agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-10-28 | |
Sergiu Someșan
Întâlnire cu dragonul Cetatea nu arăta cu mult mai bine ca altele, dar avea nevoie de o Călăuză. Și eu tocmai asta eram, așa că m-am apropiat de porțile ferecate și am bătut în ele tare, cu bastonul. Pesemne că eram așteptat pentru că, după ce am fost cercetat fugar printr-o ambrazură din zid, poarta s-a întredeschis și mi s-a făcut loc să intru. Am fost condus la căpetenie, care m-a primit imediat într-o sală de consiliu ce cunoscuse și vremuri mai bune. — De trei zile te așteptăm, îmi spuse el cu un reproș voalat în voce. Încă de ieri trebuia să trimitem ofranda și Dragonul și-a pierdut răbdarea pentru că iar a început să trimită nori de fum asupra noastră — și-mi arătă spre fereastră, unde spre nord cerul era acoperit de o pâclă vineție, care părea că se apropie. — Am venit cât am putut de repede, am spus, dar drumurile sunt total distruse în partea asta… — Știm, știm, dar e bine că ați ajuns până la urmă. Am dori să porniți imediat la drum, până nu se înfurie iar. Și, adăugă el, dacă nu este cu supărare, am dori să facem plata la întoarcere. La întrebarea mea nerostită, răspunse: — Acum un an, Călăuza, după ce a luat banii, a fugit în lume cu tot cu fecioară și nu au ajuns la Dragon… a fost un an groaznic. Noaptea, Dragonul ajungea până la poalele zidurilor și distrugea totul. Nu vrem să mai riscăm să ne pierdem încă o dată toate recoltele. Rezervele noastre sunt epuizate, așa că, dacă rămânem și anul acesta fără recolte, nu ne rămâne decât să mergem cu toții direct în gura Dragonului... După ce-am stabilit condițiile plății, căpetenia trimise după fecioară, iar eu am rămas în așteptare. De câțiva ani buni, de când se observase că, uneori, pe lângă fecioara cuvenită, dragonii mai luau ca desert și pe câțiva dintre cei care-o însoțeau, localnicii cu stare din cetățile ce se pricopsiseră cu câte un dragon prin preajmă preferau să strângă o sumă consistentă și să încredințeze această sarcină unor oameni de meserie, așa ca mine. Căpetenia privi în jur să se convingă că nu ne aude nimeni, apoi se apropie și-mi spuse șoptit: — Aș vrea să spun că unele fete încearcă să convingă Călăuza să se culce cu ele în ultima noapte, crezând că astfel Dragonul le va refuza jertfa. Problema este că, în cazul acesta, Dragonul se simte trădat și mănâncă atât fata, cât și Călăuza, apoi se răzbună pe cetate... Am dat aprobator din cap: în lumea noastră, poveștile astea circulau de multă vreme, dar noi, cei de meserie, nu prea le luam în seamă. M-am apropiat iarăși de geam și, în timp ce priveam spre norul care căpătase acum o culoare verzuie, în cameră a fost adusă fecioara. Era plânsă și foarte frumoasă, așa că, dacă cea de anul trecut arăta tot ca asta, nici n-o condamnam prea tare pe Călăuza care plecase cu ea în lume. — Până la hotarul cetății o să vă însoțească câțiva oameni din gardă, apoi va trebui să vă descurcați. Drumul până acolo este de o zi și o noapte. Vă dăm merinde pentru trei zile, deși… Încerca să-mi spună că, de fapt, la întoarcere voi avea numai eu nevoie de merinde, dar văzând ochii plânși ai fetei, se poticni și chemă gărzile. — Ar fi bine să plecați imediat, poate faceți o bucată bună de drum și astăzi, pentru că Dragonul nu se va opri până nu… Se poticni iar și arătă numai din ochi spre fată. Cei din cetate ne-au condus până la poartă, pe care au trântit-o brusc în urma noastră, de parcă dragonul ar fi bântuit pe undeva prin preajmă. După numai câteva ceasuri de drum, cei doi soldați care ne însoțeau ne-au arătat niște dealuri în fața noastră și au mormăit o scuză că până acolo ține hotarul și că ei nu pot merge mai departe, așa