Adam se trezise din somn. Pomul sub care dormea era încărcat cu frunze ce vâjâiau psalmodic. Nevasta lui, cea care șerpuia agale printre șirurile de munți, își petrecea mare parte în apele oceanului privind cu neînțelegere la peștii ce veneau roiuri spre ea, voind să intre în grota ei căscată sub valuri ca o prăpastie securizată.
- Iată că creatorul, cel ce e în toate mă vrea, vrea să intre în mine după ce m-a făcut. Iată timpul, acum prieten și apoi dușman mă va aduce în starea în care eu voi primi formă de plastic și fiecare bărbat mă va dori, și eu voi fi jucăria preferată și voi primi și un nume nou. Nu mă va mai chema Eva ci voi avea numele pe care bărbații mi-l vor da, pentru că voi fi plasticul gonflabil, sterp și fără viață producător de plăcere celor ce au uitat prima poruncă dată de cel ce mă vrea: creșteți și vă înmuțiți.
Peștii o atingeau, se cuibăreau înfometați pe coapsele ei umede și căutau buzele ei ieșite diform afară în apa ce a prins gustul însușindu-l în viețuitoarele moarte.
Apusul soarelui se vedea la orizonul luminat de absența fricii, acolo unde Adam stătea de pază ca un zeu împietrit.
Eva îi făcu semn cu mâna și brus pe Adam îl cuprinse o mâncărime ca de râie în zona de unde îi fusese dislocată coasta. Mâncărimea continuă câteva clipe eterne ajungând la limita insuportabilului. Atunci observă un porc cum se târășește la pomul cunoștiinței și se aruncă cu tot trupul său frecându-l cu partea laterală. Se întoarse porcul și pe partea cealaltă gemând de plăcere. Adam, se repezi și el să facă întocmai. Copacul îl învăță cum să se scarpine într-un mod plăcut. Îi oferise o ramură din el și cu ea în mână adormi mângâindu-se singur. Adormise în blânda atingere a rămurelei fine.
Eva alerga lundu-se la întrecere cu noaptea scăldată în lumina lunii. Se opri în fața bărbatului său. Luna își înzeci lumina pe trupul animalic al bărbatului.
- Oare a zis Dumnezeu să nu mâncați din pom? Nu veți muri, dar vi se vor deschide ochii!
Eva privi pomul lunar. Văzu că era un măr ca oricare altul, că nu avea nimic special, însă nu putea să explice de ce i s-a spus că i se vor deschide ochii când ea însăși putea privi orice. Ea chiar vedea, deci, de ce i s-a spus că i se vor deschide ochii?
Luă un măr roșu care tremura sub carnea unui vierme ieșit afară.
- Eu sunt frate cu cel ce-ți va deschide ochii adevărați, spuse viermele alunecând pe iarba verde.
Femeia duse fructul la gură, mușcă din el și limba i se umplu de mulțumire. Zahărul îi îndulcise toate simțurile. Acum somnul nu se mai lipi de ea. Avea chef să facă ceva. Orice. Numai ca să poată dormi. Voia să doarmă și nu putea. Se simțea plină de energie.
- Ce fac?, întrebă copacul ce tăcea impertubabil.
Un șarpe se mișca ondulator spre ea. Părea că îi vorbește. Șarpele se apropie. O privea hipnotic continuând să avanseze încet și ademenitor. Se urcă pe coapsa ei dreaptă și se încolăci ușor până la gaura a cărei scop încă nu și-l descifrase. Șarpele se cuibări câteva secunde în peșterea ascunsă în abisurile ei, și de acolo, mișcările reci ale pielii născu gemete de plăcere necunoscute. Șarpele se retrase nemulțumit că nu aflase un locaș pe placul său. Era prea strântă groapa aceea și prea agitată. Avea și un miros schimbător, ceea ce nu era bine.
Eva privi șarpele cum se retrage pierzându-se în depărtarea munților. Atunci îl trezi pe Adam. Se uită cu luare aminte la el.
- Uite, ia și mâncă ăsta. Ai să te simți bine. Ai să te simți foarte bine. E bun la gust. Și nu face rău.
- Tu de unde știi, întrebă Adam privind circumspect la fructul ce lucea frumos în mâinile butucănoase ale nevestei prea grase și deformate.
- Hai, te rog mâncă. Fă-mă fericită.
Adam se miră de-a dreptul. De unde cuvintele astea ce ieșeau din carnea coapsei sale? Oare e coapsa mai inteligentă ca el? Oare carnea lui este altceva și dumnezeu l-a înșelat spunându-i că toate sunt supuse lui, când el se vedea supus de femeia lui?
Adam mușcă în final din fruct. Aceleași senzații plăcute îi străbătuse limba și gura. Mai mușcă odată și încă odată până termină.
- Mai adu unu, că mi s-a deschis pofta. Până la urmă suntem culegători, nu?
Eva încuvință. Îi mai aduse câteva fructe din acelea dulci și le lăsă în fața bărbatului care se puse pe înfulecat. Eva îl privea mulțumită și se întinse alături de el.
- Ai o chestie care seamănă cu șarpele, îi spuse bărbatului slab ca un schelet. Aș vrea să...ști tu, șarpele m-a atins și m-a făcut să simt ceva ciudat...plăcut...foarte plăcut...și acum aș vrea să mai simt asta din nou...tu ai ceva acolo care seamănă cu șarpele...ce spui?..facem o încercare?
Adam se lăsă pe spate. Privea luna care tăcea în lumina întunericului. Pământul părea că doarme. Chiar și zeul era undeva dus, departe de ei.
- Haide, măi. Te rog, rosti femeia lăsându-și mâna între coapsele bărbatului.
Adam simți căldura mâinii ei cum se concentreză pe zona aceea. Îi plăcea senzația asta acum, în mijlocului vântului de seară. Era altceva. Eva simțise asta și își deplasă mâna și mai mult, urcând spre șarpele ce încă nu dădea nici un semn de viață. Când ajunse la el, îl strânse puțin, îl scutură ușor ca pentru a-l trezi și apoi îl masă cu blândețe.
Șarpele adamic se trezi. Corpul bărbatului se întinse. Ochii săi priveau imensitatea cerului scăldat în oceanul întunecat presărat de stele. O toropeală plăcută îi străbătu carnea fierbinte. Începuse să-i placă. Gemetele de plăcere se înălțau odată cu erecția tot mai pronunțată care fu ascunsă de Eva înlăuntrul său, acolo unde șarpele fusese mai înainte.
Plăcerile se înmulțiseră de data aceasta. Atinse puncte noi de stări pe care nu le cunoscuse niciodată. Orgasmul se năștea acolo în unduirea șerpească a femeii în jurul corpului ce îi oferea oceanul lichid revărsat în zâmbete, lacrimi, fericiri și plăceri tot mai ascuțite și mai profunde.
Orgasmul Adamic se revărsă brusc în ea. Inundă peștera părăsită de șarpele prim lipindu-se pe pereții ei umezi. Căldura era mai plăcută, mult mai plăcută și o voia și mai mult. Însă Adam își retrase șarpele său. Acesta nu se mai trezi în acea noapte astfel că degetele ei începuseră să scruteze adâncimile proprii, minunându-se de fiecare stare, sentiment și plăcere pe care o descoperea.

