agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 787 .



Străluciri diamantine în Israel (30)
proză [ ]
Purimul și frumoasa Estera

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dorarab ]

2013-05-19  |     | 



Ca și "Pesah" (Paștele iudaic), Purimul este o sărbătoare a cărei legendă este descrisă în "Vechiul Testament", dar acțiunea nu se petrece la sud – vest de Israel (în zona Nilului), ci la nord – est de Þara Sfântă (în zona Tigrului și Eufratului). Despre datinile acestor sărbători am căpătat mai multe informații în timpul pelerinajului.
Mă aflam împreună cu soția într-o zonă mai discretă a aeroportului "Henri Coandă", la o coadă lungă formată la un "check – in" efectuat de numeroși angajați de la "El Al". Măsuri excepționale de securitate: întrebări, control corporal, scanarea bagajelor la o instalație utilizată numai pentru pasagerii companiei israelite. Fără să vreau, am auzit un dialog între doi pelerini despre Purim :
- Purimul are loc în zilele de 14 și 15 ale lunii adar. Această sărbătoare este descrisă în "Estera" din Biblie.
- Care este istoria Purimului?
- Împăratul Ahașveroș, adică Artaxerxes I, care a domnit între anii 486 și 465 înaintea erei noastre, o repudiază pe împărăteasa Vasti, iar Estera, verișoara lui Mardoheu, ajunge favorita împăratului. Mardoheu nesocotește protocolul față de Haman, cancelarul împăratului, atrăgând mânia acestuia. Aflând că Mardoheu este evreu, Haman obține de la împărat mână liberă să omoare toți evreii din împărăție. La aflarea acestei vești, toți evreii devin îngroziți și țin post. Între timp, Mardoheu află un complot anti - împărătesc al lui Haman. Estera îi spune împăratului despre complot și situația se schimbă total: Haman este condamnat la moarte împreună cu cei zece fii ai lui. De atunci, se serbează Purimul.
- Care este etimologia Purimului?
- Purim este pluralul de la "puru", care înseamnă "destin" în limba akkadiană.
- Știți ce mâncare specială se prepară de Purim?
- Sunt niște prăjiturele, care în ivrit, se numesc "oznei Haman", adică "urechea lui Haman". În românește, ele sunt denumite "humântaș", care înseamnă "genta lui Haman".
- Ce ritualuri au loc cu ocazia Purimului?
- Pe scurt, ritualurile sunt următoarele: 1) "kriat megillah", ceea ce înseamnă citirea cărții "Estera" în sinagogă; 2) "mișloah manot", adică trimiterea de coșuri cu humîntașuri, frumos împodobite la rude, prieteni, colegi; 3) "matanot leevionim", însemnînd darea de pomeni oamenilor săraci; 4) "seudah", care reprezintă organizarea unei mese festive.
- Puteți să-mi dați și unele detalii?
- De exemplu, ori de câte ori se pronunță în sinagogă numele lui Haman, în semn de protest, copii încep să bată din picioare și să porneasca așa – numitele cârâitori. De asemenea, cel care citește "Estera" trebuie să pronunțe numele celor zece fii ai lui Haman dintr-o singură suflare, semnificând faptul că execuția lor a fost simultană. Ca un ultim detaliu, se obișnuiește ca să se bea mult vin, până ce se ajunge, uneori, să se confunde personajele din "Estera" și să se spună: "Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Haman!"
Mă aflam la una dintre mesele unui "fast – food" situat în interiorul aeroportului "Ben Gurion", chiar lângă intrarea principală. Prin geamurile înalte cât tot peretele se vedea invazia de culori florare ale vegetației caracteristice unui peisaj mediteranean în anotimpul primăverii. Prin eter se auzea acel plăcut semnal electronic, urmat de o voce cristalină, profesionistă, care anunța în idiș și în engleză plecările și sosirile avioanelor. Lângă mine se găsea soția mea Ella și Moni - un fost coleg de liceu, care de trei decenii emigrase în Israel. Îi comunicasem prin telefon că vom fi la aeroport și venise special cu autoturismul pentru a ne revedea. Parcursese circa 20 de kilometri de la Petah Tikva (Începutul Speranței) – un oraș din apropierea Tel Avivului (Colina Primăverii). Acolo locuia și lucra în calitate de economist. Deținea și funcția de președinte al comunității locale de evrei proveniți din România. Mi-a transmis, printre altele, salutările lui Roni - fost ziarist băcăuan. A fost o întâlnire extrem de emoționantă. Am avut multe să ne povestim. De-ale tinereții!
Înainte de a ne despărți, Moni ne-a oferit drept cadou o cutie cu niște prăjiturele triunghiulare a căror umplutură de culoarea semințelor de mac era parțial vizibilă, spunând:
- În ivrit, acestea se numesc "oznei Haman", adică "urechea lui Haman"...
- Da, ele sunt prăjiturelele specifice sărbătorii Purimului, i-am luat eu vorba din gura lui Moni, contrariindu-l cu știința mea, se pare...
- Purimul este singura sărbătoare iudaică veselă...
- Da, știu, se bea mult vin, până ce se ajunge să se confunde pesonajele din "Estera" și să se spună: "Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Haman!" ...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!