agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 719 .



Fantasme 10. Hoinari
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [viplo ]

2012-02-19  |     | 



Pe copil îl trezise sforăitul lui Șchiortu. A dat ușor la o parte ramurile boschetului, care închipuiau ușa dormitorului de vară și s-a dus la izvorul lui Eminescu să se spele pe față. Înviorat, ochii îi căzură pe un pahar de înghețată din plastic. Îl umplu cu apă și se întoarse la adăpostul improvizat. Câinele încă dormea sforăind, cu limba atârnându-i din gura întredeschisă. Uscatu aruncă toată apa în capul lui Șchiortu și animalul sări urlând îngrozit de sperietură, dar și de durere. Își mușcase limba. O luase la fugă pe aleile parcului în timp ce copilul se tăvălea de râs. În cele din urmă s-au liniștit amândoi, iar copilul i-a prezentat câinelui programul pentru acea zi. Șchiortu se uita la el atent, însă cu o urmă de sperietură în ochiul teafăr.
- Șchiortule, uite cum stă treaba. În echipa mea nu se doarme peste program. Dacă dormi prea mult te îngrași, iar grăsimea nu-i bună. Te îndeamnă la lene. Dacă ești leneș, mori de foame. Vrem noi să murim de foame? Nu vrem. Apoi, să știi de la mine, care mă pricep la natură, cea mai frumoasă parte a zilei e dimineața. Adică ivirea zorilor. Dacă ai pierdut răsăritul soarelui, ai ratat ziua.
Copilul stătea pe o bancă în timp ce-i vorbea câinelui, iar acesta stătea cu botul pe labe în fața lui ascultându-l, aprobându-l uneori cu câte un lătrat.
- Sunt două motive pentru care vom sări peste micul dejun. Primul: eu nu pot lucra cu burta plină, iar noi acum trebuie să mergem la serviciu. Al doilea și cel mai important: nu avem nimic de mâncare și nici bani să cumpărăm nu avem. Concluzia? La muncă, puturosule, să ne câștigăm existența.
Câinele nu a înțeles mare lucru din discursul copilului, dar s-a arătat bucuros când au pornit pe aleile parcului, alergând prin iarbă și lătrând vesel, speriind păsăretul de prin boscheți. Traversară parcul și o luară spre Podul Izvor. Trecând pe lângă o covrigărie mirosul îi leșină la stomac. Șchiortu se opri schelălăind, dar copilul își învinse slăbiciunea de o clipă și porni mai departe.
- Hai, prietene, că încă nu-s copți covrigii. Muncim o oră și ne întoarcem când or fi gata.
Câinele se desprinse cu părere de rău de ușa covrigăriei și-l urmă pe băiat. Ajunși pe malul Dâmboviței, băiatul îi prezentă situația.
- Aici lucrăm noi. Pentru că e prima ta zi, stai pe trotuar și te uiți cu atenție la ce fac eu. Ochii cât cepele pe mine.
Câinele scoase un lătrat.
- Ai dreptate. Ochiul cât ceapa.
Scoase o cârpă din buzunar și, când mașinile se opreau la semafor, mergea printre ele și le ștergea farurile. Dacă șoferul îl claxona, nu mai pierdea timpul și se muta la altă mașină. Mulți îl goneau, înjurându-l, însă la trei-patru semafoare tot căpăta ceva mărunțiș.
Șchiortu îl urmărise atent un timp și dintr-o dată se duse și el, apucându-se să lingă farurile.
- Hei, bătrâne, îi strigă Uscatu bucuros, prinzi repede! Ai intrat în afacere.
Șoferii erau încântați de spectacol și nu trecea semafor să nu capete un bănuț.
După două ore a hotărât să ia pauza de masă. Parcă înțelegându-l, Șchiortu s-a dus glonț la ușa covrigăriei.
- Știi ceva, e prima ta zi de muncă și merită sărbătorită. Te duc la patiserie.
După ce au mâncat câte o merdenea și o plăcintă cu mere, Uscatu s-a gândit că munciseră destul pentru acea zi și n-ar strica să-i prezinte noului prieten proprietățile pe care își închipuia că le deține în centrul bătrânilor București.
O luară în sus pe bulevard. Se oprea în fața câte unui magazin sau restaurant mai arătos și îi prezenta lui Șchiortu povestea acelei proprietăți.
- Uite, bunul meu prieten, magazinul acesta de bijuterii l-am câștigat într-o noapte la poker de la un bătrân evreu. La răsăritul soarelui s-a împușcat. Nu a suportat pierderea. Restaurantul de peste drum l-a construit străbunicul meu în secolul trecut cu banii obținuți pe o moșie din Teleorman, vândută cu o săptămână înainte de marea răscoală de la 1907. Într-un timp a fost cel mai pretențios restaurant din București, dar eu prefer să nu iau masa aici. Portarul îmi este antipatic.
Șchiortu nu-l contrazicea cu nimic, atât de firești îi păreau toate. Ajunși în față la Hotel Grand Boulevard, băiatul grăbi pasul.
- Pe ăsta i l-am dăruit unei dansatoare de cabaret pe care am iubit-o la Paris. Am cunoscut-o la Moulin Rouge. A fost o dragoste pasională, dar care a ars prea intens. Mi-a pârjolit jumătate de inimă. Am fost bucuros să scap de ea cu acest cadou, înainte să mi-o pârjolească și pe cealaltă. Hai mai repede. N-aș suporta s-o reîntâlnesc.
Au luat-o pe Calea Victoriei în sus, spre Șosea. Copilul i-a mai prezentat câteva proprietăți, apoi s-a oprit în Piața Revoluției.
- Știi, Șchiortule, io nu înțeleg de ce râd oamenii de monumentul ăsta. Zic că seamănă cu un cartof înfipt într-o țeapă s-au cu o măslină într-o scobitoare. Mie îmi place. Parcă ar fi o cometă străpungând universul. Chestie de gusturi. Uite și Palatul Regal. Mi l-au luat când au venit comuniștii, iar după revoluție au uitat să mi-l dea înapoi. Nici nu-l mai vreau acum. Avem palatul nostru în Cișmigiu. Hai, mai bine, să luăm o gustare la Hilton.
Trecură prin fața luxosului hotel, iar portarul, un negru imens, numai zâmbet, își scoase pălăria în fața lor, măturând cu ea covorul roșu de la intrare.
- Monsieur Ouscatu ne face onoarea să ne viziteze?
- Nu, Jean. Sunt numai în trecere. Ți-l prezint pe prietenul meu, Șchiortu.
- Oh, enchante! își arătă negrul dantura impecabilă.
Câinele se dădu înapoi speriat, dar parcă mai mult mirat de ciudatul portar.
- E puțin timid. Marele șef este?
- Desigur. Îl găsești la el în birou.
Intră pe o poartă mică în curtea din spate a marelui hotel și acolo bucătarul șef, care avea o slăbiciune pentru căciula lui de blană, îi oferi un sandwich cu piept de pui. Afară, l-a împărțit bucuros cu câinele. Ajunși pe Bulevardul Magheru, băiatul s-a gândit că n-ar strica să mai muncească o oră-două. De obicei lucra numai la podul Izvor, dar dacă tot ajunsese prin centru, de ce să nu câștige și aici niște bani. Văzând că are succes cu Șchiortu, i-a venit ideea să-l bage serios în afacere. A rupt cârpa lui în două, i-a legat câinelui o bucată pe laba beteagă și l-a învățat în parcarea de la magazinul Eva să șteargă farurile mașinilor, așa cum făcea el. Animalul a prins repede mișcarea, părându-i-se o joacă. Într-o oră au câștigat atâția bani cât să le ajungă o săptămână, dar n-au avut parte de ei.
Uscatu s-a trezit înșfăcat de trei țigani și dus între mașinile din parcare. Aici l-au bătut de l-au lăsat lat și i-au luat banii. Nimeni nu a intervenit, zicând că se bat aurolacii între ei. Șchortu mușcase și el câteva picioare, însă îl loviseră cu o bâtă în cap de îl leșinaseră.
În cele din urmă, băiatul fusese văzut de un polițist, care chemase salvarea și a ajuns la spital.
Câinele a rămas lângă un gard, unde căzuse cu sângele șiroindu-i din cap și din gură.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!