să ajungă cât mai repede, pentru a-și însoți tatăl în obișnuita plimbare de seară a câinelui lup ce-l aveau în posesie. Îi plăceau acele clipe în care, companionul zburda vesel pe lângă ei, în timp ce ea îi împărtășea tatălui tot felul de petrecanii copilărești desfășurate în școală.
În acea seară însă, lucrurile n-au mai decurs după tipicul obișnuit. Văzându-și victima singură pășind pe aleea întunecată, Valer cu un cuțit în mână, s-a năpustit asupra ei, surprinzând-o cu o lovitură puternică care a proiectat-o direct într-un boschet. Apoi pedofilul a încercat să-i scoată pantalonii, sugerându-i cu arma să nu scoată nici un cuvânt.
Obișnuința a făcut ca în timp ce se petreceau toate astea, tatăl fetei să-i iasă în întâmpinare însoțit de câine. La scurt timp după intrarea celor doi în respectivul loc de agrement, patrupedul își pierduse orice urmă de supunere, manifestând o agitație greu de imaginat. La un moment dat s-a smucit atât de puternic din lesă încât aceasta s-a desprins din mâna stăpânului, iar câinele primind libertatatea de mișcare dorită, a zbughit-o spre ținta precisă, exact acolo unde mica lui prietenă era agresată.
Îngrozit că ar putea ataca pe cineva nevinovat, posesorul patrupedului l-a urmat în fugă.
Surprins de neașteptata turnură a situației, în dorința de a evita colții fiarei atacatoare, violatorul, abandonându-și victima, fără a sta pe gânduri a înjunghiat câinele în burtă, pregătindu-se de fugă.
Stăpânul animalului văzuse o parte de scenă, dar nu știa că fața lui este victima aceleiași brute. Strigătul ei disperat venit din spatele boschetului, l-a făcut să-și dea seama într-o clipă de grozăvia situației. Cu o forță înzecită de adrenalină ce începuse să-i înfierbânte trupul, bărbatul a căutat ceva... iar privirea i s-a oprit pe o scândură a băncii dezafectate din imediata apropiere. Cu ea, l-a lovit în cap pe violator, o dată... de două ori... până când acesta a căzut inert ca o cârpă uzată.
A chemat apoi poliția, și totul s-a terminat cu o detenție de zece ani primiți de tatăl feței pentru lovituri cauzatoare de moarte. Pentru că totul s-a desfășurat repede și fără martori, acesta, n-a putut face dovada intenției de viol inițiată de pedofilul ucis.
De toate astea a luat act Minodora după înmormântare... N-a vrut să participe la conducerea pe ultimul drum al lui Valer, motivându-și absența prin imposibilitatea de a lipsi tocmai în perioada tezelor.


- va urma -