agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3179 .



Iubitei îndepărtate
proză [ ]
Epistole către o sută de iubite

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vix Est ]

2012-11-10  |     | 



Trebuie să-ți povestesc o întâmplare ciudată. Ezitam încă, când am plecat de la serviciu, dacă să vin spre tine sau să mă duc acasă. Adormit pe jumătate de vreme și de oboseală, am apucat-o spre casă. Ploaia, care își luase o scurtă pauză, cât să mă ademenească pe stradă, a reînceput cu furie. În timp ce-mi exersam abilitatea de a urma trasee întortocheate printre atotputernicele băltoacele bucureștene, picături mari au început să răpăie ritmat pe umbrelă: prostu', prostu', obositu' nostru... Am grăbit pasul. În stație un autobuz relativ gol mi-a închis ușile în față, deși șoferul se uitase îndelung la mine în oglindă. "Ce câine!", mi-am zis. Apoi nu a mai venit nimic spre Pajura timp de patruzeci de minute, ceea ce este total atipic. La un moment dat m-am gândit: și dacă aș merge totuși spre ea? Ploaia a încetat. Am început să mă simt ca într-un film prost, în care destinul încearcă să influențeze atât de evident personajul încât te întrebi de ce dracu' nu face idiotul ăla ce i se cere. Profitând de oprirea diluviului, am luat-o pe jos. Tot spre casă. În acel moment un fulger a lovit paratrăsnetul de pe Arcul de Triumf. Tunetul a fost asurzitor la propriu, nu e nici o figură de stil. A început să curgă de sus ca în studiourile hollywoodiene din anii '50. O pală violentă de vânt mi-a luat umbrela sprijinită neglijent pe umăr și mi-a dus-o în mijlocul intersecției. Un nesimțit cu o dubă a trecut peste ea fără ca măcar să încetinească. Am considerat că nu merită să recuperez resturile. Ultragiat, mi-am băgat țigările și telefonul în chiloți, în încercarea de a le feri de o soartă crudă. Mi-am tras gluga pe cap și am pornit-o îndârjit, pas după pas. Spre casă. Am ajuns la Casa Presei bine murat. Mă odihneam un pic sub un refugiu aglomerat ca o cutie de sardele, când a început să sune telefonul. Contorsionat de senzațiile produse de vibrații, am început să scotocesc după el. O babă isterică a început să mă pocnească cu umbrela în cap zbierând: Perveeersule! Nu mai aveți frică de Dumnezeu! Toate sardelele din refugiu s-au uitat urât la mine, așa că am ieșit înapoi în ploaie, cu o frumoasă melodie revărsându-se din jolidoni. În următoarea stație m-a ajuns în fine din urmă un autobuz. Ușile s-au deschis spre mine rânjind a batjocură, arătându-mi o populație atât de bine împachetată încât nu aș fi reușit să urc nici dacă dădeam jos pe cineva cu forța. Cu mintea golită de orice gânduri, am continuat să pun un picior în fața celuilalt, ignorând autobuzele care veneau acum unul după altul. Știam că nimic bun nu mă poate aștepta acolo. Au mai încercat să mă stropească două automobile și un maidanez pe care îl știu de când era pui a vrut să mă muște, dar deja mă prinsesem de fază și am reușit să mă feresc. Mi-am luat o bere de la chioșc. Când descuiam ușa, mi-a alunecat din mâna udă. Doza de aluminiu a explodat la impactul cu solul și jetul mi-a botezat generos pantalonii și covorașul de la intrare. Odată intrat, am aruncat furios totul de pe mine și m-am dus direct sub duș. După ce m-am săpunit, apa caldă s-a oprit brusc. M-am clătit, consolându-mă cu ideea că apa rece din conductele Bucureștiului este clar mult mai caldă decât apa râurilor de munte în care am făcut baie astă vară. Ajuns în fața patului, mi-am dat seama că plimbarea prin ploaie și dușul scoțian mă învioraseră în așa măsură încât nu mai mi-era somn deloc. Am încercat să lucrez ceva, dar nu aveam stare, deja mi-era mult prea dor de tine. Mi-am adus aminte de discuția pe care am avut-o despre calea zen: nu înseamnă desprindere, ci armonie a înlănțuirii faptelor, integrare în curgerea firească a lucrurilor. Iar panta mea duce drept la tine.
Așadar acum mă încalț. Fii blândă și așteaptă-mă cu o cafea caldă.

(Iubitei îndepărtate)
* Epistole către o sută de iubite *

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!