agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 878 .



Străluciri diamantine în Israel (8)
proză [ ]
Bethlehem și Bazilica Nașterii lui Iisus

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dorarab ]

2013-04-20  |     | 



În prezent, pelerinii creștini care doresc să viziteze Bethlehem, localitatea unde s-a născut Iisus, trăiesc experiența trecerii într-o enclavă administrată de Autoritatea Palestiniană. Acolo, riscul producerii unor atentate cu bombă este considerat atât de mic încât societățile de turism internațional se încumetă să organizeze itinerarii istorico – religioase. Explicația acestui fapt am deslușit-o la fața locului, când am aflat că peste un sfert din cei 40000 de arabi din Bethlehem fac semnul crucii, serbează Învierea Domnului, într-un cuvânt, ei sunt creștini din moși – strămoși! În alte enclave, cum este Cisiordania, unde se găsește orașul Ierihon, lângă care se află la o distanță de numai un kilometru Mânăstirea Sfântului Ioan Botezătorul, numărul creștinilor arabi este neînsemnat, iar riscul producerii de atentate este atât de mare, încât accesul turiștilor este foarte rar permis, de exemplu, în cazul ceremoniei Dumnezeieștii Arătări de la râul Iordan.
Am plecat cu autocarul de la hotelul "Jerusalem Gate" din Ierusalim pentru a parcurge distanța de aproximativ 20 de kilometri până la Bethlehem. Se anunța o zi cu mult soare așa cum ne obișnuisem deja în Þara Sfântă. Pe la jumătatea drumului am observat că ne apropiam de un zid de beton având înălțimea egală cu aceea a zidurilor crenelate de piatră ale Ierusalimului și lungimea parcă nesfârșită, ca a marelui zid chinezesc. Mi-am amintit de spusele ghidului, care n-a dorit să intre ca cetățean israelian evreu pe teritoriul administrat de Autoritatea Palestiniană: "Noi, israelienii, spunem la acest zid «mața», adică pasca evreiască de Paște, datorită aspectului de rizuri paralele dat de blocurile prefabricate de beton". Peste puțin timp am ajuns la un post de poliție cu barieră situat la una din porțile de intrare în enclava administrată de Autoritatea Palestiniană. Autocarul s-a oprit și un militar israelian a început să verifice pașapoartele. Când a văzut că sunt românești a zâmbit și renunțat la control. Poate părinții lui erau de origine română. Oricum, gestul militarului a dat de înțeles că cetățenii României nu s-au făcut remarcați ca teroriști prin Israel.
Am trecut de zidul "mața" și după un sfert de oră am intrat
în impunătorul edificiu al autogării din Bethlehem. De acolo, am parcurs pe jos urcușul unei străzi care ducea spre Bazilica Nașterii lui Iisus. Datorită reliefului muntos, casele dădeau impresia că au fost construite unele peste altele. În drum am fost asaltați de cel puțin o duzină de arabi "înarmați" cu suveniruri de vânzare, care mi s-au părut mai ieftine decât la Ierusalim. Am ajuns într-o piață lungă de cel puțin două sute de metri, la capetele căreia se găseau Bazilica Nașterii lui Iisus și Marea Moschee din Bethlehem. S-a anunțat pauză de "shopping". În depărtare, se vedeau versanții lipsiți de vegetație ai munților Moab, în spatele cărora se află deșertul Iehuda și marea Moartă. Am avut răgazul să recitesc unele însemnări din carnețelul meu de voiaj: "Bethlehem a fost denumit și Efrata. (Geneza 35: 19) Este locul unde s-a născut atât regele David (1 Samuel 17: 12) cât și Mântuitorul. (Matei 2: 2) Deaupra Peșterii Nașterii Domnului a fost construită, pentru prima oară, o biserică de către Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare (306 – 337) . Pardoseala a fost acoperită cu un mozaic în culori. Această biserică a fost dărâmată de către împăratul bizantin Iustinian (527 – 565) și înlocuită cu alta în anul 530, cu aspect de fortăreață, ale cărei ziduri se păstrează până în zilele noastre."
Mă pregăteam să intru în Bazilica Nașterii lui Iisus prin Poarta Umilinței, o poartă atât de scundă încât vizitatorii erau nevoiți să îndoaie șira spinării aproape în unghi drept. Un călugăr franciscan tânăr mi-a spus în engleză că obturarea parțială a porții a fost făcută în secolul al XVI – lea pentru a interzice musulmanilor să intre călare în biserică. Un alt tânăr oferea turiștilor o foaie viu colorată scrisă în arabă. Eu, sensibil fiind la tot ce se întâmplă în lumea arabă, m-am oprit să aflu amănunte. Spre surpriza mea, am văzut că lângă siglă – o pajură bicefală – scria în arabă "Nur al Masih" și traducerile în greacă "Fos Hristoi" și în engleză "Light of Christ" (Lumina lui Hristos). Sub fotografia unei icoane era următorul text: "Qiama al Said al Masih min bain al amauaț" (Învierea Domnului Hristos dintre morți).
- "Al Masih qam" (Hristos a înviat), am citit cu glas tare un text situat lângă reprezentarea unei cruci grecești (cu brațe egale).
- "Haqan qam" (Adevărat a înviat), a răspuns tânărul arab.
Am intrat în vorbă cu arabul creștin și am aflat că într-o încăpere a edificiului Biserica Nașterii Lui Iisus tocmai se ținea o slujbă în limba arabă. Am promis că voi ajunge și acolo.
Am trecut prin Poarta Umilinței și am dat într-o curte micuță de unde se putea intra fie în naosul Bazilicii Nașterii lui Iisus de la parter sau în Peștera Nașterii Domnului de la subsol. Printr-o altă Poartă a Umilinței, am intrat direct pe o linie imaginară de simetrie a celor 40 de coloane din marmură roșcată, dispuse pe patru rânduri (două de o parte și două de cealaltă parte), care susțineau bolta din lemn. Ghidul ne-a atras atenția că actualele ornamente au fost făcute de meșteri iconografi greci în secolul al XI - lea și că fragmente din pardoseala de pe timpul împăratului Iustinian pot fi văzute în locuri protejate cu capace din lemn. Tot acolo am văzut o cristelniță din vremuri iustiniene. În aer se auzeau ecouri de la diferite slujbe creștine ținute în armeană, arabă, franceză, ivrit și rusă. La slujba în limba arabă am constatat cea mai numeroasă prezență.
Am ajuns din nou în curte unde am așteptat cam o oră până ne-a venit rândul să intrăm în Peștera Nașterii Domnului. Se intra coborând o scară și se ieșea urcând altă scară. Între cele două scări era amenajat un mic altar sub care, la nivelul pardoselii, se afla o stea din argint cu 14 raze și diametrul de aproximativ 40 de centimetri, pe care era gravat circular următorul text: "Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est" (Aici L-a născut Fecioara Maria pe Iisus Hristos). Tot acolo, la un moment dat, l-am văzut îngenunchiat pe tânărul arab creștin. M-am mai închinat o dată...



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!