– Rog respectuos trimișii speciali să intervină în mod eficient pentru rezolvarea acestei situații de netolerat, mai exact că Sahara – cea mai mare rezervă de nisip a lumii –, este în proprietatea a mai mult de zece țări. Cred că este acceptabil ca, în caz de nevoie, plătind 10-15 euro per țară – în dolari putem merge până la 20-25 –, să achiziționăm acest tezaur de neprețuit. Căci organizația noastră, clădită nu pe o juxtapunere incertă, ci pe o uniformitate stratificată, nu poate duce lipsă de un lucru esențial: nisipul!
Deja ne-am adâncit, cu 4-5 metri, toate râurile. În urma îndepărtării nisipului, pe maluri s-au format mici fiorduri pe deasupra apelor care curg jos, în adâncuri. Toți cetățenii ar trebui să ne sărute mâinile, pentru că prin aceasta am eradicat pericolul de inundații, deși uneori mai apare câte o viitură ivită ca din senin, inundându-ne parțial țările, însă nimic nu-i perfect. La momentul potrivit, vom cerceta și cauza acestora…
Ne trebuie nisip, o groază de nisip! Dacă Sahara va fi a noastră, vom putea asigura dispersia, nu numai nouă, ci și multelor generații ale adepților noștri aliniați frumos, unul după altul.
Vă întreb, cu tot respectul, cum putem sta noi liniștiți, noaptea, în așternuturile noastre, știind că n-avem suficient nisip? Eu, de exemplu, diminețile nu mai pot să îmbrac decât cămăși în carouri, într-atât sunt de afectat de această responsabilitate apăsătoare. Nisip! Nisip pentru popor! Nisip și melci, acestea două – adevărate concepte – sunt o garanție pentru viitor. Melcul, o bună pildă de urmat, merge încet, nu ajunge nicăieri, își cară casa în spinare, n-are pretenții și prestează zi-lumină, chiar și fără nisip. Să-mi spună cineva, ce am arunca, cu hărnicie și asudând, în ochii larg deschiși ai popoarelor noastre și unde ar dispărea toate acele oaze frumoase cu care, de-a lungul vieții, din punct de vedere statistic și printre picături, ne-am putut obișnui? Căci nu ne putem imagina o oază mai frumoasă decât cea născută din lacrimile curgând șiroaie din ochii plini de nisip!
Vă rog pe toți, având în vedere funcția pe care o deținem, să nu lăsăm de izbeliște popoarele noastre și să le asigurăm necesarul zilnic de nisip care să fie aruncat în ochi, pentru o Sahară tot mai înfloritoare!
– Zolika, Zsoltika, nu mai răcniți atât, asurziți toată grădinița! Măi copii, de unde ați făcut rost de atâta nisip? În general, aveați obiceiul să-l risipiți în toate părțile, iar acum, aici e de douăzeci de ori mai mult decât a fost.
– Băieți – se întoarse spre delegație Zoli, cu un zâmbet misterios –, nu cumva să vă scape adevărul, ea este doar una care face parte din ceea ce se numește popor și care se așteaptă la operațiunea nisip. În continuare: totul conform planului. Asta-i prima probă, aruncarea nisipului în ochi, ea este tocmai adecvată. Ne prefacem că suntem niște copii prostuți de grădiniță, cu toate că nici vorbă de așa ceva.


(Traducere din limba maghiară de Ildikó Gábos-Foarță)