În sfârșit, după multe pauze de shopping, grupul nostru de turiști a ajuns la cea de a X – a oprire de pe "Via Dolorosa", locul unde Iisus a fost dezbrăcat. Eram la primul etaj al Bisericii Sfântului Mormânt, la nivelul vârfului stâncii Golgota. Denumirea stâncii vine de la "gulgota", care în limba ivrit înseamnă "craniu", fapt menționat și de Biblie: "Iisus, ducându-Și crucea a ajuns la locul, zis al «Căpățânii», care în evreiește se cheamă «Golgota»" (Ioan 19: 17). Forma de căpățână a Stâncii Golgota poate fi observată doar parțial, deoarece blocul de piatră este cuprins în pereții Bisericii Sfântului Mormânt. O capelă micuță marchează locul unde Iisus a fost dezbrăcat, înfățișându-se mulțimii prezente, inclusiv Sfintei Maria, o priveliște de coșmar: "Din tălpi până-n creștet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi și carne vie, nestoarse, nelegate, nealinate cu untdelemn" (Isaia 1: 6).
Am continuat drumul spre a XI – a oprire și, după câțiva pași, am intrat în capela construită pe locul unde Iisus a fost pironit pe cruce: "(...) o ceată de nelegiuiți dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile și picioarele: toate oasele aș putea să mi le număr" (Psalmii 22: 16). Deasupra altarului se vedea o pictură murală de dimensiuni grandioase, reprezentându-L pe Iisus imobilizat în poziție orizontală pe cruce, asistat fiind de Sfânta Maria, de Maria Magdalena și de un lucrător cu un ciocan în mână. Pavajul, redecorat cu mozaicuri încă din anul 1938, trecea aproape neobservat datorită cozii de pelerini formate în capela alăturată, a XII – a oprire de pe "Via Dolorosa", care marchează locul unde Iisus Și-a dat duhul pe cruce. Între cele două capele se află o altă capelă, una minisculă, cât să adăpostească o icoană din lemn pictat, trimisă din Portugalia în anul 1778, icoană care o reprezintă pe Sfânta Maria, simbolizând suferințele mamelor care și-au pierdut fii.
Trecuse aproape o oră și se avansa cu viteza melcului. Explicația întârzierii am aflat-o după încă o jumătate de oră: intrarea în capela locului în care Iisus a murit era permisă numai individual, iar partea principală a ritualului cuprindea și introducerea, din poziția în genunchi, a jumătate de corp sub altar pentru a vedea, pipăi și săruta scobitura practicată în vârful stâncii Golgota cu scopul de a menține crucea în poziție verticală. Acolo, pelerinii, în special femeile, introduceau pentru scurt timp fotografii sau obiecte de îmbrăcăminte ale celor dragi pentru a primi din milostenia și puterea de a face minuni a Mântuitorului. Când mi-a venit rândul, am constatat o adâncitură cioplită rudimentar, de o formă aproximativ cilindrică și mă gândeam cu adâncă pioșenie că exact deasupra acelui loc, în urmă cu 2007 ani, "pe la ceasul al nouălea, Iisus a strigat cu glas tare: «Eli, Eli, lama sabaktani?», adică: «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?»" (Matei 27: 46). După mine a venit soția mea Ella, care, luând exemplul celorlalte femei, a trecut pe deasupra locului sfânt tot ce avea în poșetă.
Grupul nostru de turiști s-a reunit la oprirea a XIII – a, pe locul denumit Piatra Ungerii, unde Iisus a fost pogorât de pe cruce și a fost pregătit pentru punerea în mormânt. M-am așezat la o altă coadă, dar mult mai mică. Am avut răgazul să răsfoiesc într-un carnețel, unde notasem că Iosif din Arimateea, un discipol al lui Iisus "s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Iisus" (Luca 23: 52) și că, apoi, "au luat deci trupul lui Iisus și L-au înfășurat în fâșii de pânză de in, cu miresme, după cum au obiceiul Iudeii să îngroape". (Ioan 19: 40) Ghidul ne-a atras atenția că placa de marmură a fost pusă pentru a proteja locul de amatorii de suveniruri care, pur și simplu, dislocau cu scule mai mult sau mai puțin improvizate bucăți din stânca Golgotei. Placa alb – cărămizie era evident diferită de aceea văzută de Dimitrie Bolintineanu în anul 1853: "o piatră de marmură albă". Deasupra Pietrei Ungerii am văzut atârnând opt vase din porțelan alb umplute, conform tradiției, cu "o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă și de aloe". (Ioan 19: 39) Alături de Ella am îngenunchiat în fața Pietrei Ungerii și ne-am lăsat cu pieptul și capul pe placa de marmură, am sărutat-o, așa cum am văzut că fac toți cei prezenți. Amândoi am simțit un miros paradisiac de aloe și alte parfumuri orientale.
Am ajuns lângă Mormântul Sfânt, ultima oprire, a XIV – a de pe "Via Dolorosa". Aici "(...) un om bogat din Arimateea, numit Iosif (...) a luat trupul (..) și l-a pus într-un mormânt nou, al lui însuși, pe care-l săpase în stâncă. Apoi, a prăvălit o piatră mare la ușa mormântului și a plecat." (Matei 27: 57 – 60) În același timp, Mormântul Sfânt reprezintă locul unde un înger a zis: "Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici (...)." (Marcu 16: 6) Conform așteptărilor, a fost nevoie să rezistăm la o altă coadă, la care coastele tuturor au fost supuse la o presiune aproape de limita de rupere. După aproape trei ore de patimi, am intrat în capela Sfântului Mormânt, formată din două încăperi cu pereții placați cu marmură: un vestibul și o cameră mortuară. Prima incintă este locul unde s-a arătat îngerul care a anunțat Învierea Mântuitorului. Pe un piedestal situat în mijlocul vestibulului am văzut un fragment din piatra de la ușa mormântului. Printr-o ușă strâmtă am intrat în a doua incintă, unde, imediat, am fost luat în primire de un oficial în straie călugărești, care m-a apucat de brațul stâng pentru a mă dirija rapid în spațiu. La dreapta am văzut lespedea din marmură care acoperă Mormântul Sfânt. Deasupra, pe peretele laturii lungi a mormântului erau trei icoane reprezentând Învierea în tot atâtea stiluri: grecesc – în centru, armenesc – la stânga și latin – la dreapta. Am mai avut timp să fac semnul crucii și să sărut lespedea de marmură întrucât am fost condus la ieșire, după nici zece secunde de la intrare. Totuși, am mulțumit lui Dumneazeu că am avut privilegiul să parcurg întreg Drumul Crucii, chiar dacă am fost nevoit să îndur uneori patimi de... pelerin.