agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-02-11 | |
Am pânza pe care o desenam cu cuvinte. Am poze cu fericire înghesuită între dinți. Sunt încărcat în așteptare cu nebunie și durere simplă. Sunt totul și nimic, cu o explicație simplă pictată în colțul gurii tale. Am dorit să te am în clipă, să te adun în mine așa cum erai odată.
Știu tot, așezat pe burtă, ascultând pământul să îmi spună ceva nou, dar tot ce auzeam deja știam. Concluzii logice și filozofice, toate știute într-un cerc obsedant. Mă sufoc dintr-un gând, orice gând. Mă seacă de mine orice încercare, orice direcție, orice înterbare. Sper să ajung acolo într-un final. Sunt un înotător prin viață, și nici măcar nu știu să înot. Toată apa asta murdară, plină de naștere, iubire și moarte mă împinge în jos, cu un suflet plin de plumb, cu un gând plin de noi întrebări care încep cu "de ce?". Nu are rost să mă întreb dacă sunt singurul care înoată în direcția asta. Vă văd, cadavre pline de frumusețe cu sau fără inteligență, cu sufletul dornic să se elibereze, cu trupul atârnat de voi, ca niște greutăți care vă trag în jos. Am aripi, albe, și zbor, plin de speranța nimicului din cerul albastru. Am aripi și văd mâlul de sub mine, împletit în valuri sub picioarele mele. Mă mișc cu un sigur vis, și mă usuc de apa curată. Nu înțelegi. Sunt un burete care absoarbe lumea și o stoarce de vise. Sunt răul și binele pe care nimeni nu are cuvinte să îl spună. Nu pot să nu mă oglindesc în tine, nu pot să nu te mângîi în tine. Visezi la suflet și la existența lui, dar povestea ta e scrisă cu piatra pe zid, adânc, vizibil, plin de culoare. Am nevoie de cuvinte, să mă apere de tot, să mă elibereze de mine, să te lege pe tine. Am nevoie de pânza pe care o țes, de seva din tine. Sunt lacrimi fără durere, sculptate în ochi, șlefuite din piatra din mine. Degeaba le vezi, degeaba le simți la atingerea ta fină. Sunt eu acum, și ele sunt parte din mine, ca și cearcănele veșnice de oboseală neînțeleasă și fără sens. Dacă te-am prins în pânza cuvintelor mele, șoptește-mi adevărul la ureche, înainte de a te devora.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate