agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-08-23 | |
Team Building
Aveam, pe vremuri, o echipă formidabilă a băieților de la IIRUC.Această gașcă umbla peste tot prin locurile mai interesante din județ, ba chiar și mai departe. Expedițiile predilecte erau vara, la afine, în Obcina Mare. Dar se venea și pentru zmeură, pentru hribi sau pentru ghebe. Intr-un weekend ne-am decis să plecăm la Moldovița, la afine. Ne-am trezit încă la cântatul cocoșului, ne-am echipat de zor, și am plecat la drum lung peste munți, prin poieni și păduri. După vreo 15 km de mers pe jos, expediția condusă de mine (cunoscător al locurilor) ajunsese la destinație, la capătul unui pârău numit Rașcovei, pârău întortocheat, cu cascade limpezi de apă de munte, cu cale ferată din aceea îngustă, “mocănița“, abandonată și ruginită. Ajunși la destinație, am constatat repede că afinele au fost răvășite și culese de alții în zilele precedente, nu rămăsese mai nimic. Descurajarea generală coborî pe fețele noastre, care venisem până acolo cu atâta elan. La îndemnul unuia dintre noi, toată lumea s-a așezat la marginea unei păduri, lângă un izvor limpede și rece, să se odihnească și să mănânce, ca să mai uităm de supărare. Apoi, aveam de gând să mergem să căutăm măcar niște hribi prin păduri, drept consolare. Și cum stăteam noi astfel – amărâți și îngândurați, în jurul unei mese improvizate întinse de soțiile din grup, iaca trece pe acolo o bătrânică mânând câteva vaci la deal. Era îmbrobodită cu o basma, cu-n suman gros, de lână, pe ea, în miez de vară, cu o botă lungă în care se sprijinea. Făcu ochii mari când văzu atâta lume în pădure așezată pe iarbă, ca la praznic. După ce ne dădu binețe, bătrânica rămăsese cu ochii pironiți la unul din membrii echipei. Era Dinu Lupușoru, inginer de la Centrul de Calcul Suceava, analist programator, care, nu se știe de ce, își lăsase o barbă lungă și întunecată, de arăta cel puțin ca un călugăr, dacă nu chiar ca un popă adevărat. Din cauză că cei din echipă i se adresau cu “părinte“, bătrâna ciuli urechile, deveni pe dată foarte evlavioasă, și-i zise: - Săru' mâna, părinte!... Cum de ați ajuns tocmai pe aici?... - Nu vezi, mătușă, suntem cam necăjiți, am venit la afine, am bătut atâta drum tocmai de la Suceava și nu mai este nimic de cules! Stai cu noi la masă și ia ceva de-ale gurii!... răspunse Dinu, cel vizat drept părinte. Bătrânica, mulțumită de atâta atenție din partea “părintelui“, se așeză și mâncă ceva prăjituri și ce mai era. După ce toată lumea s-a ospătat și după ce bău ceva de-și drese vocea, “părintele“ începu a ține o slujbă, în toată regula: - Miluiește-ne, Doamne, pe toți, miluiește, căci mare este îndurarea Ta... în vecii vecilor!... Răsunau văile și pădurile de glasul lui. Ce-i drept, avea un glas foarte frumos. Nici acum nu știu de ce nu s-a făcut popă, că avea darul preoției. Noi abia ne stăpâneam să nu dăm în vileag toată afacerea: ne ascundeam fețele unul după altul și ne prăpădeam de râs în sinea noastră. Dar bătrânica, plină de evlavie, lua lucrurile în serios, era numai ochi și urechi la slujbă. De la o vreme, am observat că bătrânica stătea în cumpănă, să zică, sau să nu zică ceva. Parcă-i stăteau cuvintele pe limbă. În fine, după ce soțiile strânseseră masa, bătrânica se hotărî, dar mai mult în șoaptă și mai ales înspre părinte: - Eu v-aș spune ceva… dar să nu mai spuneți la nimeni! Știu într-un loc… dincolo de pădure, un luminiș unde sunt afine întregi, încă neatinse anul ăsta de om!... Ne-am înveselit pe dată. Apoi bătrânica porni înainte pe o cărăruie prin pădure, iar toată echipa mergea în șir indian în urma ei. Când am ajuns la luminiș în mijlocul pădurii, bătrânica ne arată : - Iaca, aici îs afine încă neculese, o frumusețe!... Încă n-a umblat nimeni pe aici anul aista! Rămâneți cu bine… eu plec mai departe cu vacile mele! Săru' mâna, părinte! - Sănătate multă, mătușă Parasca!... Domnul să te blagoslovească și să-ți dea tot ce poftești! Toată lumea nu mai putea de bucurie. După ce bătrânica se mai depărtă în pădure, “părintele“ se porni să țină o slujbă de mulțumire pentru fapta ei cea bună, dar și pentru vreme frumoasă, cu glas tare, s-audă și bătrânica: - Miluiește, Doamne, pe roaba Ta Parasca, pentru multă bunătate ce sălășluiește în sufletul ei… Noi râdeam de ne prăpădeam, ne țineam de burtă să nu crăpăm de râs. Și, în timp ce glasul “părintelui“ încă mai răsuna în ecouri prelungi prin văile pădurii, echipa s-a pornit să culeagă afine. Într-adevăr, era un belșug de afine. Doar în vreo patru ceasuri umplurăm toate căldările. Ba încă am mai pus niște pungi de celofan la gura căldărilor, de le-am vârfuit și îndesat bine. Așa belșug de afine ca în ziua aceea n-am mai pomenit! Să trăiască bătrânica Parasca care ne-a dus acolo! Iată de ce este bine să ai cu tine și un popă, chiar și unul fals! Totul era ca acel popă să știe să țină o slujbă frumoasă în pădure! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate