agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3938 .



După moartea lui Nae 5
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2013-02-19  |     | 



N-a avut încotro, a trebuit să-i spună și copilului taina oamenilor din pod.
- Eu am încredere în tine. Ai dovedit până acuma că-mi ești, așa cum ai promis bunicilor, de mare ajutor în casă. Ai împlinit șapte ani și ești singurul bărbat din casă. Trebuie să știi că în pod eu am adăpostit trei oameni, o mămică, un tătic și o fetiță. Sunt de departe, n-au pe nimeni la care să stea și să le dea de mâncare. Niște oameni răi vor să-i prindă, să-i despartă unul de altul și să-i încuie pe fiecare în câte o pivniță întunecoasă. Noi doi trebuie să-i ajutăm. Nimeni însă nu trebuie să știe că îi ascundem. Dacă vei spune unui singur om sau copil, cei răi vor afla și mă vor închide și pe mine. Nici tu și nici Nina n-o să mă mai vedeți vreodată. Vrei să se întâmple asta?
- Nu!...nu!...nu!, nu! ...Nuuuu!
Și izbucni în plâns.
- Nu plânge și nu-ți fie frică. N-o să se întâmple ce ți-am spus că s-ar putea întâmpla, dacă tu n-ai să spui la nimeni. Nici eu n-am să spun, și nici ticu, dacă ar fi acum acasă, n-ar spune nimănui. Eu am încredere în tine. Nici între noi nu trebuie să vorbim de cei din pod, ne-ar putea auzi cineva. Ne-am înțeles?
- Da! Nici celui mai bun prieten al meu care nu știe vorbi, cățelului Leu al moșului din Ruși, dacă l-oi vedea n-am să-i spun.
- Te cred. Și acum ștergeți ochii și nu mai sta încruntat! Zâmbește! Bine?
- Da.
După ce s-a lăsat întunericul, Victoria a aprins lampa, a pus câteva pături în geamuri ,apoi a bătut cu coada măturii în tavan, s-a suit până la jumătatea scării și i-a chemat pe cei de sus. Au coborât unul câte unul.
A fost foarte vesel pentru Nuțu. Toți vorbeau în șoaptă, iar șoaptele oaspeților erau parcă mai blânde, cuvintele lor ziceai că sunt cântate. Imediat s-a împrietenit cu Ludmila. Nu era, cum îi spusese mama, o fetiță, ci o fată mare, mai mare decât sora lui plecată azi dimineață. Cu toate că era mai mare, știa să se joace mai bine cu el. Făcea, cu palmele îndoite în fața lămpii, fel de fel de umbre pe perete și el trebuia să ghicească ale cui sunt. Erau umbre de cal, de fluture, de cățel, de pisică și câte și mai câte. Râdeau pe înfundate nu cumva să se audă pe stradă dacă ar fi trecut vreun om pe sub ferestre. În timp ce ei se jucau, cei mari povesteau de-ale lor. După un timp, au început să probeze hainele scoase de Victoria din dulap. Erau de-ale lui Nae, de-ale ei, de-ale Ninei. Numai de a lui nu era niciuna. Le-a arătat apoi Victoria cazanul de spălat rufe plin cu apă caldă, ligheanul, săpunul de rufe făcut anul trecut după ce au tăiat porcul, cearceaful pe care să se șteargă, și fiecare a trecut, pe rând, în colțul camerei separat printr-o perdea întinsă pe o sârmă. După ce s-au spălat, s-au îmbrăcat cu hainele ce și le-au ales din teancul scos de prin dulap. Acum au râs cu poftă și cei mari, uitându-se unul la altul. Hainele scoase de pe ei au fost puse în cazan pentru a fi spălate și apoi fierte în leșie. S-au mai sfătuit cei mari un timp, apoi iarăși a avut Nuțu a se bucura. Au mai făcut odată patul pe jos, unde s-a culcat el cu mama, lăsându-i pe musafiri, care aproape de două săptămâni au dormit îmbrăcați pe unde au apucat, să doarmă în locurile lor
Dimineața, când s-a trezit, oaspeții nu mai erau în paturi. Din priviri mama i-a arătat că sunt în pod. N-au vorbit deloc în ziua aceea despre ei. Amândoi știau, așa cum s-au înțeles, că nu trebuia s-o facă.
Sâmbătă de dimineață, după ce s-a risipit ceața prin care nu vedeai la doi pași și soarele a început să strălucească de parcă ar fi fost în toiul verii, Victoria s-a pregătit să meargă la părinți acasă, zicea ea. Va aduce de acolo vreo traistă cu făină de grâu, poate și una de cucuruz, vreo pungă cu fasole uscată, niște slănină și, dacă mai sunt, niște oase afumate din porcul din iarna trecută. Li s-au cam terminat proviziile de când gătea nu numai pentru ei, ci și pentru cei din pod. N-avea cum merge decât pe jos. Singură făcea drumul acesta în mai bine de un ceas. Însoțită de Nuțu va face mai bine de două. Ar fi făcut poate și mai mult, pentru că cel mic încetinea mereu pasul, se oprea de multe ori așezându-se pe jos. Când au ajuns la șesul care începea de la Capul dealului ,Victoria s-a gândit să facă un mic ocol să treacă pe la via din Lunca cea frumoasă. Știa ea acolo niște butuci de viță mai văratici care ar putea să aibă strugurii copți. Și bine a făcut, pentru că au avut parte de o surpriză plăcută. Mai aveau încă drum destul de lung până la vie când o arătare mică, neagră, fugea în mare viteză spre ei. Au început să se audă și câteva lătrături scurte, aproape vesele. Nuțu începu să strige.
- Ãsta-i Leu, cățelul moșului.!
Într-adevăr, Leu era. A început să fugă în jurul lor, apoi să se apropie și mai tare și să sară mai sus decât înălțimea lui Nuțu. Când copilul a întins mâna spre el, s-a culcat la pământ lăsându-se mângâiat, ba, la o vreme, s-a întors și cu burta în sus. A fugit apoi spre direcția viei ca iarăși să se întoarcă. Când au ajuns și mai aproape, a scos câteva lătrături vesele. Bunicul, adică moșul cum îi spuneau toți nepoții, a ieșit la potecuță, cu mâna strașină la ochi privind în direcția lor.
- O, bată-vă să vă bată! Pe voi vă vestea cu așa mare bucurie Leu? De mult adulmeca el în partea de unde veniți. Cred că erați la cale de o poștă și el v-a simțit.
- Să fi văzut, tată, ce se mai bucura cățelul când l-a mângâiat Nuțu. Bunicului i-a trecut un nor prin priviri auzind numele nepotului
- De ce-i spuneți copilului așa! Pe el îl cheamă Niculae ca pe tatăl său, ca pe mine, ca pe tatăl și moșul meu. E un nume și de împărat, dar și de om nevoiaș. Niciunul ce a purtat numele ăsta nu s-a rușinat că de ce-l cheamă așa. Apoi cu o veselie în ochi:
- Mai știi, Niculae, cântarea aceea cu moșul și cu cocoșul? Dacă da, ia zi-o, da tare că parcă am început să aud mai slab.
A început Niculae cel mic cu o voce subțire, pițigăiată
Și era un moș /Și-avea un cocoș /Ah, ce mai cocoș /
Cum cânta la moș /Ia, cântă, cocoșule /Sari de joacă, moșule!

N-a fost mulțumit moșul că nepotul n-a spus toată cântarea. A mai trebuit să cânte cel mic și cum vulpea a mâncat cocoșul, lupul pe vulpe, ursul pe lup și apoi cum i-a ars focul pe toți.
- Acum meriți o plată pentru truda ta. Ia ședeți aci pe bunda asta până mă duc eu după plată.
N-a stat mult și s-a întors cu șorțul, ce-l purta înainte, plin cu câțiva struguri rozalii, câteva piersici ce se coc mai târziu, de le zice moroanțe, și câteva prune mari cum nu mai văzuse nepotul, dulci...dulci.
Până moșul a mai trebăluit prin vie, Victoria și Nuțu au adormit, încălziți de soarele blând al toamnei, veghiați de Leu.
Altă bucurie pe copil când a deschis ochii. Nu departe, înhămat la căruță era Cezar,
- Moșule, Cezar seamănă cu armăsarul lui Harap Alb. Cum a venit, ca vântul ori ca gândul? Unde a fost până acuma?
- Unde să fie? Colea mai la vale lângă fântânița din luncă. Acolo tot timpul, chiar și când îi secetă, iarba este mereu proaspătă.
În drum spre casa bunicilor, Nuțu a ținut hățurile. I-ar fi plăcut să aibă într-o mână un bici cum aveau băieții cei mari care mănau caii. Dar moșul nu purta niciodată bici. Cezar de acuma și cei de dinaintea lui nicodată n-au simțit măcar mângâierea biciului.
Acasă, până ce Nuțu s-a jucat pe săturate cu Leu și a mângăiat vițelușii din grajd, Victoria le-a povestit părinților despre „musafirii” lor din pod.
- Bine ai făcut, draga mamii, că ai ajutat niște oameni necăjiți, tot binele se întoarce cu bine și răul cu rău la casa omului.
-Mie mi-a venit un gând în timp ce povesteai, zise Niculae. Trebuie să scapi cumva de grija lor mai ales că poimâne începe școala.





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!