Măcelarul și vițica
Poveste

Un măcelar primi în dar de la cel mai bun prieten al său, o vițică. În loc s-o hăcuie și să-i pună pielea pe băț, cum îi ceruse acesta cu limbă de moarte, îi dete o floare, că prea avea ochii blânzi și umezi. Ea a mirosit trandafirul și l-a înghițit, nu oricum, petală cu petală. Ce s-a petrecut în mintea omului nimeni n-a înțeles, s-a atașat nespus de mult de Murguța, așa îi pusese numele. Îi aducea tot felul de bunătăți, iarbă proaspătă, boabe de grâu, mălai iar ea îl alinta cu mugete ușoare. Ba uneori îi lingea fața, probabil, credea el, "fiindcă transpir atât de mult după o zi grea de muncă."
Creștea vițica într-o zi cât altele într-o săptămână și după doar o lună devenise ditamai "Joiana", adică o vacă de toată frumusețea.
Măcelarul avea un băiat, cuminte, harnic și mai ales bun, n-ar fi tăiat nici măcar o găină cu mâna lui. Venise timpul să se însoare, găsise o fată asemenea cu el numai că tată-său decăzuse, fusese băgat la chiaburi, nu reușea să-și mai plătească dările și nici nu avea bani să le facă nunta. În cele din urmă își călcă pe inimă și îi dădu fiului, ca zestre, pe Murguța. Băiatul și femeia lui avură și ei grijă de animal, an după an făta un vițel pe care îl contractau cu statul și îl duceau la CONCAR, când atingea o anume greutate. După o vreme tatăl s-a îmbolnăvit grav, când a mers peste deal pentru a-și da cota de fân. L-a plouat tot drumul și a murit de pneumonie. L-au jelit îndelung și i-au făcut pomenile după datină. La pomana de un an nu mai aveau de nici unele pentru împărțeală, așa că au hotărât să vândă vaca tocmai aceluia care îi persecutase mai mult. Le venea greu să se despartă de Murguța dar nu găsiseră la nimeni altcineva să le dea niște bani, ori să-i ajute în vreun fel. În noaptea aceea băiatul l-a visat pe tatăl său. "Să tai și craca părului, atârnă peste gard și scârțâie când bate vântul. Auzi?" S-a încordat să asculte. Striga cineva din drum, a alergat prin spatele casei și a deschis poarta. "Oare de ce nu intră în curte și strigă iar?" Atunci l-a zărit învăluit de întuneric. Încerca să-i distingă chipul, dar deși nu reușea, știa că este tatăl lui. I-a grăit suspinând. "Nu înstrăina vaca, e singura comoară la casa voastră" și a dispărut. Nu credea în vise, totuși băiatul a încercat să înțeleagă ce s-a întâmplat. "Tata mi-a vorbit din drum fiindcă era în lumea ailaltă, oricât l-aș fi rugat n-ar fi putut să treacă de poartă, că aici e alt tărâm, al vieții cu dor" și-a spus el și a renunțat să mai vândă vaca.
Au trecut anii și Murguța a îmbătrânit, nu mai putea mânca iar băiatul a hotărât să n-o ducă la CONCAR, așa cum îi ceruse, tatălui său, cel mai bun prieten. A tăiat-o noaptea pe ascuns că încălca legea. Când i-a spintecat burta, agățată de mațe, a găsit o punguță din piele și în ea nouă cocoșei.
În mare taină, omul a reușit să vândă aurul unui giuvaergiu din București și unui colecționar din Pitești. Doar așa a reușit să-și țină pe rând, toți copiii, la școli înalte...

P.S.

Prin anii 1950-1951, unii oameni reușeau să scoată monedele de aur și argint din țară în burțile vițeilor exportați prin CONCAR. La Cluj, după mai multe luni de urmărire, a fost identificată cea mai importantă rețea de contrabandiști care cumpărau, în taină și pe nimic, bruma de cocoșei rămași prin sate. A urmat un proces răsunător, multe capete au picat atunci, dar, pe ici, pe colo, a rămas câte o vițică nedescoperită...