agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-04-18 | |
Ea
am decojit pomul -ceapă; epidermele miroaseau a amintiri și vise; l-am desfăcut felii ca să hrănesc cu esența lui de nimic etern; infinitul gol, strâns buchet în ceapa-pom care sunt m-a săturat! Apoi m-am oprit în fața ta și am descătușat libertatea mobilă a limbii colorate difuz de lumina despicată care atinge punctele ascunse în spatele a ceea ce văd până la infinitesimala fracțiune de clipă când am reușit să anulez spațiul în care privindu-te m-am privit pe mine. Deasupra, în țipătul său, vulturul de dezbracă de pene și se aruncă în infinitul ce-l desparte de adevărul umbrei sale ce miroase a carne înflorită în moartea ce privește marginile unui deșert trecut de mult, cu ochiul de sticlă al gheții albastre. Vorbeai când am auzit simfonia nonculorilor din parfumul vocii ce a mângâiat corpul imaginii amintite în fiecare moment al viitorului, iar ochiul tău și-a cântat lacrima unde s-a ascuns veșnicia de timpul înflăcărat în spațiul dintre moleculele de hidrogen și oxigen. De jur-împrejur camera se mișcă compactându-se etanș, astfel că aerul ca de fum e obligat să se prelingă în sus pe zidurile albe. mă iubești?, m-ai întrebat plecată în postura sacralizată de demoni. Răspunsul meu a fost tăcerea în care zgomotul exploziei haotice a moleculor a combinat înlăuntrul cel mai adânc endorfine epitelice scurtcircuitând fibrele trecutului. Păstrai amprenta viitorului incert în spațiile goale ale arborelui neurologic unde fiecare fruct a crescut în momentul nașterii originii abstracte. Poate că esența haosului e stabilă și aruncă punți de conexiune lichidă în același mod în care lichidul hidraulic acționează brațele aparatelor automatizate. Mă gândeam la rosul vieții întrebându-mă la ce naiba mai trăiesc? Explicații plauzibile bineînțeles că nu am, dar știu că de ani buni, poate chiar prea mulți, trăiesc ca să-mi satisfac nevoile viciului. Sunt la o adică un veșnic înfometat endorfic, băutor al fumului de tutun lichefiat de cafea, amețit de plăcere pe calea cancerului spre care tind cu ochii larg deschiși. În jurul meu sunt cei pentru care hârtia unor instituții e experimentul vital al existenței. Ei nu ăvd maiestatea copacului tăiat, franjurat, tras în felii sau foi, asigurând vremelnic eternitatea de ființă aflată deasupra mineralului, vegetalului și animalicului. Sunt alții care se aruncă în abisul evolutiv căutând paradisul în maimuța din jungla medaliilor și a ovațiilor la scenă deschisă; mai sunt și curioșii, râmele materiei ideologico-abstarcte, științifice, râme asudate de unduirea prin labirintul uscat al cunoașterii provocând în căutarea neîntreruptă firide pentru ca natura să-și revizuiască valoarea măruntaielor încătușate de culturile ondulatorii. Mi-am dorit să te ating. Tremurul degetelor au zvâcnit nervoase, obstrucționate de timiditatea în care m-am înecat. Cuvintele naufragiate și lipsite de substanță s-au scufundat rapid într-o propoziție seacă. Va fi bine, i-am spus bătându-o pe umăr cu satisfacția carnivorului ce a pus gheara pe pradă, adulmecând victoria sângelui și plăcerea născătoare de putere interioară. „Încă nu e amețită”,mi-am spus în timp ce-i reumpleam paharul cu vin. 3 pahare ea, o j8umătate eu! E bine! Așa e bine, mult mai bine! Dacă eram cu una ca Daria ce făceam? O îmbătam cu ceai și apă? Nimicuri, nimicuri, nimicuri. O pauză în curgerea timpului, un stop cadru pe imaginea ochilor ei larg deschiși și goi. 4 sticle de vin golite și... Viața rulează din nou. Drumul la toaletă împreună, încercarea întreruptă de a face sex, drumul la motel, sexul înciudat de perfect cu păpușa amețită, sex repetat în zori în lumina prospecțiilor de viitor și despărțirea. În groapa timpului rămâne amintirea pletelor roșii și crețe, imaginea unui oraș deolant și o cafea băută alături de o străină care mi-a oferit trupul ei pentru ședința de hipnoză a cuvintelor scrise ce zac acum prin cine știe ce gunoi comercial. ei, cum a fost?, a întrebat Ioana. Fantastic. De fapt, fantasticul abia acum începe. Idealizez scenele petrecute, accentuez plăcerea, exagerez acțiunile, minimalizez sau chiar omit anumite obstacole, trasez cu stiloul invizibil calea ce ar trebui să o facă pe ea, pe Ioana, să se cuibărească la mine în pat ca o inegalabilă prostituată a cărui unic scop ar fi plăcerea mea. Nu am reușit. Zidul compact al inteligenței logice, nefisurat de timp sau cuvinte rostite cu patos, a rămas mut în albul cadaveric. Poate un zâmbet trist a trecut fantomatic peste chipul ei. Poate. Nu sunt sigur chiar dacă mi-ar place să cred asta. Mi-ar atenua durerea spirituală a rănilor produse de cerbicia ei pietrificată de cultură. Examenul final al culturii are numai și numai două note: 1 și 10. nota 1 qaparține celor interiorizați, a anemicilor sociali și a castraților intelectual; nota 10 a celor deschiși, a celor ce experimentează viața în toate ale ei. Ioana aparține de departe celor ce au luat nota 1 și iau cerul drept martor pentru faptul că am încercat să ia nota 10. s-a mulțumit cu esența, cu înglobarea cunoașterii într-un sistem artificial dar logic. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate