Măști, teatru, sincronizări, defecte, oare când vom învăța să trăim? Bărbat, femeie, aceleași dureri, năvalnic sânge ; te iubesc, te urăsc, balans nebun și nu mai știu de ziua de mâine mai vine. Sunt un nebun, iubesc gara ocolind sau spărgând barierele vieți mele, stau în așteptarea sufletului meu, destinul meu este țăndări, mă simt ca o oglindă spartă, șapte ani de nenoroc. Măști, prea multe măști în viața ca un carnaval la Veneția, în jurul nostru o apă, ne înecăm în noi ca ultimii atlanți, măști prea multe măști. Astăzi sunt sec, mă simt o scorbură în copacul vieții, lumea petrece, calendarul mayaș se termină, cercetători care nu au trăit niciodată prevestesc sfârșitul, laboratoarele asta spun, că noi vom muri, păi când am trăit? Teatru, așa este scenariul, trebuie să avem și apocalipse; peste tot nimicul care suntem vine un nimic și mai mare, neantul. Teatru, jucăm roluri, suntem prorocii blestemați ai propriului Eu, așa este piesa, am uitat că suntem oameni, plecăm la slujbă, eu mai filtrez cu o vecină, urmărim cu interes știrile, avem nevoie de informație, nu putem sfârși ceva fără să nu avem informații, mai vorbim pe mess, eu înjur, discuțiile virtuale se lungesc și ne regăsim sufletul pereche dincolo de monitor. Teatru, va cădea cortina, noi ne admiram rolurile, ne aplecăm în fața spectatorilor în ovații care ne ating orgoliul mereu nesatisfăcut, un nimfoman declarat, nesătulul pas înainte, eu mă culc cu o străină; teatru, te iubesc, te urăsc, străini de noi ne iubim apocaliptic, ultimul orgasm, ultimul geamăt ne găsește doi străini într-un pat, teatru, cade cortina. Sincronizări, timp real, ceasuri, ore, secunde, trebuie să fii prezent în timp, să fii prezent într-un loc, la o anume dată și viața ta va fi împlinită, eu absent nemotivat, potrivește-ți ceasul iubire după al meu, așa poate voi fi prezent prin tine. Sincronizări, tic-tac, pendulăm între a fi și a nu fi, dar când am fost, iubito, spune-mi ora exactă, mai știi când te-am înșelat prima dată? tu plângeai, eu te mințeam în ochii, tu te apărai cu lacrimi, sincronizări, timp neutru, tic-tac, te iubesc, te urăsc, sincronizări. Defecte, nimeni nu are defecte; este înțelept să le ascunzi, oricum vine sfârșitul, gândim prea mult să le ascundem, hai să le uităm, pe un peron vechi de gară vom urca mai ușori în ultimul tren spre dezastru, defecte, efecte greșite, nu avem mereu același rezultat, semeni vânt și culegi furtună, dar să uităm de uragane noi nu avem defecte. Cercetătorii au descoperit, ce? totul există de la început, am făcut pământul și apele și am văzut că este bine, totul a fost făcut, noi nu avem defecte, nu avem războaie nucleare, noi nu,uitați, uitați totul! loviți de Alzheimer veți intra iar în rai, rătăciților li se iartă orice vină, sunt aboliți de orice păcat; uitați de purgatoriu și vă veți trezi în paradis, fără defecte! Măști, teatru, sincronizări, defecte, oare când am trăit? Este seară. Gara este scăldată de apus, decorul este apocaliptic ca orice declin, te iubesc,te urăsc, Crin, tic-tac, fata-crin cu buze-păsări apare. Este singura persoană din viața mea care nu poartă mască, chipul ei se schimbă mereu, are sufletul pe față, nu poate minți, nici nu știe să mintă, ea mă iubește, dar ca om. Ce iubire, ce amăgire, tic-tac, noi ne iubim fără început și sfârșit, oare ne iubim? o simt, mă simte, suntem o singură simțire. Ea sigur mă face mai bun, pentru ea mă controlez, pentru ea nu mă mint, are grijă de mine și mă sprijină, ciudat rol, floarea să aibă grijă de grădinar, dualitate schimbată, noi învingem, cercetătorii sunt falimentari, mărul a mușcat din noi și s-a sfințit, apocalipsa este amânată.......La revedere, prieteni.......tic-tac!