că trebuie să se întoarcă. Am rămas numai eu cu fata, care mergea încet de parcă ar fi vrut să amâne cât mai mult întâlnirea cu dragonul. Nu puteam s-o condamn, mai ales că, fiind atât de frumoasă, ar fi avut un viitor liniștit alături de vreun flăcău de treabă, dacă nu ar fi apărut puzderia asta de dragoni și legendele legate de ei. În seara ce se lăsa tot mai mult, a început să-mi povestească despre viața ei din ultimii ani, de când a aflat că fusese sortită Dragonului. A fost păzită zi și noapte, ca să nu se apropie vreun băiat de ea și, chiar dacă s-ar fi putut apropia, dacă nu ar fi trecut înainte de plecare examenul în fața bătrânelor satului, ar fi fost ucisă cu pietre în piața Cetății. De asta îmi dădea de înțeles că acum, în noaptea care se apropia repede, ar fi momentul ca ea să ajungă femeie și să scape de soarta ce-o aștepta. După ce-am mâncat la poalele unui copac înalt, ne-am făcut tot acolo culcușul pentru noapte. — Pot să vin lângă tine? m-a întrebat și, fără să mai aștepte răspunsul, s-a strecurat lângă mine. Era caldă și speriată, așa că fără să vreau am luat-o în brațe ca s-o încurajez. A rămas un timp liniștită, apoi a început să mă strângă cu frenezie în brațe. S-a urcat pe jumătate peste mine și cu una dintre mâini a început să-mi descheie pantalonii: fecioară, nefecioară, dar știa rostul și locul lucrurilor, așa că foarte repede m-am trezit cu pantalonii dați în jos până aproape de genunchi. A căutat mai departe și s-a oprit dintr-odată, blocată: — Ce-i asta? a întrebat ea. M-am ridicat în capul oaselor și i-am răspuns: — Tablă. — Cum adică tablă? Ce fel de tablă? a întrebat ea, de-a dreptul perplexă. Mi-am ridicat pantalonii și i-am spus: — Tablă inox. Mai precis tablă inox V2A cu formulă îmbunătățită și rezistență sporită la radiații. Clătină nedumerită din cap și mă privi lung: — Stai așa... Tu nu ești un bărbat adevărat? Un bărbat în carne și oase? Am clătinat cu tristețe din cap: — Îmi pare rău, dar sunt doar un RUC. RUC Trei, mai precis. — Ce „ruc”? întrebă fata complet năucită. — Robot Umanoid Constatator, varianta trei. Măsor nivelul de radiații din locurile unde au căzut bombele. Apoi calculez și constat câtă vreme vor mai rămâne nelocuibile aceste locuri și le comunic la Centru. Am fost creat foarte asemănător ca formă cu un om, dar constructorii mei nu au crezut că asemănarea trebuie să meargă chiar atât de departe — și am făcut un gest vag spre pantaloni. — Bine, bine, și Dragonul? întrebă fata complet năucită. Ce este cu el? — Dragonul este altceva. O să vezi dimineață mai multe, când o să ne apropiem... M-a lăsat apoi în pace toată noaptea, deși nu cred că a dormit prea mult, pentru că s-a tot foit. Prin circuitele mele, pe care le-aș fi echivalat cu un creier dacă aș fi fost om, îmi treceau în astfel de clipe tot felul de gânduri. Sau poate erau numai diferențe de potențial care nu reușeau să se echilibreze în cadrul softului pe care-l aveam implementat. Eram dotat cu circuite de autoperfecționare, adaptare și învățare, dar la ce-mi foloseau atâta vreme cât aveam, în loc de carne, tablă de oțel? Cu regretul că aceia care m-au proiectat nu au mers mai departe cu asemănările, m-am aplecat peste fata care tremura de frig și am luat-o în brațe. Am pornit radiatorul intern, l-am reglat pe optim și am privit-o cum se ghemuiește în brațele mele, în căutarea căldurii. Eu, oricum, nu eram programat pentru somn, așa că am așteptat răbdător, cu ea în brațe, să răsară soarele. După ce s-a trezit, am mâncat — da, am mâncat și eu, pentru că, deși nu am nevoie de hrană propriu-zisă, am observat că cei care mâncau lângă mine se simțeau mai confortabil dacă mâncam și eu, chiar dacă știau