Zorii noii zile se revărsau plini de rouă. Frigul le străbătură corpurile. Adam observă că și șarpele se trezise și voia mai mult. Se ridică în picioare privind la femeia sa. Aceasta deschise ochii și-l privi de jos. Văzu șarpele trezit și se întinse de-l sărută. Adam gemu de plăcere când Eva îl mai sărută odată. Apoi observând plăcerea pe care Adam o simțea, ascunse șarpele de data aceasta în gura ei. Adam își propulasase orgasmul rapid pe limba ei.
- Minunat, spuse ea lingând șarpele care anunța o nouă viață. Minunat.

Eva se despărți de Adam în acea zi. Plecase să colinde paradisul ce i se deschidea așa cum i se deschise peștera sa în fața plăcerilor. Exploră viața, animalele și tot ce se asemăna cu șarpele. Pe toate le făcuse să intre înlăuntrul ei ca să vadă cât de mult îi ascunsese zeul.

Zeul îi certă mai apoi cu toată mulțumirea de sine că planul său decursese după cum prevăzuse. Creatura trebuia să devină creatoare, însă nu alături de el, ci în depărtarea vitregă, acolo unde creatura trebuia să-și afle singură scopul și viața, plăcerea și fericirea. Și ca plăcerea să poată să atingă cotele maxime, le dăruise sfârșitul, moartea, eliberarea din trupul de carne, ca teama de a nu mai fi împreună la descoperirea plăcerii să se facă într-un timp bine stabilit, într-un aici-acum, în prezentul continuu care era el însuș