- Ai de gând să trezești copilu’?
Bărbatul nu răspunde, iar figura lui aduce tot mai mult cu o cuctă sub presiune. Cu urechile ciulite spre camera lui Corneluș, doamna Gojan lasă să treacă câteva secunde tensionate. Între timp bunica îi șoptește ginerelui purpuriu:
- Să nu uiți să te descalți, copile... Parchetu’...
- Uuu...
Domnul Gojan este brusc eliberat din ferma și neașteptata strângere de mână doar pentru a fi supus unui atac violent de sugestii și observații, toate șuierate în surdină:
- Ești ultimul bou al pământului. Asta e o chestie așa de clară, că mă mir cum nu te ia cineva la fermă. Singura întrebare care mă chinuie este de ce m-am măritat eu cu tine? (schimbă brusc direcția) Tu cât de proastă ai putut fi? M-ai lăsat să mă duc după primul burtos cu motocicletă și geacă de piele.
Bunica adoptă tăcerea prudentă a școlarului scos la răspuns. Tirul revine la ținta inițială:
- Iar mi-ai reglat aiurea temperatura în scaun, dobitocule! Am făcut pe fachirul și la dus și la întors. Că dumnealui se pricepe grozav la tehnică, sigur că da, o fi ceva setat greșit, da’ cum să nu... Setată greșit o fost mă-ta când te-o făcut! Amețitule, numai tu ești de vină! Uite ce m-a îmbăloșat odorul tău de Hagi și mi-a distrus costum de 3000 de lei. Ești conștient că așa ceva nu se mai găsește decât la reduceri? Și chiar acolo n-am ajuns. Spune ceva și nu te mai ține de puță când vorbesc cu tine!
Încă foarte confuz, creierul domnului Gojan încearcă să facă puțină rânduială în amestecătura de înțepături verbale și inghinale.
- Ce ai cu Hagi?
- Vreau să dispară, du-l pe șantier sau la bază, sau la dracu’, nu mă interesează, eu pe aici nu vreau să mai aud de Hagi decât la televizor, că ăla săracu’ în afară că antrenează ca cizma, nu face rău la nimeni.
Ei, ăsta n-a fost un comentariu inspirat. Multe poate duce un suflet de român, dar la campionul României se trage linie. Sufocat de indignare, domnul Gojan ridică un deget borcănat.
- Te rog să nu te iei de rege. Ai puțin..ăă... puțin respect.
- Ai înviat? Dă-l dracu pe rege, pe mine să mă scapi de potaie. Ai înțeles?
- Îl duc la bază, să păzească utilajele.
- Bravo! Totuși în locul tău n-aș renunța la alarmă.
- Să știi că m-ai supărat cu Hagi, e cel mai mare campion al unei generații...
- Da’ termină odată cu fotbalul. Avem altă problemă. Mult mai gravă.
Femeia tace. Asta pentru domnul Gojan are semnificații mult mai profunde decât orice discurs. Se așază pe canapea cu o mână la gură.
- A murit mama?
- Vezi că ești tâmpit? Þi-am spus că e grav, ce nu pricepi?
- Aha...
- Nici un aha, e vorba de Corneluș.
- Băiatul meu? (s-a și lansat pe traiectoria camerei adormitului)
- Stai pe loc! Doarme.
- Păi atunci ce bai...
- E distrus.
- Deja?
- Cum deja?
- Păi are numai 11 ani. S-a procopsit deja cu prietenă?
- Vorbești tâmpenii. E distrus dar nu știm de ce.
- Ahaaa...
- Nu te mai fă că înțelegi, că nu-ți stă bine. Dacă eu și mama n-am priceput până acum, tu ce șanse crezi că ai?
Între timp a deschis ghiozdanul și scotocește printre caiete, cărți și două sandwichuri stricate. Scărpinându-și chelia, soțul încearcă să-și aducă aminte ceva catastrofe din copilărie.
- Păi să vedem, poate îl doare o măsea...
- Mamă, vorbește tu cu el, eu nu mai pot.
Bunica preia bucuroasă ștafeta.
