agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-12-05 | |
Era puțin enervată. Mereu era stângace în mișcări, și cel mai bine se vedea asta în aglomerație. Când era la școală și se înghesuia ca să intre în clasă, mereu îi cădea ghiozdanul rupându-se, nu se știe cum, o curea. De atunci a prins și obiceiul de a fi superstițioasă. Acum era pe stradă și, din cine știe ce motiv, strada era foarte aglomerată. Oamenii o loveau cu umerii, cu privirile, o călcau pe picioare, îi vorbeau trecător tare în ureche, vorbe casnice, ca niște tăieturi de briceag, vorbe care nu îi erau însă adresate. Nu o dată i-au căzut plasele cu tot ce cumpărase. A trebuit să strecoare mâinile printre picioarele oamenilor care păreau niște gratii vii, să strângă totul repede, sub amenințarea de a fi călcată pe palme. Era ca un vis care i se tot repeta de câteva zile (de frică nu a mai ținut socoteală zilelor,deși la început o făcea). În vis îi cădeau toate monedele din buzunare în canal, ajungeau apoi cu zgomot pe niște trepte, apoi într-o stradă viscolită, pe o pantă, într-o grădină plină de câini. Și ea trebuia să alerge după ele, prin herghelii de cai și alte animale mari pe care le vedea mereu de jos în sus, ea stând ghemuită. Acum se grăbea, punga se rupsese de câteva ori așa că aranjarea era alt inconveninet de care trebuia să țină cont. Oamenii o vor privi ciudat dacă legumele vor fi puse la fundul pungilor. Strânse tot și înainte de a se ridica brusc, mai se uită încă o dată printre picioarele trecătoare ale trecătorilor. Desigur că văzuse boaba de strugure de pe talpa acelui domn cu mustață, dar se hotărî să nu zică nimic, până la urmă nu o să se ia totul atât de în serios. După ce ai stat o perioadă mai lungă chircit și te ridici brusc, creierului îi trebuiesc câteva miimi de secundă să redistribuie informațiile legate de distanță, echilibru și înălțime. În acele miimi de secundă totul este brambura, ca un nou locatar care se mută într-o casă și își pune toate bunurile în cea mai încăpătoare cameră. Planurile de început sunt cele mai vii, cele mai sincere, cele mai îndrăznețe și vorbesc cel mai mult de calitățile interioare ale cuiva. Urmăriți un om care își face planuri de bătaie când se află la început de drum. Îi vor fi trădate, chiar de către el, toate dorințele, visele, aspirațiile, poftele. Desigur, mereu trebuie să ne mulăm după ambient, să ne conformăm după mediu, și acele planuri vor suferi dramatice amânări sau conformări cu realitatea. Așa și ea, după ce s-a ridicat era la un pas să leșine din cauza unei amețeli și zâmbea în sinea ei pentru cadoul care avea să i se întâmple. Se și vedea prinsă în moleșirea aceea eliberatoare, de prăbușirea în interior spre un punct luminos ca la un tub catodic, punct pe care ea mereu și-l imagina în inimă. Deja comandase mușchilor să nu se împotrivească, a dat frâu liber hergheliei de degete să nu mai țină plasele. Dar leșinul nu veni. Era lucidă și energică, putea privi în ochi trecătorii cu ură ceea ce era semn că leșinul nu era nici măcar pe aproape. Păcat, se și vedea plutind într-o piscină cu simțuri fără origine. Strânse plasele, era seară, oamenii tot veneau, aglomerația nu scăzuse. Nu observase că era singura care mergea în sens invers, toți ceilalți trecând pe lângă ea, lovind-o în mers cum se lovesc oamenii în aglomerații. Poate de aia era atât de împinsă și de împiedicată să înainteze. Când a început ploaia toți oamenii au deschis brusc niște umbrele mari pe care ea își imagina că merg pisici. Se întunecase și mai mult, se crease un tavan de pânză din care picurau stopi de apă. A avut ocazia să se uite atent, și a văzut că în fiecare strop de apă este o furtună. Ziua nu se mai termina, era deja alarmant, chiar dacă era în picioare îi era frică să nu fie doborâtă și călcată pe față, nu atât obrajii cât părul dorea să și-l protejeze. Dar cum să protejezi firele de păr, ca stropii de ploaie? Mergea și nu observase că rămăsese cu toartele în mâini, fructele, legumele, sticla de vin toate astea se rostogoleau lovindu-se sau spărgându-se de glezne sau vârfuri de pantofi. Avea nevoie de o muzică, muzica ei se stinsese de când cu lupii și municipalitatea, de când cu piețele prădate și trupele de patrulat impuse de conducere și care îi înrolase iubirea în seara unei dimineți. Totul era perfect pe vremuri, totul era nud, culoarea era lichidă și fugea din fața ei și a iubirii, când o ajungeau culoarea fugea în partea cealaltă a orizontului. Dar ea mergea acum în aglomerație cu toate astea în suflet ca o cămilă a cărei cocoașă a făcut implozie, din când în când pășea peste umbrele stricate deși nu trecuse pe lângă cineva fără umbrelă. Dacă l-ar fi întâlnit l-ar fi întrebat, cu buzunarele pline de lacrimi, dacă nu îi arată și ei scurtătura.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate