agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1593 .



Melci fără case
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [viplo ]

2012-07-22  |     | 



Ieșisem din casa mea fără pereți direct în stradă.
Este bine să ai o casă fără pereți, pentru că ai uși peste tot, iar ferestrele sunt tot timpul deschise. Și nici cu zugrăveala nu îți mai bați capul. Tapetezi nepereții în culorile femeilor ce trec prin fața casei. Și pragul ți-l trec fără să știe, dar tu știi și ce este mai savuros pentru un om decât să știe că poate avea un lucru, printr-un gest simplu și firesc, dar, dintr-un sentiment de mărinimie, nu și-l însușește, prelungindu-i clipa de libertate iluzorie, care oricum va fi curmată de primul animal nescrupulos ce-i apare în cale, dar pentru tine senzația gustului fructului negustat este mai puternică decât a celui care l-a vârât direct în adâncul pântecelui, fără a-l mai trece prin filtrul simțurilor intelectului.
De fapt, nici acoperiș nu are casa mea. Tavanele nu sunt altceva decât niște limite. Frâne ale visării. Unii au tavane mai joase, alții mai înalte, după cum le-a hotărât arhitectul. Tavanul meu este încă agățat în cârligul unei macarale plutitoare prin univers și tot mai negociez unde ar putea fi ancorat. Deja am ajuns într-o dimensiune extra-atmosferică și, pentru că bulgărele ăsta de humă care ne ține legați de miezul lui se tot învârte, uneori am tavanul sub tălpi și atunci mă întreb cât de adânc îmi este acoperișul.
Când ies din necasa mea, casă a tuturor celor care, accidental și fără măcar să bănuiască, o locuiesc, îmi place să o apuc desculț peste spațiile verzi, în ciuda semnelor care te tot atenționează să nu calci iarba, de parcă nu din pământ și printre firele de iarbă ar fi ieșit viața și noi odată cu ea. În ideea că viața tot continuă să iasă din pământ, mă preumblu desculț pe pământ, nu pe asfalt, amestecându-mă cu viață.
Uneori trosnesc sub tălpi cochilii de melc, dar lor nu le pasă, mai degrabă considerând că au scăpat de o povară, pornind liberi în lume. Mă rog, cei pentru care apăsarea nu a fost prea grea. Mersul acestor melci fără casă nu este cu nimic mai rapid decât al celor care încă își cară în spate bolovanul, dar ei nu știu acest lucru. Ritmul vieții lor este același, numai că ei trăiesc cu sentimentul neirosirii.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!