- Nu-l doare nimica copile, e sănătos, la prânz a mâncat foarte bine. I-am dat și supliment, din porția mea.
- Păi atunci?
- Pare foarte necăjit, ceva la școală l-a răscolit, poate chiar l-a atins sentimental...
Ginerele a terminat cu chelia și acum își sondează urechea stângă.
- Sentimental…ei na, l-o fi bătut vreun derbedeu.
- Vai! Nepoțelul bunicii, cum să-l bată pe așa copilaș bun? În plus, Corneluș e cel mai voinic din clasă, că doar îl hrănește bine bunica.
În sfârșit un răspuns satisfăcător. Fața rotundă a domnului Gojan se dilată la maxim sub presiunea unui zâmbet larg care-i dezvăluie atât mândria paternă, cât și o generoasă strungăreață. Imaginea pare desprinsă din cartea de zoologie, capitolul dăunători ai agriculturii, mai exact secțiunea dedicată hârciogului de șes cu fălcile doldora de boabe de grâu.
- Bine zici, seamănă cu taică-su. Ce vremuri faine, mamă soacră, mi-aduc aminte...Cum prindeam un tocilar din ăla prost și cu ochelari, îi trăgeam câte-o bătută de-i zburau cărțile, hi, hi… Dumnezeii lor de handicapați! Hi,hi,hi...
Doamna Gojan îi aruncă brusc două caiete în brațe.
- Nu mai râde boule! Caută!
- Ce să caut, femeie?
- Indicii.
Actuala provocare îl ia pe viitorul Sherlock Holmes puțin pe nepregătite.
- Păi stai să mănânc ceva…(soția îl fixează scurt)...mai târziu, sigur, după ce găsesc...ăăă...indicii.
Bunica se apropie și ea, smerită.
- Alinuța, poate pot și eu ajuta...
- Ia de-aici și taci!
I-a dat sandwichurile pe jumătate putrezite. Bunica le privește melancolică, ca pe niște poze de la propria nuntă.
- Ah, îmi amintesc. Alaltăieri i-am pus salam de Sibiu și cașcaval Năsal...De aceea mirosea așa în toată casa...
Domnul Gojan o privește plin de amărăciune.
- Mda, și dumneaei mă acuză că-mi put picioarele. Frumos vă șade la amândouă… De trei ori m-am spălat.
Soția nu se lasă intimidată.
- Ia nu te mai plânge că ți-a prins foarte bine. Ai uitat când am fost la vecini în vizită și au mutat masa pe terasă? În toiul iernii.
- Acuma și tu, ăia-s bolunzi la cap, doar nu mirosea așa rău.
- Nu, nu. Când te-ai descălțat le-a vomitat pisica.
- O fi mâncat ceva...
- Mai taci, că mă colbotești de cap. Ai găsit ceva?
Cu nasul băgat într-un caiet plin de mâzgălituri, domnul Gojan încearcă să citească:
- No, uite aici ce zice. "Spartanii își...își aruncau copiii bolnavi în...într-o prăpastie."
Bunica își acoperă proteza:
- No spune tu ce-i învață la școală!
Doamna Gojan intervine neîncrezătoare:
- Asta a fost acum sute de ani.
Domnul Gojan are pe moment una din foarte rarele sale licăriri de geniu:
- Păi da, tu, da’ Corneluș a aflat azi.
Impact profund. Doamna Gojan își aruncă privirea pe geam, în căutarea inspirației.
- E adevărat că e așa de sensibil...Dar la filme cu crime și bătăi și vampiri se uită tot timpul.
- Eu ți-am spus să nu-l mai lași. Ai uitat cum a vrut să exorcizeze câinele?
Bunica amărâtă:
- Parcă pe mine nu? M-a stropit cu mujdeiul făcut de mine și mi-a citit de pe calculator ceva cu apocalipsa maiașilor. Cică îl aveam pe dracu în mine.
Hârciogul de ginere nu pierde ocazia:
- Uneori le cam nimerește, socrela, hi,hi,hi...
Chițcăitul lui pare să aibă un efect teribil de enervant asupra celeilalte dăunătoare:
- Te plesnesc dacă te mai hlizești! Mă scoți din pepeni.
