agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1097 .



Dumitru a lui Loba
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2012-11-09  |     | 



Dumitru a lui Loba


Nu știu de ce, un băiat din vecini de o vârstă mai mare ca tine cu vreo doi, trei ani îți influențează cel mai puternic copilăria. Așa și noi aveam un asemenea băiat în vecini, care, în ciuda deosebirilor de mentalitate și atitudine față de viață, ne-a influențat tot timpul cât eram copii.
În primul rând, acest Dumitru era un băiat vânjos, în ciuda staturii sale mici. Era isteț, vioi, descurcăreț în toate, era vioara întâi la joacă sau în năstrușnice hoinăreli pe dealurile copilăriei. Ar fi avut el influență și mai mare asupra noastră, dacă nu eram supravegheați, conduși de părinți, care aveau tot motivul să rărească întâlnirile noastre cu acest băiat cu capul plin de năzdrăvănii.
Venea la noi în casă după câte ceva, cerea ba una, ba alta. După plecarea lui constatai că lipsește ceva din casă, vreun fular, creion, ori caiet. Te trimitea după un lucru în cealaltă odaie, iar el cotrobăia prin sertare. Mama, când era în casă, nu-l lăsa să umble pe unde nu avea el treabă, îl expedia degrabă acasă. Spre regretul nostru. Noi ne-am mai fi jucat cu el tot timpul, fie niște partide de șah, moară, cu piese făcute din carton, fie am fi bătut toată ziua mingea prin curte.
Fusesem odată departe în pădure, la fragi, mă întorceam cu frică pe cărare, să nu-l întâlnesc pe Dumitru, se cam băga și mânca din fragii noștri adunați cu atâta trudă. Dar el dibui că eu mă întorceam de la fragi. S-a năpustit pe uliță după mine, m-a prins. Eu scăpasem cana cu fragi în iarbă. Dumitru mă ajuta să adunăm fragii căzuți în iarbă, dar punea câte una și în gură. Am rămas doar cu o jumătate de cană. M-am plâns la mama, iar mama a zis ca o să-i arate lui, când o să-l întâlnească!
Cu școala îi mergea foarte prost. Nu că n-ar fi fost isteț, dar, obraznic cum era, nimic nu se lipea de capul lui. Cu greu a terminat cele șapte clase. Restul … școală de șofer!...
Când eram mai mici, cam în clasa a doua, tata a tăiat mai mulți copaci din toloaca de lângă izlaz, a pregătit buștenii pentru tăiat cu joagăr, să scoată din ei niște scândură. Avea nevoie de scândură pentru renovarea casei. A doua zi așteptam, să vină doi oameni pricepuți la tăiat scândură cu joagărul.
Seara târziu, tata s-a dus pe toloacă să vadă cum stau buștenii pregătiți pentru joagăr. Când acolo - buștenii nicăieri! Se uită el în toate părțile, vede niște bușteni tocmai în vale de tot, în iarba vecinilor de sub izlaz. Vai! Ce-au pățit buștenii? Cine i-a împins la vale? Se duse la moșul ce avea casa mai jos de toloacă, căruia-i zicea Dmetreiuc. Îl întrebă dacă n-a văzut cine a rostogolit buștenii le vale. Cum cine? răspunse Dmetreiuc. Băieții matale au făcut asta! I-am văzut eu, cu ochii mei! Vai ce s-a mâniat tata! A venit acasă și ne-a luat la întrebări. Bătaie cât cuprindea, să spunem de ce am împins buștenii la vale! Noi nu și nu, n-am împins buștenii. Iarăși bătaie! Parcă niciodată nu ne-a bătut așa de tare.
Până a doua zi, tatei i-a venit gândul că, totuși, poate nu noi am făcut isprava aceea. Dar atunci cine? Încetul cu încetul, a reconstituit scenariul. Nu eram noi aceia. Trebuia să fie golanul de Dumitru a lui Loba! Urcând spre casa lui prin toloaca noastră, văzând buștenii albi așa de frumos sprijiniți ușor dedesupt să nu fugă, i-a venit în minte să-i împingă, să se distreze văzându-i cum se rostogolesc la vale. Ce putea fi mai distractiv pentru golanul de Dumitru! Asta a văzut și moșul Dmetreiuc din vale, a crezut că suntem noi, și a pârât că ne-a văzut cum rostogoleam buștenii! Mare ceartă a fost cu bătrânul Loba pentru golănia asta. A doua zi, tata, împreună cu cei doi oameni care au venit să taie scândură, au luat niște țapine și, cu multă trudă, au reușit să aducă din nou buștenii la deal, acolo unde era locul pregătit pentru joagăr.
Cel de Sus nu l-a ajutat pe Dumitru din cauza năzbâtiilor sale. A încercat să sară un gard înalt fără să pună mâna pe gard, dar a căzut și-a rupt mâna. A trecut și pe la noi acasă, cu mâna în ghips. Exceptând acest amănunt, adică mâna în ghips, el era la fel de dispus spre joacă. Era și-un mincinos de înghețau apele: când mințea, chiar credeai că-i așa, el însuși credea în minciunile sale!…
A mai făcut el și alte isprăvi în copilăria lui. Dar, trecând anii, Dumitru al lui Loba s-a cumințit. S-a însurat, a avut o mulțime de copii, nu-i mai ardea de năzbâtii și minciuni!




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!