Nu puțini creștini sunt complet dezorientați când pășesc pentru prima oară în Biserica Sfântului Mormânt, mai ales dacă nu sunt însoțiți de un ghid, într-atât de mare este numărul locurilor de pelerinaj. În această situație ne-am găsit, când am intrat în acest monumental lăcaș de cult în Sâmbăta Mare pentru a participa la ceremonia luării Luminii Sacre. Cu toate că alesesem o excursie organizată în Þara Sfântă de către o agenție de turism serioasă, am constatat că am ajuns în Biserica Sfântului Mormînt fără ceilalți pelerini din grup și fără ghid, deoarece ei nu au reușit să străbată două baraje formate din polițiști și militari, care lăsau să treacă numai pe cei care aveau o invitație specială sau o legitimație de ziarist, cum a fost cazul nostru. Avantaj serviciu!
Deși am avut la dispoziție timp berechet (de la vremea prânzișorului până la ora 14, când s-a produs Miracolul Foc Sfânt), nu remarcasem decât Piatra Ungerii și Baldachinul, în interiorul căruia se găsește Mormântul Sfânt, adică ultimele două din cele 14 opriri fixate încă din secolul al XI – lea pentru "Via Dolorosa". Nici măcar n-am urcat la primul etaj, unde am fi putut vedea locurile sfinte ale altor trei opriri (a X – a: Iisus este dezbrăcat de veșminte pentru crucificare; a XI – a: Iisus este pironit pe cruce; a XII –a: Iisus își dă duhul). Am căscat gura, pur și simplu, la agitația pelerinilor, la măreția edificiului Bisericii Sfântului Mormânt, la picturile murale, dar mai ales la acei oameni de pază îmbrăcați în straie călugărești, care, din când în când, dădeau niște ordine de evacuare a anumitor zone cu o voce atât de puternică și cu o mișcare a mâinilor atât de energică (probabil pentru a fi mai convingători, deoarece nu toată lumea înțelegea limba greacă), încât ne așteptam ca din clipă în clipă să fim dați afară cu toții, cum auzisem că s-a întâmplat în alți ani, când veniseră să asiste unii lideri de stat.
În schimb, a doua zi, am avut timp să vizităm pe îndelete aproape în întregime Biserica Sfântului Mormânt, însoțiți fiind de ghid. Printre locurile sfinte mai puțin parcurse de pelerini, cărora noi le-am trecut pragul, a fost Mormântul lui Iosif din Arimateea, situat în spatele Sfântului Baldachin. Am văzut o peșteră cu pereții afumați, cu un altar din lemn cu urme vizibile de incendii, într-o stare evidentă de paragină. Mormântul era situat într-o criptă în stâncă. Ghidul ne-a informat: "I se mai spune și Capela Nerecunoștinței, deoarece lui Iosif din Arimateea ar fi trebuit să i se acorde respectul cuvenit în acest lăcaș de cult, avându-se în vedere faptul că el a cedat locul său de veci pentru Iisus." Un preot din grup a confirmat vorbele ghidului, citând cu glas tare din evanghelia lui Matei: "Spre seară a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care (...) L-a pus într-un mormânt nou al lui însuși, pe care îl săpase în stâncă."
Am intrat și în Capela Plângerii unde Iisus a fost închis o perioadă, având picioarele imobilizate, deoarece erau intrate până mai sus de glezne în două găuri ale unei plăci de piatră. Pe tot parcursul "Drumului Crucii", de la Pretoriu și până la Sfântul Mormânt, Supliciul și Patimile Domnului nu au contenit măcar o clipă.
Am ajuns la Capela lui Adam, un loc aflat la poalele stîncii Golgota, unde, într-o fisură largă, sub formă de fus a fost găsit craniul lui Adam. Ghidul a venit cu explicații: "Prin sângele lui Iisus care s-a scurs prin această fisură din vârful stîncii Golgota până la craniul primului om, Adam, s-a spălat păcatul originar al omenirii. Din acest motiv, icoanele bizantine aveau la bază un craniu." Am văzut fisura printr-un paravan de protecție din sticlă, dar craniul nu mai era.
Am trecut pe lângă poarta Peșterii Aflării Sfintei Cruci, care, spre marea noastră părere de rău, era închisă din motive necunoscute nouă, unde am fi coborât 42 de trepte până la locul unde Sfânta Elena, în pelerinajul ei din secolul IV, a descoperit Sfânta Cruce, crucile celor doi tâlhari, precum și piroanele utilizate la crucificare. Ghidul ne-a mai spus: "Pentru a face distincția între Sfânta Cruce și celelalte două cruci, împărăteasa Elena a făcut un test: a pus să se atingă cu fiecare cruce câte un mort. Numai una dintre ele - Sfânta Cruce - a produs minunea învierii sărmanului defunct." Un preot din grup a adăugat: "Patriarhul Macarie, stând pe un loc mai înalt, a arătat poporului cinstita Cruce. De atunci, prăznuim cu post, la 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci."
Am mai vizitat și alte capele mai mult sau mai puțin notorii cuprinse între zidurile Bisericii Sfântului Mormânt, cel puțin zece, dar o întrebare îmi stăruia în minte: nerecunoștința oamenilor poate fi atât de mare încât nu se găsește nici un sponsor care să ajute la refacerea Capelei lui Iosif din Arimateea, așa cum a fost ea acum mai bine de un mileniu și jumătate?