- Bine no, vorbim și noi...
- Uite mai bine ce-am găsit. (citește din alt caiet) "Ce pro...proastă e profa de...de română..." Și a desenat ceva cu cercuri, vezi tu dacă înțelegi...
Domnului casei nu-i ia mai mult de o secundă.
- Ah, ăstea-s ceva de umplut sutienul.
Doamna Gojan pune o mână la cupa stângă.
- Internetul ăsta! Mi-l nenorocește de mic. Să faci bine să-l cureți de prostii, că sigur de la calculatorul tău a luat.
Asta l-a rănit adânc:
- De la mine? Așa mă crezi tu?
Disprețul feminin e acum combinat cu plictiseala:
- Ai noroc că-i mama aici și-s io o doamnă. Ai uitat de luna trecută?
- Ce lună trecută?
- Vin eu, mamă, mai iute acasă și ce-mi aud din camera soțiorului meu? Niște chiuituri de ziceai că vine sfârșitul lumii! Eu, ca proasta, mă bucur, că am în sfârșit motiv de divorț, și când colo...
Soțiorul pare deodată foarte interesat de conținutul unui penar. Bunica ca de obicei încearcă să aplaneze conflictul:
- O fi fost un film de artă.
- Artă? Ãsta la artă sforăie de tai lemne pe el. Mi-e rușine să-l scot la un teatru.
Discuția devine tot mai periculoasă, în consecință victima încearcă să preia inițiativa:
- Eu zic să depășim momentul și să ne concentrăm la copilul nostru. Să nu uităm problema gravă și...
- CE FACEÞI?!!

Șoc general.
Bunica intră convenabil într-o mini-comă. Soții Gojan, mai responsabili, au încremenit cu caietele în pumni. În ușa sufrageriei se află rodul iubirii lor, Corneluș, privindu-i cu o consternare ce n-a mai fost consemnată de pe vremea gloriei Imperiului Roman, în acel moment de cotitură când marele împărat Gaius Iulius Cezar a fost întâmpinat călduros de Brutus și alți prieteni devotați. Vorba juniorului este înecată de indignare:
- Scotociți...în lucrurile...mele?
Chiar dacă în primul rând este mamă, doamna Gojan este și consilier juridic al primăriei Cluj-Napoca, veche cetate romană și medievală, așa că e prima care-și regăsește prezența de spirit. O prezență de spirit care a făcut-o celebră, chiar dacă numai în cercuri foarte restrânse.
- Corneluș, te-ai trezit dragă?
Copilul nu se lasă păcălit. Consiliera adoptă zâmbetul cuceritor care la locul de muncă i-a adus nu mai puțin de 6 măriri de salariu și 19 excursii în străinătate.
- Uite, ne uitam și noi, că suntem foarte îngrijorați de tine. Tu ai un necaz și noi ca părinți...
- Dar n-aveți dreptul! Răilor!
La așa vorbă, domnul Gojan are un acces de demnitate total deplasat.
- Măi copile, vezi cum vorbești cu părinții!
Soția e la post:
- Tu să taci!
Tace. Bunica a început să respire, ăsta e semn că-și revine. Mama continuă duios:
- Corneluș, te rog să ne spui ce s-a întâmplat, te roagă mama frumos...
Să fie poate vocea liniștitoare, să fie durerea cumulată de prea mult timp, sau poate numai dorința de a merge la toaletă...cert este că răspunsul frământărilor Gojene lovește brutal, definitiv și mai presus de toate, tragic.
- Profa de geografie mi-a dat trei! Trei! Acum știți. Sunteți fericiți?
Departe de ei asemenea trăiri. Poate simțindu-și inutilitatea, bunica își reia coma de unde a lăsat-o. Odată bomba lansată, copilul se refugiază în viteză la adăpostul ușii de la baie, se pune pe veceu și așteaptă încrâncenat desfășurarea evenimentelor.
Doamna Gojan își privește stupefiată soțul. Acesta simte nori negri adunându-se asupra Clujului.

Tragedia familiei Gojan e pe sfârșite.

Tragedia profesoarei de geografie va să înceapă.