Drumul care trece prin comuna Suruleasa urmărește râul Bârza, traversându-l din când în când. La nici o sută de metri de la indicatorul de intrare, pe dreapta, se desprinde o uliță laterală, asfaltată doar la început, în rest fiind pietruită, care urcă pe partea stângă a pârâului Măluț și se strâmtează tot mai mult. Toate casele de pe partea dreaptă a pârâului au podețe sau punți făcute, în general, din lemn.
Pe un astfel de pod, stătea de câteva minute bune Nicu Grozav și examina cu atenție lucrarea pe care o făcuseră câțiva oameni, plătiți cu ziua de el, care scoseseră pietre din pârâu și le fixaseră pe laturile din amonte ale albiei Măluțului. La cei 33 de ani pe care-i împlinise de curand, învățase să nu aibă încredere în nimeni, cu atât mai mult cu cât știa năravurile localnicilor, harnici când era vorba de gospodăria lor, dar superficiali și șmecheri când lucrau pentru alții. Nicu se întoarse în casă, nu tocmai mulțumit de ceea ce văzuse. Ca de obicei când nu erau supravegheate, lucrările nu aveau calitatea așteptată. O să-i pună pe lucrători să reașeze pietrele așa cum trebuie, înainte de a le da toți banii. Deși era o zi de sărbătoare și conform datinilor strămoșești, respectate cu sfințenie, nimeni nu lucra, se hotărî sa dea o tură până la firmă. Se urcă plin de mândrie într-un jeep Grand Cherokee, recent cumpărat, înmatriculat în Bugaria, și porni motorul...
...În postul de poliție al comunei Suruleasa agentul principal Cezar Spaimoc moțăia pe scaun în fața televizorului, care mergea pe un canal de știri. O reclamă mai zgomotoasă care îndemna oamenii sa bea bere cu butoiul îl trezi brusc. Se sculă alene de pe scaun, rotindu-și gâtul gros, înțepenit de-atâta nemișcare, se îndrepta spre un dulap, trase un sertar, cotrobăi puțin și scoase mulțumit o doză de bere. Așezat tacticos pe scaun, tuși dintr-o dată, gros, din gât, și simultan deschise berea. Această manevră, de acoperire fonică, devenită cu vremea un fel de tic, o deprinsese pe vremea când lucra , cu ani în urmă, la postul de poliție dintr-o altă comună , unde șeful lui îl cam mirosise că trăgea la măsea și încerca mereu să-l prindă în flagrant delict. Acum era singur de serviciu, celălalt agent fiind în zi liberă. La televizor începu o emisiune cu mai mulți invitați, printre care și ministrul de interne, care dezbăteau aprins problema corupției. Polițistul își șterse de pe frunte broboanele de sudoare și mări volumul auditiv cu telecomanda. Era curios să audă ce spune șeful lui cel mare. « Lucrătorii ministerului nostru sunt cu toții angajați, zi și noapte, într-o luptă nemiloasă cu corupția ! » - îi replica, roșu la față, ministru unei ziariste care sugerase că răul cel mare se afla în poliție și justiție. « Desigur că mai sunt excepții și printre politiști, dar vă asigur de toată fermitatea mea în pedepsirea celor vinovați, dacă faptele lor vor fi dovedite … » - mai adăugă acesta , înainte de a fi întrerupt de un analist politic care începu să enumere, dintr-o listă ce părea nesfârșită, o mulțime de cazuri de corupție, în care erau implicați polițiști și procurori. Cezar Spaimoc simți nevoia imperioasă să bea o gură de bere. Cuvintele ministrului sunau ca o amenințare, ce-i drept destul de îndepărtată. Din postul de poliție până la București era cale lungă…
...Nicu opri în dreptul unei porți de lemn. Acolo era gaterul pe care îl deținea împreună cu un asociat. În partea stângă a curții mari, acoperită de rumeguș și resturi de scoarță de copac, erau depozitate scânduri atent stivuite, pregătite pentru transport. Paznicul îl observă cu întarziere și veni în fugă să-i dea raportul. Totul era în ordine. Nicu simțea, totuși,o îngrijorare. Nu avea el prea multă școală, copilăria petrecându-și-o mai mult cu vacile la munte, însă lucrurile îi erau destul de clare. Deși gaterul mergea încă bine, criza din construcții condusese la scăderea cererii de cherestea și implicit a prețului. Cheltuielile însă erau tot ca înainte: impozite, autorizații, rate de leasing, curent electric și salarii. În plus controalele veneau peste capul lui tot mai multe și nivelul șpăgilor creștea ca nivelul Măluțului primăvara, la dezgheț. Începuse să se însereze, când se hotărî să se întoarcă. Înainte de Primărie viră la stânga și parcă în fața barului « Bolero » , cel mai de Doamne-ajută din comună...
...Agentul principal Cezar Spaimoc își desfăcu a doua doză de bere tușind zgomotos, gata să se sufoce. Își puse ochelarii de vedere la distanță. În ultima vreme purta și ochelari pentru citit, dar i se părea că vede mai rău, de când îi poartă. Emisiunea devenea din ce în ce mai tensionată. Ministrul era atacat din toate părțile și decreta sacadat « toleranță zero față de corupți » , însă toți participanții la emisiune vorbeau deodată, și, cu toate eforturile sale, polițistul nu mai înțelegea nimic. Își șterse din nou fruntea de sudoare cu o mânecă și mai trase o dușcă zdravănă de bere. Moderatorul, vizibil ușurat, încheie emisiunea răcnind mai tare decât toți : « Din păcate, timpul a expirat. Vă mulțumim tuturor ! Publicitate ! » .
Polițistul închise televizorul, gândindu-se că perdaful pe care îl încasase ministrul în direct, de la niște jurnaliști cu tupeu, se va propaga de sus în jos, ca o viitura, toți șefii vor considera, cu siguranță, că trebuie să transmită șuturile în spate primite de mai marele lor către subordonați, pe cale ierarhică. Trebuia să fie mai vigilent. Să acționeze. Pentru asta avea la îndemână metode, mijloace și procedee, așa cum învățase în școală, cu mulți ani în urmă. Gânditor, își puse ochelarii în toc. De când venise aici în comună, o ducea foarte bine. Își făcuse casă, nu chiar la șosea, ca să nu bată la ochi, își schimbase mașina, își permitea concedii în străinătate, ca tot românul... Oamenii îl respectau. Mai puțin nevastă-sa, de când îi ajunsese la ureche un zvon, oarecum adevărat, cum că soțul ei ar avea o amantă în satul vecin. He, he ! Draga de ea, Miuța !
Îmbrăca vesta reflectorizantă, căznindu-se să își încheie fermoarul peste burtică. Rupse din grădina bine îngrijită din fața postului câteva fire de pătrunjel și le mestecă precaut, pentru miros, iar apoi se proțăpi crăcănat la marginea șoselei. Seara cobora foarte repede și, în această vale situată într-o zonă munte, era întotdeauna răcoroasă...
...Nicu intră în bar, se așeză singur la o masă și comandă un coniac. Nu voia să se amestece cu bețivii comunei, mulți dintre ei pensionari de la mină sau lucrători cu ziua, clienți fideli ai localului, care ocupau aproape toate scaunele. La o masă așezată într-un fel de separeu, lângă geamul larg deschis, stăteau doi profesori, care predau la școala din comună. Cei doi îi aruncară o privire disprețuitoare și își continuară bine dispuși discuția. Pentru ei, noul venit nu era decât un țăran parvenit și nimic mai mult. Nicu nu-i putea suferi din cauză că-l luau peste picior, ori de câte ori aveau ocazia, și își diluă amarul cu o gură de coniac. Muzica populară ambientală făcu o scurtă pauză și în acel moment dinspre separeu se auzi un destul de clar o voce : « Ãsta oricât s-ar lustrui, dacă îl zgârii puțin i se vede măluțul ! » . Urmă apoi o cascadă de hăhăituri, care îl scoaseră din minți pe Nicu. Termină coniacul dintr-o sorbitură, plăti și ieși afară. Porni mașina, aprinse farurile, reglă radioul și îl dădu la maxim...
...Agentul principal Cezar Spaimoc se pregătea să plece acasă, când, în sfârșit, văzu o lumină care creștea venind spre el. Pe drum nu mai era țipenie de om și nu mai trecuse nicio mașină de aproape o jumatate de oră, dar el știa, din experiență, că asta nu conta. Cu câteva zile înainte confiscase marfa dintr-un camion care transporta cherestea de brad fără acte legale. Gravă lipsă de orientare ! Scândurile erau destinate preotului dintr-o comună învecinată, care, la aflarea veștii, lăsase baltă câteva babe venite la spovedanie, și venise val-vârtej la fața locului, blagoslovindu-l și afurisindu-l în toate felurile. În plus a trebuit să participe chiar el, ditamai agentul principal ! , la descărcarea camionului, pentru a pune sub sechestru marfa confiscată. Junghiurile din spate nu îl lăsaseră nici până în ziua de azi.
Pășind țanțoș, se postă pe axul șoselei și făcu semnalul regulamentar de oprire. Nicu opri și coborî geamul.
- Agent principal Cezar Spaimoc, Poliția comunei Suruleasa. Actele la control ! – spuse polițistul.
- Hai șefu’, las-o baltă! – răspunse, împleticindu-și puțin limba, Nicu.
- Ați și consumat ceva, nu-i așa ? O să vă pun să suflați în etilotest !
Nicu coborî nervos din mașină și oprindu-se în fața polițistului explodă :
-Băi Spaimoc, ce naiba , nu mă mai cunoști ? Ai uitat câte lemne ți-am dat pentru casă și câte
materiale de construcție ți-am cărat ?
Zicând aceasta, Nicusor îi trânti o palmă zdravăna polițistului, dupa care se urcă la volan și demară
scrâșnind roțile.
Cezar Spaimoc rămase cu gura căscată și fără chipiu, care îi zbură și se rostogoli în șanțul drumului. Îl
recunoscuse abia în ultimul moment pe șofer. Uitându-se îngrijorat în jur, își luă chipiul din șanț, îl curăță cu grijă și apoi și-l puse pe cap, scuipând cătrănit pe drum : « ‘Þi-ai dracu‘ cu corupția voastră cu tot ! » .