Capela Cinei de Taină, fiind cel mai vechi (sec. II) lăcaș creștin de închinare din Þara Sfîntă, reprezintă un obiectiv major pentru cohortele de pelerini care invadează, pur și simplu, Ierusalimul în zilele de Paște.
După – amiază sufocantă, de cod portocaliu. Programul zilei cuprindea, printre alte obiective, vizitarea foișorului Cinei de Taină. Familiarizați cu așteptatul la aproape fiecare lăcaș de cult, pelerinii din autocar se gândeau cu oarecare înfiorare la încercările următoare. Nu puțini erau cei care se întăreau sufletește, făcând semnul crucii și citind din biblie. Printre aceștia m-am numărat și eu, oprindu-mă la titlul "Cina cea de taină" din evanghelia lui Matei (26: 26-28): "Pe când mâncau ei, Iisus a luat o pâine; și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: «Luați, mâncați; acesta este trupul Meu.» Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: «Beți toți din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor.»"
Am început urcușul spre vârful colinei Sion, pronunțată "Þion" în ivrit. Autocarul reaușea să se strecoare - la un pas de a fi implicat într-un accident de circulație – prin străduțe înguste și în pantă. Aveam o nelămurire: de ce acestei cine i se spune "de taină"? Un preot de pe bancheta din fața mea mi-a venit în ajutor: "Este așa – numita taină a Sfintei Euharistii, a ritualului considerat ca o taină de toate cele trei mari confesiuni creștine prin care credincioșii gustă din pâinea și vinul sfințite de preoți. De altfel, în timpul Cinei de taină, Iisus a realizat trei lucruri: 1) El și-a dat trupul și sângele ca nutriment spiritual sub formă de pâine și vin, realizându-se, așa cum am spus, taina Sfintei Euharistii; 2) El s-a oferit Părintelui ceresc, ca jertfă, denumită a Sfintei Liturghii; 3) El a întemeiat încă o taină, denumită a Sfintei Preoții, prin care El și-a perpetuat Jertfa Sa."
Am ajuns la o parcare de unde am mers pe jos câteva minute până ce am intrat în foișorul Cinei de Taină – o clădire cu un etaj lipită de Biserica Adormirii Maicii Domnului. L-am auzit pe ghid: "În secolul al IV - lea, în locul foișorului Cinei de Taină a fost construită o mare bazilică, având hramul Sfântului Ioan. Ea a fost distrusă de perși în 641. Reconstruită de patriarhul Modest, bazilica a fost din nou distrusă în 966 de către musulmani, care au transformat-o în moschee pentru multă vreme. Acum foișorul aparține tot musulmanilor, dar el este accesibil creștinilor ca loc de pelerinaj și de rugăciune." La etaj am vizitat o sală a cărei boltă era formată din șase ogive, care marchează locul unde Iisus a cinat cu ucenicii Săi în prima zi de Paște evreiesc. Priveam avid interiorul foișorului, având în minte celebra pictura murală realizată între anii 1494 și 1497 de Leonardo da Vinci, care a surprins cu mână de geniu reacțiile diferite ale Apostolilor după ce Iisus anunțase că unul dintre discipolii lui îl va trăda. Foișorul mi se părea mult mai lipsit de personalitate comparativ cu pictura "la ultima Cena" (ultima cină) realizată la comanda ducelui Ludovico Sforza pe unul din pereții din "il Cenacolo" (sala de mese) din cadrul bisericii dominicane "Santa Maria delle Grazie", situate nu departe de "Scala" din Milano.
Ne întorceam spre hotel. În autocar, unul dintre pelerini a început să ne spună o poveste: "Leonardo da Vinci a dorit un model pentru a-L picta pe Iisus. A fost sfătuit de către prieteni să caute printre păstorii din Munții Alpi. Într-adevăr, pictorul a găsit un cioban neprihănit, exact ceea ce îi trebuia. Pentru ca să renunțe la oi și să vină la Milano, păstorul a cerut o sumă foarte mare de bani, pe care i-a primit. După un an, Leonardo da Vinci a avut nevoie de un model pentru Iuda Iscarioteanul, care a devenit trădător. S-a gândit că cel mai bine ar fi să caute printre clienții tavernelor din portul Genova. După o serie lungă de încercări a găsit un om cu figură clasică de depravat. Când s-a apropiat mai bine de el, Leonardo da Vinci a constatat că a întâlnit ciobanul care îi fusese deja model; banii prea mulți îl transformase pe bietul om din neprihănit în depravat."
În sfârșit, am ajuns la hotel unde urma să luăm cina. La bufetul suedez se găseau aproximativ 50 de feluri de mâncare. După experiența de "prea puțin" din galantarele "alimentarelor" din "epoca de aur", pelerinii români înfulecau de parcă ar fi fost ultima lor cină. Un preot din grup mi-a șoptit tainic, pentru a nu fi auzit de ceilalți: "În prezent, prea mulți români duc un mod de viață bazat mai mult pe ce intră în burtă decât pe ceea ce iese din gură"...