că sunt robot —, apoi am pornit la drum. Pe măsură ce ne apropiam de punctul zero, semnele radiațiilor remanente erau tot mai evidente. La un moment dat, am întâlnit un cadavru aproape mumificat și fata s-a oprit speriată: — Asta-i Maria! O cunosc după haine... Este fata care-a fost trimisă acum doi ani drept jertfă Dragonului! M-am apropiat de leș și am pornit contorul. Nu era foarte radioactiv, dar ținând seama că trecuseră deja doi ani, probabil că fusese până în apropierea craterului, în căutarea Dragonului, spre a-l îmbuna. Sărmana fată! Sărmanele fete! Am pornit din nou la drum, apoi, când contorul încorporat m-a avertizat că ne apropiem de pragul critic, i-am spus fetei să se oprească și să mă aștepte, ceea ce a acceptat foarte bucuroasă. — Ce fac dacă ți se întâmplă ceva? m-a întrebat ea și părea sincer îngrijorată. Dacă mă întorc în cetate, voi fi ucisă cu pietre, ca nevrednică... — N-o să pățesc nimic și-o să mă-ntorc repede. Ai uitat că sunt din cel mai bun oțel inox? Într-un gest de bravadă, mi-am ridicat pulpana hainei, bătându-mă ostentativ pe tabla de sub burtă. Abia când am văzut-o că roșește mi-am dat seama că gestul meu ar fi putut fi interpretat ca fiind unul obscen, așa că n-am mai spus nimic și am pornit-o repede la drum, spre crater. După ce-am făcut măsurătorile și am estimat durata de anihilare a radiațiilor, m-am întors lângă fată. — Am chemat două elicoptere, am spus eu — adică două aparate de zbor, am adăugat văzând că face ochii mari. Unul va genera un câmp de forțe peste care va fi așezat un ciment cu întărire rapidă, rezistent la radiații. În două ore, vom putea pleca și noi de aici... — Și unde-o să mă duci? întrebă ea, părând a fi preocupată de ceva. — Mai există pe planetă câteva locuri ferite de radiații. Acolo îi vei întâlni pe cei care m-au construit... Între timp, au sosit elicopterele și, după o schemă bine pusă la punct, au început să acopere craterul și suprafața din jur cu un sarcofag impenetrabil la radiații. În jurul sarcofagului, radiațiile urmau să ajungă foarte repede în limite normale, așa că atunci când totul a fost terminat, am comunicat estimările iar pe suprafața albă de ciment a fost înscrisă, spre cele patru puncte cardinale, data de azi și durata estimativă de anihilare a radiațiilor din interior: 289 de ani. Un elicopter a aterizat să ne ia la bord și, în drum spre el, fata m-a prins de mână și m-a întrebat poticnit: — Acolo unde mă duci… cei care te-au construit sunt tot roboți ca tine sau sunt oameni în carne și oase? — Oameni în carne și oase, am spus eu, afișând cel mai optimist zâmbet pe care-l aveam programat. Sunt sute de bărbați care de care mai frumoși și mai deștepți și numai vreo cincizeci de femei, așa că, frumușică cum ești, în mod sigur o să-ți găsești unul care să te placă și pe care să-l placi și tu... A căzut pe gânduri, în timp ce elicopterul se înălța, apoi un zâmbet timid i-a luminat fața. Perspectiva pe care i-o ofeream eu era oricum mai bună decât cea la care se așteptase atunci când plecase de-acasă, însoțită de mine. În timp ce zburam spre bază, am privit la zecile de sarcofage albe defilând pe sub noi și am continuat în gând: te vei căsători, vei face copii care vor fi frumoși și vor învăța bine și, văzând miile de sarcofage albe din jurul lor, se vor feri să se joace iarăși cu puterile atomului. Dar copiii copiilor lor... oare vor face la fel? Pentru că am integrat și un circuit de predicție, am simțit o ușoară diferență de potențial la bornele lui în clipa în care mi-am pus întrebarea asta, așa că am hotărât să-mi schimb neapărat bateriile cu unele noi, odată ajuns la bază... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate